Sub influenta ultimilor zile care aduceau a primavara si soare, am constatat ca am devenit nostalgica. Mi-e dor de marea albastra si prea curata, de nisipul alb, de excursii epuizante, de stilul de arhitectura aflat la imbinarea lumii arabe orientale si stilului inconfundabil italian.
Vacanta pe care o traiesti din plin, in care te agati de fiecare secunda, pentru ca fiecare secunda inseamna o ocazie...si inca o lectie invatata...
Aerul acela ce aducea a mare, a nisip si a liniste, in fiecare plimbare de seara si senzatia de departare placuta.
Italienii, Vulcanul Etna, chiar deasupra norilor si specialitati locale ( fiecare in cate un "borcanel"), catedralele facatoate de minuni, atmosfera prea gri si apasatoare cu care am plecat din marele oras sicilian, imbinata cu lumea de vis de pe varful stancilor din Taormina
Si insula mica, cu strazi prea inguste si prea vechi cu un singur semafor. Locuri aflate la inaltime, locuri ferite in care se ascundea cu mult timp in urma nimfa Calypso.
Avionul, fairyboat-ul, catamaranul si barcutele, acelasi aer uscat si proaspat si din nou marea, imbinarea ciudata a linistei cu zgomotul, si senzatia de perfectiune dupa atata timp.
To be continued...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu