Valori, Traditii& Stuff

Imi doresc sa vina o vreme cand Ieprurasul sa ramana Iepuras, nu un musafir nepoftit care ne baga de fiecare data in spital de indigestie si alte afectiuni izvorate din calicie, si Mos Craciun sa se rezume la acele bucurii simbolice pentru cei mici, nu sa dea buzna cu frenezie in toate hypermarcheturile, sa goleasca rafturile, sa taie padurile, si sa sacrifice mii de animale in numele traditiei.

Astept cu nerabdare sa trecem o data peste granita urarilor de complezenta, cu ocazia fiecarei sarbatori din an. A devenit un tic pentru societatea noastra sa trimita tuturor mesaje gen " Paste fericit...fie ca lumina ..bla bla bla", si cand zic tuturor, ma refer ca se da o data send la un singur sms, catre toata lista de cunoscuti si necunoscuti. Amin!

A devenit din ce in ce mai greu sa faci o urare din suflet, catre cei apropiati, care sa nu fie copiata din alte surse, si eventual daca nu face- to -face, macar la telefon. Dar nu, e mai usor sa trimitem in graba aceleasi mesaje fara sare si piper, si sa ne numim prieteni.

Pentru ca astazi totul se reduce la ticuri, superficialitate, comoditate, lene si alte valori ale mandrului nostru popor, pe care ne-am obisnuit sa le numim global "Prietenie"
Ma gandesc, care sunt acele lucruri care unesc cu adevarat oamenii, acele lucruri care te fac sa iti pese intr-un final, si indeajuns de mult, incat sa poti bate la usa cuiva si sa ii urezi " Sarbatori cat mai linistite"...?!

Nu am aflat bineinteles....dar inca haladuim in bezna in cautatea valorilor si traditiei! O traditie mai putin malitioasa si mult mai crutatoare, si valorile care te fac sa devi dezinteresat si sa intelegi ca sarbatorile se adreseaza de fapt sufletului!


sursa foto: deviantart.com

Calatoria in timp si spatiu

V-ati surprins vreodata ascultandu-va partenerul de discutie, angrenat intr-o povestire sau intr-o explicatia lunga..iar vorbele lui efectiv nu reusesc sa ajunga pana la voi, si apoi, intr-un final zambiti lung, pentru ca nici macar un singur cuvant nu ati putut auzi, dar incheiati apoteotic find de acord cu interlocutorul?

E ca si cum am face o calatorie in timp, in trecut sau viitor. Ne amintimn detalii, lucruri insignifiante de mult uitate, sau lucruri placute, facem planuri, sau asemeni unui film, o buna parte din viata ne trece prin fata ochilor...cu viteza luminii!
Si tot cu viteza lumnii trecem peste granitele plictisitoare ale lumnii de langa noi, peste vorbele colegului, peste dead-line-urile sefului, peste strategiile care tocmai se stabilesc in sedinta, lasand la o parte toate obligatiile, si evadand intr-un loc unde sunetm doar noi inasine, cu toate amintirile si visele noastre, cu bucurii si fara nici o grija. Bineinteles ca la finalul sedintei vom afisa acelasi zambet lung si ironic...fiind bineinteles de acord cu cel care tocmai si-a incheiat speech-ul.

Cursurile, sedintele, asteptatul metroului, plimbatul prin parc, sau chiar iesitul la o cafea pot fi metode de teleportare...obligatoriu trebuie sa te ajute cineva...si in sensul asta tin sa le multumesc tuturor celor care de-a lungul vietii mele de 25 de ani, au facut posibila de atatea ori pentru mine, calatoria in timp si spatiu!





sursa foto: deviantart.com

Examen

Azi am stat de vorba cu 2 studenti, intr-o sala veche de curs cu banci prafuite si miros de creta.

Despre drumuri in viata, despre succesuri asumate sau nu, despre iluzii si dezamagiri, despre o anume finalitate, si despre atatia ani pierduti pe nu stiu unde.

Probabil ca pe acele drumuri intortocheata, alergand aiurea dupa un viitor inexistent ai carui stapani de credem, prin sali vechi de clasa, cu banci prafuite si miros de creta.

