Era vorba de apropierea sarbatorilor si a Craciunului, era vorba de sarbatorile religioase, de cadouri, de brad, de mese intinse si de nasterea Domnului.
Imi vorbea de implinarea practicilor pagane piedutre in negura timpului si unele ritualuri crestine, la care, fiecare generatie mai adauga mereu ceva, pana ajungem la Craciunul de azi. Originea...pieduta in negura timpului, dar in prezent ne bucuram de sarbatoarea Nasterii Domnului incercand sa fim mai generosi si mai buni...macar in teorie, chiar daca in realitate nu putem renunta la vicii sau la obiceiurile noastre proaste din timpul anului
Dar cu sau fara vicii...ce nu tot crestini suntem?!
Magazinele pline cu suveriruri tematice, portocalele de sub brad, mesele intinse cu bucate traditionale, Mos Craciun "Spiritul sau Sufletul Craciunului" ferestrele locuintelor decorate mai mult sau mai putin exagerat si vitrinele magazinelor in care vedem amenajata Ieslea in care s-a nascut Isus...prijej de bucurie si generoizitate din partea noastra, crestinii plini de vicii si neimpliniri...macar o luna pe an.
Voi ce va doriti sa va aduca Mos Craciun???
Vise cu izbavirea divina, cu o lume mai buna si mai bogata data de Dumnezeu (nu muncita de noi) si tot ce nu va permiteti in timpului anullui, case, masini, bijuterii..nu ar fi ideal sa fie "desertate" de Mos Craciun pe hornul casei,in locuinta noastra umila, si sa le avem asa ca printr-o minune, doar pentru ca este Craciun????
Nu va doriti asta?
Nu mai stiu de unde plecasem, sau despre ce "e vorba" de fapt in sarbatorile de iarna
.....Probabi ca..de prima zapada, de mirosul de portocale si cozonaci, despre bradul folosit ca si scuza pentru a se aduna toata familia, despre micile cadouri neinsemnate cu ajutorul carora spui celor dragi " IMI PASA" despre sanie si oameni de zapada, si despre Cineva care ne poate ierta in fiecare an toate greselile, si care va veni tocmai din tinuturle indepartate ale zapezilor vesnice, zburand pe o sanie trasa de reni, si ne va aduce cate un cadou pe care il va lasa grijului sub brad...doar ca sa intelegem ca nimeni nu e singur pe lume, si ca cineva acolo sus, de foarte departe, ne-a auzit dorintele si ne-a iertat greselile.
Acel Cineva capabil sa ierte pe toti, si sa faca tuturor cate o bucurie negresit in fiecare an...
Si daca tot am fost iertati anul asta...cel mai probabil ca vom fi si anul viitor, deci... o putem lua de la capat????
joi, 2 decembrie 2010
luni, 6 septembrie 2010
Examen
Azi am stat de vorba cu 2 studenti, intr-o sala veche de curs cu banci prafuite si miros de creta.
Despre drumuri in viata, despre succesuri asumate sau nu, despre iluzii si dezamagiri, despre o anume finalitate, si despre atatia ani pierduti pe nu stiu unde.
Probabil ca pe acele drumuri intortocheata, alergand aiurea dupa un viitor inexistent ai carui stapani de credem, prin sali vechi de clasa, cu banci prafuite si miros de creta.
Despre drumuri in viata, despre succesuri asumate sau nu, despre iluzii si dezamagiri, despre o anume finalitate, si despre atatia ani pierduti pe nu stiu unde.
Probabil ca pe acele drumuri intortocheata, alergand aiurea dupa un viitor inexistent ai carui stapani de credem, prin sali vechi de clasa, cu banci prafuite si miros de creta.
joi, 22 iulie 2010
Azi am nimic!
Stie. E vorba de mecanisme, de principi sau de legi nescrise.
Stie si se agita. Nimic nu o multumeste. Ma urmeaza tantosa pe stradute, dar azi pur si simplu nu e ea. E nesuferita si e nervoasa. Si eu sunt. Probabil e de la lipsa aer sau de la cum m-am trezit de dimineata. Nu intelege. Nu o intereseaza.
-Ce ai azi?
-Azi...am nimic! Tu ce ai?
Mergem mai departe. Acelasi zgomot, un pic mai mult haos..si lipsa asta de aer, si caldura amestecata cu praf...si soarele...si...
-Credeam ca sti drumul!
-Il stiu, dar ma mai pierd si eu uneori....
Inaintam. Dar parca timpul nu mai curge la fel, si incepem sa masuram minutele in intensitatea pasilor...si caldura asta..si aerul...si soarele...si ea care ma priveste fix. Nu ma intelege. Sau nu vrea. Nu o inteleg nici eu pe ea. E dezorientata. Vrea sa se intoarca. Nu mai stie pe unde, oricum nici nu poate. Si e din ce in ce mai nervoasa. Si eu sunt.
-Azi nu te pot incuraja! Imi pare rau ca te-am urmat.....as vrea sa ma pot intoarce!
Nu. Nu pot fi altfel azi. Stie si se lupta cu mine. nu conteaza..oricum azi nu o pot iubi...Stia, si de aia voia sa se intoarca. Ziua asta de vara cu drumuri prafuite si aer sufocant au facut-o insuportabila. Se impotriveste la orice. Sau probabil ca eu nu o puteam intelege azi. Sau nu voiam.
Si latra intr-una. Nu se mai opreste. Mi se pare ca plange. O inteleg si imi pare rau...! doar ca..imi aduc aminte.... era vorba de acele mecanisme si principii care ne intorc din drumurile gresite si ne intrepta pasii spre acel loc numite "acasa", si de acele reguli nescrise care ne fac unele momente mai insuportabile decat altele....si...
Sau nu...! E vorba doar de cei care stiu cum sa ne aduca acasa atunci cand ne piedem!
sursa foto: www.deviantart.com
Stie si se agita. Nimic nu o multumeste. Ma urmeaza tantosa pe stradute, dar azi pur si simplu nu e ea. E nesuferita si e nervoasa. Si eu sunt. Probabil e de la lipsa aer sau de la cum m-am trezit de dimineata. Nu intelege. Nu o intereseaza.
-Ce ai azi?
-Azi...am nimic! Tu ce ai?
Mergem mai departe. Acelasi zgomot, un pic mai mult haos..si lipsa asta de aer, si caldura amestecata cu praf...si soarele...si...
-Credeam ca sti drumul!
-Il stiu, dar ma mai pierd si eu uneori....
Inaintam. Dar parca timpul nu mai curge la fel, si incepem sa masuram minutele in intensitatea pasilor...si caldura asta..si aerul...si soarele...si ea care ma priveste fix. Nu ma intelege. Sau nu vrea. Nu o inteleg nici eu pe ea. E dezorientata. Vrea sa se intoarca. Nu mai stie pe unde, oricum nici nu poate. Si e din ce in ce mai nervoasa. Si eu sunt.
-Azi nu te pot incuraja! Imi pare rau ca te-am urmat.....as vrea sa ma pot intoarce!
Nu. Nu pot fi altfel azi. Stie si se lupta cu mine. nu conteaza..oricum azi nu o pot iubi...Stia, si de aia voia sa se intoarca. Ziua asta de vara cu drumuri prafuite si aer sufocant au facut-o insuportabila. Se impotriveste la orice. Sau probabil ca eu nu o puteam intelege azi. Sau nu voiam.
Si latra intr-una. Nu se mai opreste. Mi se pare ca plange. O inteleg si imi pare rau...! doar ca..imi aduc aminte.... era vorba de acele mecanisme si principii care ne intorc din drumurile gresite si ne intrepta pasii spre acel loc numite "acasa", si de acele reguli nescrise care ne fac unele momente mai insuportabile decat altele....si...
Sau nu...! E vorba doar de cei care stiu cum sa ne aduca acasa atunci cand ne piedem!
sursa foto: www.deviantart.com
miercuri, 14 iulie 2010
Diminetile de vara
Diminetile insorite de vara si mult prea luminate ce inca mai pastreaza mirosul picaturilor de ploaie in aer au ceva special. Ceva anume ce te ridica mai repede din pat, ceva anume ce iti place cand mergi pe strazi, ceva ce face sa iti tresara inima si sa zambesti mai mult ca deobicei...si fara sa sti de ce!
Terasele din parcuri, pe langa care angajatii mai stropesc cu furtunul ca sa mai racoreasca aerul inainte sa deschida, au ceva anume. Ceva anume ce miroase un pic a vara, un pic a cafea, un pic a plimbare, a seara aglomerata, un pic a dimineata, un pic a libertate. E bine sa mai rasufli usurat uneori...
In statiile de autobuze aglomerate, acuma parca astepti cu mai putina nerabdare. Nu de alta, dar in aer miroase deja a vara si a vacanta, oamenii parca au invatat si ei sa zambeasca, iar atunci cand te privesc in ochi au lasat la o parte orice conflict legat de aglomeratie .Au gandurile si dorintele amestecate cumva cu soarele si lumina de afara, si cu terasele matinale, respirand vara prin toti porii!
Cred ca e vorba de acel inceput oficial al verii, de acele senzatii si imagini care iti raman intiparite pe retina, care iti inunda apoi inima cu acel fior incredibil de placut, pe care il asociezi de fiecare data cu verile din adolescenta pe care le revezi iar si iar in prima dimineata care anunta oficial vara, vacanta, marea si toate nebuniile de moment si toate acele clipele de "nu mai conteaza"
A...si mai sunt si planurile de vacanta, care ca au legatura cu dimineata, cu soarele, cu tersele, cu marea.... si cred ar mai fi ceva.....in fiecare vara trebuie sa mai fie ceva.....!
Terasele din parcuri, pe langa care angajatii mai stropesc cu furtunul ca sa mai racoreasca aerul inainte sa deschida, au ceva anume. Ceva anume ce miroase un pic a vara, un pic a cafea, un pic a plimbare, a seara aglomerata, un pic a dimineata, un pic a libertate. E bine sa mai rasufli usurat uneori...
In statiile de autobuze aglomerate, acuma parca astepti cu mai putina nerabdare. Nu de alta, dar in aer miroase deja a vara si a vacanta, oamenii parca au invatat si ei sa zambeasca, iar atunci cand te privesc in ochi au lasat la o parte orice conflict legat de aglomeratie .Au gandurile si dorintele amestecate cumva cu soarele si lumina de afara, si cu terasele matinale, respirand vara prin toti porii!
Cred ca e vorba de acel inceput oficial al verii, de acele senzatii si imagini care iti raman intiparite pe retina, care iti inunda apoi inima cu acel fior incredibil de placut, pe care il asociezi de fiecare data cu verile din adolescenta pe care le revezi iar si iar in prima dimineata care anunta oficial vara, vacanta, marea si toate nebuniile de moment si toate acele clipele de "nu mai conteaza"
A...si mai sunt si planurile de vacanta, care ca au legatura cu dimineata, cu soarele, cu tersele, cu marea.... si cred ar mai fi ceva.....in fiecare vara trebuie sa mai fie ceva.....!
marți, 15 iunie 2010
joi, 8 aprilie 2010
Padure, padure nebuna....
O vara intreaga m-a tinut padurea
Cu fata in iarba si cu gandul aiurea
Iar acum in toamna, la plecare
Se tanguie ca ma rup din inima ei si o doare...
Padure, padure nebuna
In fiecare noapte cu luna
Voi rataci fara tinta agale
Ca o frunza manata de vant pe potecile tale
In fiecare nopate de iarna
Umbra mea alba, va veni sa se astearna
Ca o ursoaica cu puii ucisi
La umbra stejarilor pradati de frunzisi
Padure, padure nebuna
In fiecare noapte cu luna
Voi rataci fara tinta agale
Ca o frunza manata de vant, pe potecile tale
In fiecare dimineata, uneori ca o umbra, alteori ca o ceata
Ca o negura, sau ca o bruma
Voi veni, voi veni....
Nu te mai tangui padure nebuna...!
Padure, padure nebuna
In fiecare noapte cu luna
Voi rataci fara tinta agale
Ca o frunza manata de vant, pe potecile tale
Cu fata in iarba si cu gandul aiurea
Iar acum in toamna, la plecare
Se tanguie ca ma rup din inima ei si o doare...
Padure, padure nebuna
In fiecare noapte cu luna
Voi rataci fara tinta agale
Ca o frunza manata de vant pe potecile tale
In fiecare nopate de iarna
Umbra mea alba, va veni sa se astearna
Ca o ursoaica cu puii ucisi
La umbra stejarilor pradati de frunzisi
Padure, padure nebuna
In fiecare noapte cu luna
Voi rataci fara tinta agale
Ca o frunza manata de vant, pe potecile tale
In fiecare dimineata, uneori ca o umbra, alteori ca o ceata
Ca o negura, sau ca o bruma
Voi veni, voi veni....
