Se afișează postările cu eticheta fara cuvinte. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fara cuvinte. Afișați toate postările
marți, 15 iunie 2010
luni, 1 martie 2010
Azi nu
Probabil ca este vorba de primavara, sau de principii , de idei, de compromisuri si valori
Dar uneori nu ai nevoie de motive pentru a fi pur si simplu tu. Nu ai nevoie de cafea pentru a-ti incepe oficial dimineata, de tigara sau de televizorul care merge pe fundal. Nu astepti sa se intamle nimic, nu astepti telefonul sa sune, nu ai nevoie azi de proiecte, de planuri sau idei. Nu ai nici intiative.
Azi nu astepti decat sa vina seara, sa se faca din ce in ce mai intuneric, si din ce in ce mai liniste, sa-ti amintesti de toate lucrurile uitate, sa ramai pe canapea, in fata aceluiasi televizor care nici nu l-ai oprit, sa lasi fereastra larg deschisa, sa dai peste cani de cafea uitate, iar laptop-ul sa ramana inchis.
Si atunci esti doar tu. Un pic mai lnistit ca de obicei. Probabil de maine va suna iar telefonul, vei avea mai multe mailuri ca deobicei, va trebuie sa te gandesti la alte prioecte si propuneri. Va trebuie sa ai intiative si sa gasesti explicatii.
Azi insa nu! Azi esti doar tu. Doar cu un zambet, cu cateva gesturi facute sincer din suflet, fara nici o explicatie, dincolo de 1000 de cunostiinte si de tot atatea decizii de luat.
Probabil ca in cele din urma este vorba tot de alegeri si de compromisuri, de drumuri de urmat, de invinsi si invingatori.
Sau de puterea de a lasa un telefon inchis.
Sau probabil ca este vorba doar de inceputul asta de primavara.
Dar uneori nu ai nevoie de motive pentru a fi pur si simplu tu. Nu ai nevoie de cafea pentru a-ti incepe oficial dimineata, de tigara sau de televizorul care merge pe fundal. Nu astepti sa se intamle nimic, nu astepti telefonul sa sune, nu ai nevoie azi de proiecte, de planuri sau idei. Nu ai nici intiative.
Azi nu astepti decat sa vina seara, sa se faca din ce in ce mai intuneric, si din ce in ce mai liniste, sa-ti amintesti de toate lucrurile uitate, sa ramai pe canapea, in fata aceluiasi televizor care nici nu l-ai oprit, sa lasi fereastra larg deschisa, sa dai peste cani de cafea uitate, iar laptop-ul sa ramana inchis.
Si atunci esti doar tu. Un pic mai lnistit ca de obicei. Probabil de maine va suna iar telefonul, vei avea mai multe mailuri ca deobicei, va trebuie sa te gandesti la alte prioecte si propuneri. Va trebuie sa ai intiative si sa gasesti explicatii.
Azi insa nu! Azi esti doar tu. Doar cu un zambet, cu cateva gesturi facute sincer din suflet, fara nici o explicatie, dincolo de 1000 de cunostiinte si de tot atatea decizii de luat.
Probabil ca in cele din urma este vorba tot de alegeri si de compromisuri, de drumuri de urmat, de invinsi si invingatori.
Sau de puterea de a lasa un telefon inchis.
Sau probabil ca este vorba doar de inceputul asta de primavara.
luni, 4 ianuarie 2010
O ora tarzie
La ora cand toate strazile sunt aproape goale, cand zgomotul orasului se estompeaza treptat, cand iti poti auzi ecoul fiecarui pas, ma gandeam asa brusc, ca oamenii se pot pierde incredibil de usor.
Blonda, inalta, frumoasa, sau haine in concordanta cu tendintele actuale si prezenta 100% in vestitele locuri mondene, tinuta buisness combinata cu laude despre posibilitatile materiale si statutul social, studentii cu libertate absoluta si fara grija zilei de maine, si toti cei care au vesnic un zambet pe buze.Pretutindeni.
Se mai aude din cand in cand cate o refulare, cate un moment de tacere dupa fiecare zgomot asurzitor, sau cate o lacrima uneori, fara sa realizezi de ce, sau unde vine.
La ora cand iti poti auzi toate gandurile cum rasuna, cand poti vedea mai clar si mai limpede ca niciodata, ma gandeam asa brusc ca fiecare om in parte, poarta cate o eticheta.Probabil ca in spatele perfectiunii nu se acunde decat un efort disperat de a ascunde imperfectiunea, iar in spatele succesului nu e altceva decat fuga de acele lipsuri sau lucruri care te-au marcat intr-un anumit moment.
La ora cand totul incepe usor usor sa dispara de langa tine, ma gandeam...care este acel moment in care incepem sa ne ascundem unii de altii, pana ajungem sa nu ne mai recunoastem, si ramanem in cele din urma atat de singuri printre atatia cunoscuti?
Care este acel moment pentru care, in cele din urma, te trezesti, si incepi sa vezi mai limpede si mai clar ca pana acum?
Stiu. Este acea ora in care toate stazile raman goale, cand zgomotul orasului se estompeaza treptat, si cand iti poti auzi ecoul fiecarui pas.
Doar la acea ora incepi sa te sperii...!
Blonda, inalta, frumoasa, sau haine in concordanta cu tendintele actuale si prezenta 100% in vestitele locuri mondene, tinuta buisness combinata cu laude despre posibilitatile materiale si statutul social, studentii cu libertate absoluta si fara grija zilei de maine, si toti cei care au vesnic un zambet pe buze.Pretutindeni.
Se mai aude din cand in cand cate o refulare, cate un moment de tacere dupa fiecare zgomot asurzitor, sau cate o lacrima uneori, fara sa realizezi de ce, sau unde vine.