Dont't breed.....!

Ar trebui

Ar trebui sa nu ne pese de ce se intampla in jurul nostru. Ar trebuie sa ne gandim decat la noi insine. Ar trebui sa inchidem ochii si sa mergem inainte orice ar fi. Ar trebui sa fim orbi, surzi si muti.
Ar trebui sa nu intindem nici o mana de ajutor nimanui , pentru ca in cele din urma, acel cineva va gasi ceva de care sa se agate si va scapa, si atunci....tie cine iti va intinde o mana de ajutor?!

Ar trebui...! dar sunt unele momente cand ceva se intampla si atunci incepe sa iti pase de tot ce se este in jurul tau. Incepi sa vezi mai clar si mai limpede ca pana atunci, incepi sa auzi dincolo de cuvinte si incepi sa vorbesti. Tare si raspicat. Ca sa te poate auzi toate lumea. Si atunci nu ai nevoie de ajutor, pentru ca sti de ce anume sa te agati ca sa scapi. Dar atunci poti intinde tu o mana de ajutor.

Oricum, tu esti salvat.....

sursa foto: deviantart.com

O ora tarzie

La ora cand toate strazile sunt aproape goale, cand zgomotul orasului se estompeaza treptat, cand iti poti auzi ecoul fiecarui pas, ma gandeam asa brusc, ca oamenii se pot pierde incredibil de usor.

Blonda, inalta, frumoasa, sau haine in concordanta cu tendintele actuale si prezenta 100% in vestitele locuri mondene, tinuta buisness combinata cu laude despre posibilitatile materiale si statutul social, studentii cu libertate absoluta si fara grija zilei de maine, si toti cei care au vesnic un zambet pe buze.Pretutindeni.

Se mai aude din cand in cand cate o refulare, cate un moment de tacere dupa fiecare zgomot asurzitor, sau cate o lacrima uneori, fara sa realizezi de ce, sau unde vine.

La ora cand iti poti auzi toate gandurile cum rasuna, cand poti vedea mai clar si mai limpede ca niciodata, ma gandeam asa brusc ca fiecare om in parte, poarta cate o eticheta.Probabil ca in spatele perfectiunii nu se acunde decat un efort disperat de a ascunde imperfectiunea, iar in spatele succesului nu e altceva decat fuga de acele lipsuri sau lucruri care te-au marcat intr-un anumit moment.

La ora cand totul incepe usor usor sa dispara de langa tine, ma gandeam...care este acel moment in care incepem sa ne ascundem unii de altii, pana ajungem sa nu ne mai recunoastem, si ramanem in cele din urma atat de singuri printre atatia cunoscuti?
Care este acel moment pentru care, in cele din urma, te trezesti, si incepi sa vezi mai limpede si mai clar ca pana acum?

Stiu. Este acea ora in care toate stazile raman goale, cand zgomotul orasului se estompeaza treptat, si cand iti poti auzi ecoul fiecarui pas.

Doar la acea ora incepi sa te sperii...!

Prima noapte

Un raspuns

Am fost intrebata ce inseama fericirea. Un ideal, un scop, ceva sublim poate, ceva adanc in interiorul fiinte mele care astepta sa fie descoperit, o intrebare fara raspuns, sau poate un final fara deznodamant...

M-am gandit ce este fericirea. Fericirea este relativitate...

Intr-un fel anume este cafeaua cu lapte din fiecare dimineata. Daca nu are lapte, nu are gust si e amara. Sunt serile calduroase de vara si plimbarile dupa apus. Discutiile marunte si spontane, planurile de viitor, cartea de pe noptiera, marea, evadarile spontane la munte, zambetul vanzatoarei de la magazin, asa fara motiv, zambetul copiilor mici din parc, surprizele care incep cu “ pentru ca te iubesc” amintirile frumoase, persoana pe care o voi iubi mereu, felicitarea cu trandafir pe care scria "te iubesc", prima zapada, oamenii in care cred, prima zi de august cu miros de septembrie, ploaia de vara, toate experientele triste in urma carora am zambit, exaltarea, extazul, nebunia, adrenalina, pasiunea, dorinta de a descoperii si a de a intelege. Fluturii din stomac. Si toti cei in care cred.