Nu te mai tangui padure nebuna...!
Padure, padure nebuna
In fiecare noapte cu luna
Voi rataci fara tinta agale
Ca o frunza manata de vant, pe potecile tale
luni, 1 martie 2010
Azi nu
Probabil ca este vorba de primavara, sau de principii , de idei, de compromisuri si valori
Dar uneori nu ai nevoie de motive pentru a fi pur si simplu tu. Nu ai nevoie de cafea pentru a-ti incepe oficial dimineata, de tigara sau de televizorul care merge pe fundal. Nu astepti sa se intamle nimic, nu astepti telefonul sa sune, nu ai nevoie azi de proiecte, de planuri sau idei. Nu ai nici intiative.
Azi nu astepti decat sa vina seara, sa se faca din ce in ce mai intuneric, si din ce in ce mai liniste, sa-ti amintesti de toate lucrurile uitate, sa ramai pe canapea, in fata aceluiasi televizor care nici nu l-ai oprit, sa lasi fereastra larg deschisa, sa dai peste cani de cafea uitate, iar laptop-ul sa ramana inchis.
Si atunci esti doar tu. Un pic mai lnistit ca de obicei. Probabil de maine va suna iar telefonul, vei avea mai multe mailuri ca deobicei, va trebuie sa te gandesti la alte prioecte si propuneri. Va trebuie sa ai intiative si sa gasesti explicatii.
Azi insa nu! Azi esti doar tu. Doar cu un zambet, cu cateva gesturi facute sincer din suflet, fara nici o explicatie, dincolo de 1000 de cunostiinte si de tot atatea decizii de luat.
Probabil ca in cele din urma este vorba tot de alegeri si de compromisuri, de drumuri de urmat, de invinsi si invingatori.
Sau de puterea de a lasa un telefon inchis.
Sau probabil ca este vorba doar de inceputul asta de primavara.
Dar uneori nu ai nevoie de motive pentru a fi pur si simplu tu. Nu ai nevoie de cafea pentru a-ti incepe oficial dimineata, de tigara sau de televizorul care merge pe fundal. Nu astepti sa se intamle nimic, nu astepti telefonul sa sune, nu ai nevoie azi de proiecte, de planuri sau idei. Nu ai nici intiative.
Azi nu astepti decat sa vina seara, sa se faca din ce in ce mai intuneric, si din ce in ce mai liniste, sa-ti amintesti de toate lucrurile uitate, sa ramai pe canapea, in fata aceluiasi televizor care nici nu l-ai oprit, sa lasi fereastra larg deschisa, sa dai peste cani de cafea uitate, iar laptop-ul sa ramana inchis.
Si atunci esti doar tu. Un pic mai lnistit ca de obicei. Probabil de maine va suna iar telefonul, vei avea mai multe mailuri ca deobicei, va trebuie sa te gandesti la alte prioecte si propuneri. Va trebuie sa ai intiative si sa gasesti explicatii.
Azi insa nu! Azi esti doar tu. Doar cu un zambet, cu cateva gesturi facute sincer din suflet, fara nici o explicatie, dincolo de 1000 de cunostiinte si de tot atatea decizii de luat.
Probabil ca in cele din urma este vorba tot de alegeri si de compromisuri, de drumuri de urmat, de invinsi si invingatori.
Sau de puterea de a lasa un telefon inchis.
Sau probabil ca este vorba doar de inceputul asta de primavara.
vineri, 26 februarie 2010
In unele locuri
Marea la 7 dimineata. Plaja si senzatia usoara de frig. Cafeaua. De pe plaja. Praguri de care sa ma impiedic, soarele sub care sa obosesc fara sa fac nimic, strazi pe care sa ma pierd, mirosul de fum de tigara , si acel ceva ce pluteste in aer si da inevitabil si aroma cafelei. De la 7 dimineata..
Senzatia de placuta de racoare si asteptarea. Un pic de "Nu imi pasa" si de "nu conteaza"
Acele locuri in care tot ce conteaza e fericirea si nebunia momentului, locuri in care lasi in urma distante enervante, femei frustrate, conversatii de complezenta, si zambete fortate.
Locuri in care te indragostesti iremediabil de fiecare data si locuri in care nu trebuie sa dai socoteala, pentru ca tot ce conteaza e sa traiesti clipa.
Probabil ca mi-e dor de o vacata. Ma apuca uneori. Imi trece repede, si deobicei ma multumesc cu cafele dulci, dimineti tarzii si praguri de care sa ma impiedic. De fiecare data....
Senzatia de placuta de racoare si asteptarea. Un pic de "Nu imi pasa" si de "nu conteaza"
Acele locuri in care tot ce conteaza e fericirea si nebunia momentului, locuri in care lasi in urma distante enervante, femei frustrate, conversatii de complezenta, si zambete fortate.
Locuri in care te indragostesti iremediabil de fiecare data si locuri in care nu trebuie sa dai socoteala, pentru ca tot ce conteaza e sa traiesti clipa.
Probabil ca mi-e dor de o vacata. Ma apuca uneori. Imi trece repede, si deobicei ma multumesc cu cafele dulci, dimineti tarzii si praguri de care sa ma impiedic. De fiecare data....
vineri, 22 ianuarie 2010
Ar trebui
Ar trebui sa nu ne pese de ce se intampla in jurul nostru. Ar trebuie sa ne gandim decat la noi insine. Ar trebui sa inchidem ochii si sa mergem inainte orice ar fi. Ar trebui sa fim orbi, surzi si muti.
Ar trebui sa nu intindem nici o mana de ajutor nimanui , pentru ca in cele din urma, acel cineva va gasi ceva de care sa se agate si va scapa, si atunci....tie cine iti va intinde o mana de ajutor?!
Ar trebui...! dar sunt unele momente cand ceva se intampla si atunci incepe sa iti pase de tot ce se este in jurul tau. Incepi sa vezi mai clar si mai limpede ca pana atunci, incepi sa auzi dincolo de cuvinte si incepi sa vorbesti. Tare si raspicat. Ca sa te poate auzi toate lumea. Si atunci nu ai nevoie de ajutor, pentru ca sti de ce anume sa te agati ca sa scapi. Dar atunci poti intinde tu o mana de ajutor.
Oricum, tu esti salvat.....
sursa foto: deviantart.com
Ar trebui sa nu intindem nici o mana de ajutor nimanui , pentru ca in cele din urma, acel cineva va gasi ceva de care sa se agate si va scapa, si atunci....tie cine iti va intinde o mana de ajutor?!
Ar trebui...! dar sunt unele momente cand ceva se intampla si atunci incepe sa iti pase de tot ce se este in jurul tau. Incepi sa vezi mai clar si mai limpede ca pana atunci, incepi sa auzi dincolo de cuvinte si incepi sa vorbesti. Tare si raspicat. Ca sa te poate auzi toate lumea. Si atunci nu ai nevoie de ajutor, pentru ca sti de ce anume sa te agati ca sa scapi. Dar atunci poti intinde tu o mana de ajutor.
Oricum, tu esti salvat.....
sursa foto: deviantart.com
miercuri, 13 ianuarie 2010
Cele mai frumoase amintiri
Ne e greu sa ne desprindem de trecut, si ne obisnuim greu cu toate lucrurile noi.
Sucul de la dozator cu aroma de kiwi, mango, si cola, inghetata la cornet, acadele chupa chups, catelul mic, caietele de colorat, mirosul de carioci, livada din curtea scolii, melcii de dupa ploaie, zapada din fiecare iarna, Mos Craciun, sania, leaganul, zilele nesfasite de joaca din fiecare vara, desenele de pe asfalt, mirosul de creta, desenele animate, prima zi de scoala, caisii din fata blocului, gradina zoologica, tortul de ciocolata, bunicii, bicicleta, prietenii....Si prima si cea mai frumoasa parte din viata mea.
Apoi, toate lucruriile noi de care ne speriem, se transforma si ele usor usor in amintiri. Amintirile altor etape..ce vor veni..!
Si nu mai apucam sa ne bucuram de prezent, pentru ca uneori ramanem prinsi undeva in trecut, alaturi de toti cei care au fost si nu mai sunt, alaturi de tot ce am avut si nu mai avem...
Si da, intr-adevar, este un post trist!