Cineva m-a intrebat cum e fericirea. I-am raspuns ca dureaza doar cateva secunde.

Uneori dureaza o viata. Daca sti unde sa o gasesti. Si este pretutindeni. Daca nu esti prea orb.

Dulapuri si sertare

Obisnuiam sa fac pachet toate amintirile si sa le depozitez prin diverse sertare si sertarase, mai mult sau mai putin importante. Am ajuns sa am atatea sertare, ca atunci cand imi doresc ceva anume incep sa scotocesc, sa caut, sa ma gandesc, sa imi pun diverse semne de intrebare...mmm parca asta era...si nu..o iau de la capat si iar caut si iar scotocesc , dar tot nu gasesc.

Erau lucruri incredibil de frumoase, altele incredibil de triste, la unele tineam asa de mult, unele erau experiente din care am avut ce invata, erau zambete, erau emotii, erau incurajari, erau promisiuni, erau fiori, erau plimbari lungi, erau seri de vara, erau vacantele lungi incheiate de fiecare data atat de brusc, erau inceputuri care pareau ca nu vor avea sfarsit, erau sfarsituri, erau oameni, erau prieteni, erau colegi, erau cei pe care i-am iubit la un moment dat, cei la care am tinut, cei care mi-au fost indiferenti. Erau toti cei care si-au pus amprenta intr-un anumit moment. Iar eu...eu i-am luat pe toti si i-am pus pe fiecare in parte in diverese sertare, mai mult sau mai putin ascunse ale memoriei mele.

Nu stiu cum am reusit sa pierd unele amintiri. Altele sunt inca acolo. Pe unele abia daca le mai gasesc. Pe altele inca le mai caut. Iar pe unele...ei bine pe unele nu reusesc deloc sa le pun in ordine. Pentru ca nu au inca un sertar al lor. Si singura nu le pot gasi locul...



sursa foto: deviantart.com

Acel ceva

In spatele oricarei priviri pierdute, exista o poveste de dragoste.

In spatele fiecarei emotii, exista o dorinta puternica de implinire.

In spatele fiecarei dimineti in care gonim pe autostrada, fara nici o directie, exista o farama de libertate si un pic de "nu mai conteaza".

Pentru fiecare cafea neagra, bauta noaptea tarziu, in restaorante pustii, exista dorinta unei clipe de repaos, intr-o lume vesnic nelinisita.
In spatele unei replici taioase, ale unui chelner, care serveste cafeaua, singurului client de la acea ora, se ascunde frica de resemnare si tristetea unui simplu om.
Si dincolo de privirile "strainului" , care isi incheie noaptea singur, in fata cafelei negre, in prea mult fum de tigara, la o ora care pentru multi nici nu exista macar, se ascunde o sete nebuna de fuga. Catre nicaieri. Si fara limte.
Pentru ca uneori este singurul mod de a-ti gasi o directie.

Si intotdeuna, dincolo de acele cafele negre, servite in graba, in restaorante sau cafenele pustii, la ore tarzii din noapte, exista ceva special.

Acel ceva ce te poate ajuta sa vezi dincolo de privirile lor...




sursa foto: deviantart.com

Christian...the lion

Pentru ca unele sentimente sunt mai presus de cuvinte....

Briza de vara

Aerul rece si curat de dupa ploaie, iarba uda si racoare. Plimbari lungi in parc dupa apusul soarelui. Discutii marunte. In unele momente si tacerea devine comoda si placuta.

Tersele pline si senzatia de inceput de vara. Bere sau Cola sau limonada. Uneori si ceva dulce. Depinde de zile. Sau de seri. De planuri sau de zambete.

Zecile de oameni zambareti, grabiti, pierduti, relaxati, plictisiti, distrati. Sunt si eu printre ei.

Si aerul rece si curat de dupa ploaie, si plimbarile de dupa apus. Si pur si simplu senzatia de perfectiune. Asa dintr-o data!




sursa foto: deviantart.com

Captivi in Timp

Intotdeuna am crezut ca destinul e foarte subtil. La fel ca si timpul. Trece mult prea repede si de cele mai multe ori nu il intelegi. Spuneam ca viata are modul ei ironic si neinteles de a te intoarce din drum atunci cand o iei intr-o directie gresita.

Dar Totusi...

Azi ma intrebam de ce nu putem face posibile unele lucuri atunci cand ni le dorim. De ce trebuie sa asteptam mereu sa treaca timpul, sa vina momentul potrivit, sau sa vina "momentul"?

Ma intrebam...De ce nu puteam schimba oamenii atunci cand simtim asta? De ce trebuie mai bine sa lasam timpul sa treaca, pentru ca ei sa inteleaga, sau viata sa le dea o lectie..cand uneori chiar daca te-au inteles in cele din urma, e mult prea tarziu.

Spuneam ca ideal ar fi sa nu ne facem mereu planuri, ci sa lasam lucrurile sa se intample spontan,ca sa ne surprinda placut.

Dar totusi..

De ce trebuie sa lasam timpul sau destinul sa ne strice "spontan" planurile de vacanta si sa ne scoata in cale lucruri efemere si compromisuri?

Ma intrebam de ce trebuie sa ne resemnam, sa acceptam imposibilitatea unor lucruri, sa inchidem ochii cand se fac discrepante sau compromisuri, sa acceptam zambete false si sa oferim in schim indiferenta?
De ce suntem atat de nevoiti sa pierdem atata timp cu necunoscutii, in relatii superficilale si reci in loc sa putem sta cu cei adevarat dragi noua?

Ma gandeam eu...Timpul e de vina !

Si dupa cum spuneam e foarte subtil. Ne fura ani de viata si ne ofera in schimb doar secunde de fericire. Azi ne pacaleste. Maine poate ne va invinge. Sau poate nu....


sursa foto: deviantart.com

About life and stuff

Ne petrecem viata cautand, sperand, visand, facand planuri si tintind idealuri. Dar neglijam clipele. Uitam ca fericirea nu se masoara in ani, ci in clipe si secunde. Adevarata fericire este acel sentiment navalnic, aparut dintr-o data, care iti inunda inima, si care te urca spre cele mai inalte culmi, apoi dispare treptat si subtil, transformandu-se intr-un sentiment de liniste, multumire si impacare sufleteasca.

Am invatat ca lucrurile frumoase se intampla cand te astepti mai putin, ca cele mai reusite vacante sunt cele spontane, si ca adevaratele succesuri se obtin neastept, ca semn brusc de recunostiinta si multumire.

Ca viata are un mod ironic de a te dezamagi si a te descuraja, doar ca sa te intoarca din drum, atunci cand o iei intr-o directie gresita.

Ca viata are felul ei subtil si original de a te sfatui daca e bine sau nu sa faci anumite lucruri. Noi trebuie doar sa fim atenti la avertismentele sale, sub forma unor mici piedici, pe care obisnuim sa le numim simplu "ghinion" sau "zile proaste".

Asa ca ideal ar fi sa nu iti faci prea multe planuri pentru ziua de maine, ci doar sa te culci in fiecare seara asteptand linistit urmatoarea zi, si intrebandu-te de fiecare data cu aceeasi curiozitate" Oare maine ce va fi ?". Si apoi sa zambesti cu sufletul. Acel zambet de curaj.

Si in asteptarea lucrurilor imprevizibile, spontane, si aparute din senin, putem savura linistiti o cafea, intr-o dimineata obisnuita si calduroasa de inceput de vara, bucurandu-ne de o adiere usoara de vant, si ea imprevizibila, care sopteste usor, oricui vrea sa o asculte, cateva mici trucuri pentru a intelege ca viata, iti arata bucuria prin tristete, zambetul prin lacrimi, increderea prin dezamagire, si te poate conduce spre locuri ireal de frumoase, alegand cele mai lungi si grele drumuri.