Sucul de la dozator cu aroma de kiwi, mango, si cola, inghetata la cornet, acadele chupa chups, catelul mic, caietele de colorat, mirosul de carioci, livada din curtea scolii, melcii de dupa ploaie, zapada din fiecare iarna, Mos Craciun, sania, leaganul, zilele nesfasite de joaca din fiecare vara, desenele de pe asfalt, mirosul de creta, desenele animate, prima zi de scoala, caisii din fata blocului, gradina zoologica, tortul de ciocolata, bunicii, bicicleta, prietenii....Si prima si cea mai frumoasa parte din viata mea.
Apoi, toate lucruriile noi de care ne speriem, se transforma si ele usor usor in amintiri. Amintirile altor etape..ce vor veni..!
Si nu mai apucam sa ne bucuram de prezent, pentru ca uneori ramanem prinsi undeva in trecut, alaturi de toti cei care au fost si nu mai sunt, alaturi de tot ce am avut si nu mai avem...
Si da, intr-adevar, este un post trist!
luni, 4 ianuarie 2010
O ora tarzie
La ora cand toate strazile sunt aproape goale, cand zgomotul orasului se estompeaza treptat, cand iti poti auzi ecoul fiecarui pas, ma gandeam asa brusc, ca oamenii se pot pierde incredibil de usor.
Blonda, inalta, frumoasa, sau haine in concordanta cu tendintele actuale si prezenta 100% in vestitele locuri mondene, tinuta buisness combinata cu laude despre posibilitatile materiale si statutul social, studentii cu libertate absoluta si fara grija zilei de maine, si toti cei care au vesnic un zambet pe buze.Pretutindeni.
Se mai aude din cand in cand cate o refulare, cate un moment de tacere dupa fiecare zgomot asurzitor, sau cate o lacrima uneori, fara sa realizezi de ce, sau unde vine.
La ora cand iti poti auzi toate gandurile cum rasuna, cand poti vedea mai clar si mai limpede ca niciodata, ma gandeam asa brusc ca fiecare om in parte, poarta cate o eticheta.Probabil ca in spatele perfectiunii nu se acunde decat un efort disperat de a ascunde imperfectiunea, iar in spatele succesului nu e altceva decat fuga de acele lipsuri sau lucruri care te-au marcat intr-un anumit moment.
La ora cand totul incepe usor usor sa dispara de langa tine, ma gandeam...care este acel moment in care incepem sa ne ascundem unii de altii, pana ajungem sa nu ne mai recunoastem, si ramanem in cele din urma atat de singuri printre atatia cunoscuti?
Care este acel moment pentru care, in cele din urma, te trezesti, si incepi sa vezi mai limpede si mai clar ca pana acum?
Stiu. Este acea ora in care toate stazile raman goale, cand zgomotul orasului se estompeaza treptat, si cand iti poti auzi ecoul fiecarui pas.
Doar la acea ora incepi sa te sperii...!
Blonda, inalta, frumoasa, sau haine in concordanta cu tendintele actuale si prezenta 100% in vestitele locuri mondene, tinuta buisness combinata cu laude despre posibilitatile materiale si statutul social, studentii cu libertate absoluta si fara grija zilei de maine, si toti cei care au vesnic un zambet pe buze.Pretutindeni.
Se mai aude din cand in cand cate o refulare, cate un moment de tacere dupa fiecare zgomot asurzitor, sau cate o lacrima uneori, fara sa realizezi de ce, sau unde vine.
La ora cand iti poti auzi toate gandurile cum rasuna, cand poti vedea mai clar si mai limpede ca niciodata, ma gandeam asa brusc ca fiecare om in parte, poarta cate o eticheta.Probabil ca in spatele perfectiunii nu se acunde decat un efort disperat de a ascunde imperfectiunea, iar in spatele succesului nu e altceva decat fuga de acele lipsuri sau lucruri care te-au marcat intr-un anumit moment.
La ora cand totul incepe usor usor sa dispara de langa tine, ma gandeam...care este acel moment in care incepem sa ne ascundem unii de altii, pana ajungem sa nu ne mai recunoastem, si ramanem in cele din urma atat de singuri printre atatia cunoscuti?
Care este acel moment pentru care, in cele din urma, te trezesti, si incepi sa vezi mai limpede si mai clar ca pana acum?
Stiu. Este acea ora in care toate stazile raman goale, cand zgomotul orasului se estompeaza treptat, si cand iti poti auzi ecoul fiecarui pas.
Doar la acea ora incepi sa te sperii...!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)