Pentru ca intr-un final, cele mai frumoase vacante raman cele spontane, cele mai frumoase cadouri sunt imprevizibile si neasteptate, si adevaratele surprize sunt acele motive de a crede, ca ziua de maine va fi cel putin la fel de frumoasa ca si cea de azi!




sursa foto: deviantart.com

De vorba cu constiinta

Dupa fiecare noapte urmeaza cate o zi, si dupa fiecare ploaie intodeuna iese soarele.
Dar cui ii pasa? Doar e normal sa fie asa?
Azi pierdem un prieten, maine castigam un iubit.
Dar cui ii pasa? Nu asta e firul vietii?

Este posibil ca intr-o noapte sa te culci cu un gol in suflet si dimineata sa te trezesti zambind. Acel zambet "Si ce daca...viata merge inainte!" Si doar atunci, esti cu adevarat fericit.

Este posibil sa te fi obisnuit atat de mult cu unele persoane sau cu unele lucruri incat sa te crezi dependent de ele. Si intr-o buna zi sa te suprinzi pe tine zambind. Acel zambet de "Nu mai am nevoie". Si doar atunci te simti cu adevarat liber.

Este posibil sa treci prin viata si sa nu vezi absolut nimic. Si totusi sa te suprinzi intr-o buna zi fericit "E minunat sa fi orb!" , pentru ca cele mai frumoase lucruri se simt, de aia sarutam cu ochii inchisi!

E posibil sa traiesti cu temeri si 1000 de intrebari la care poate nu vei gasi vreodata raspunsul. Si cu toate astea, intr-o buna zi, sa inchizi ochii si sa zambesti " De azi incerc, de azi cred, de azi am curaj!". Nu te asteptai, si e tare palcut. Inca un pas inainte!

Este posibil sa fi avut mereu controlul asupra tuturor. Si dintr-o data sa constati zambind ca e incredibil de frumos sa pierzi controlul , pentru ca doar atunci iti poti spune " Iubesc!"

Este posibil sa fi crezut cu disperare in unii oameni, si in finaluri fericite si este posibil sa fi suferit enorm cand te-au dezamagit. Dar, este la fel de posibil ca intr-o buna zi, sa te opresti din tot doar pentru cateva secunde, si pur si simplu sa zambesti....!

Este posibil sa plangi in unele zile ploioase, sa-ti fie dor in unele nopti prea adanci, sa suferi, si sa te indoiesti. Si intr-o buna zi sa zambesti "A iesit soarele!"

Si dupa fiecare noapte urmeaza cate o zi, si dupa fiecare ploaie iese soarele.
Dar cui ii pasa? E normal sa fie asa!
Azi pierdem un prieten, maine castigam un iubit. Dar cui ii pasa?
Taci! Cum altfel am putea zambi?

100 sau 1000

Stiam drumul pe de rost. Si ma plictisea monotonia lui. Nici caldura nu imi inspira buna dispozitie, ci mai degraba disconfort si oboseala. Acelasi decor, o singura directie si alte zile fara finalitate.

Si totusi, intr-un Bucuresti anost, din ce in ce mai impresonal, printre strazi si aglomeratie, printre oameni si cladiri vechi, 100 sau 1000 de usi, din trecut, prezent sau viitor, incep sa se deschida, asa, treptat, una cate una, catre 100 sau 1000 de posibilitati, aparute dintr-o data, si cu atata usurinta, rand pe rand...Pentru ca uneori o discutie, sau doar o simpla prezenta, atunci cand te astepti mai putin, valoreaza mai mult de cat as fi crezut. Pentru ca doar atunci intelegi atat de clar ca...trecand peste multe, si trecand peste toate, intr-un final va fi bine. Acum si mereu.

Si nu e vorba de nimic special, ci doar cateva momente de linsite, de reconstiinta si de impacare. Si de curaj.

Si intr-un Bucuresti anost, impresonal, printre strazi si aglomeratie, printre oameni si cladiri, aveam nevoie de doar de cele cateva momente ca sa pot vedea cum atatea usi, inchise pana acuma, incep sa se deschida una cate una: Spre viitor. Spre mine. Spre secunde sau minute de perfectine. Spre implinire.

Doar cateva momente de impacare si curaj. In numele celor 100 sau 1000 de posibiliati.