La ora cand iti poti auzi toate gandurile cum rasuna, cand poti vedea mai clar si mai limpede ca niciodata, ma gandeam asa brusc ca fiecare om in parte, poarta cate o eticheta.Probabil ca in spatele perfectiunii nu se acunde decat un efort disperat de a ascunde imperfectiunea, iar in spatele succesului nu e altceva decat fuga de acele lipsuri sau lucruri care te-au marcat intr-un anumit moment.
La ora cand totul incepe usor usor sa dispara de langa tine, ma gandeam...care este acel moment in care incepem sa ne ascundem unii de altii, pana ajungem sa nu ne mai recunoastem, si ramanem in cele din urma atat de singuri printre atatia cunoscuti?
Care este acel moment pentru care, in cele din urma, te trezesti, si incepi sa vezi mai limpede si mai clar ca pana acum?
Stiu. Este acea ora in care toate stazile raman goale, cand zgomotul orasului se estompeaza treptat, si cand iti poti auzi ecoul fiecarui pas.
Doar la acea ora incepi sa te sperii...!
sâmbătă, 19 septembrie 2009
miercuri, 5 august 2009
marți, 28 iulie 2009
Dulapuri si sertare
Obisnuiam sa fac pachet toate amintirile si sa le depozitez prin diverse sertare si sertarase, mai mult sau mai putin importante. Am ajuns sa am atatea sertare, ca atunci cand imi doresc ceva anume incep sa scotocesc, sa caut, sa ma gandesc, sa imi pun diverse semne de intrebare...mmm parca asta era...si nu..o iau de la capat si iar caut si iar scotocesc , dar tot nu gasesc.
Erau lucruri incredibil de frumoase, altele incredibil de triste, la unele tineam asa de mult, unele erau experiente din care am avut ce invata, erau zambete, erau emotii, erau incurajari, erau promisiuni, erau fiori, erau plimbari lungi, erau seri de vara, erau vacantele lungi incheiate de fiecare data atat de brusc, erau inceputuri care pareau ca nu vor avea sfarsit, erau sfarsituri, erau oameni, erau prieteni, erau colegi, erau cei pe care i-am iubit la un moment dat, cei la care am tinut, cei care mi-au fost indiferenti. Erau toti cei care si-au pus amprenta intr-un anumit moment. Iar eu...eu i-am luat pe toti si i-am pus pe fiecare in parte in diverese sertare, mai mult sau mai putin ascunse ale memoriei mele.
Nu stiu cum am reusit sa pierd unele amintiri. Altele sunt inca acolo. Pe unele abia daca le mai gasesc. Pe altele inca le mai caut. Iar pe unele...ei bine pe unele nu reusesc deloc sa le pun in ordine. Pentru ca nu au inca un sertar al lor. Si singura nu le pot gasi locul...
sursa foto: deviantart.com
Erau lucruri incredibil de frumoase, altele incredibil de triste, la unele tineam asa de mult, unele erau experiente din care am avut ce invata, erau zambete, erau emotii, erau incurajari, erau promisiuni, erau fiori, erau plimbari lungi, erau seri de vara, erau vacantele lungi incheiate de fiecare data atat de brusc, erau inceputuri care pareau ca nu vor avea sfarsit, erau sfarsituri, erau oameni, erau prieteni, erau colegi, erau cei pe care i-am iubit la un moment dat, cei la care am tinut, cei care mi-au fost indiferenti. Erau toti cei care si-au pus amprenta intr-un anumit moment. Iar eu...eu i-am luat pe toti si i-am pus pe fiecare in parte in diverese sertare, mai mult sau mai putin ascunse ale memoriei mele.
Nu stiu cum am reusit sa pierd unele amintiri. Altele sunt inca acolo. Pe unele abia daca le mai gasesc. Pe altele inca le mai caut. Iar pe unele...ei bine pe unele nu reusesc deloc sa le pun in ordine. Pentru ca nu au inca un sertar al lor. Si singura nu le pot gasi locul...
sursa foto: deviantart.com
miercuri, 22 iulie 2009
Sti cum e?
Sti cum e defapt?
Caldura sofocanta din ultimile zile si o stare permanenta de "ceva nu merge deloc". Discutii perfect inutile, lucruri marunte si sacaitoare, criza permanenta de timp, camerele care au inceput sa se invarta in fiecare dimineata, cafeaua care uneori le mai tine pe loc, monotonia obositoare a lucrurilor repetitive, imposibilitatea de a vedea prea bine si prea departe, somnul intrerupt brusc in fiecare noapte, vise incalcite in fiecare dimineata, zile obositor de lungi care se termina imperceptibil de repede, tu privind din afara, starea permanenta de ceva nu merge, de ceva ce nu se va termina niciodata, camera care azi se tot invarte in lipsa cafelei, caldura sufoacanta din ultimile zile. Si intotdeuna punct si de la capat.
Sti cum e mereu?
Chiar asa.... Punct si de la capat.
Caldura sofocanta din ultimile zile si o stare permanenta de "ceva nu merge deloc". Discutii perfect inutile, lucruri marunte si sacaitoare, criza permanenta de timp, camerele care au inceput sa se invarta in fiecare dimineata, cafeaua care uneori le mai tine pe loc, monotonia obositoare a lucrurilor repetitive, imposibilitatea de a vedea prea bine si prea departe, somnul intrerupt brusc in fiecare noapte, vise incalcite in fiecare dimineata, zile obositor de lungi care se termina imperceptibil de repede, tu privind din afara, starea permanenta de ceva nu merge, de ceva ce nu se va termina niciodata, camera care azi se tot invarte in lipsa cafelei, caldura sufoacanta din ultimile zile. Si intotdeuna punct si de la capat.
Sti cum e mereu?
Chiar asa.... Punct si de la capat.
miercuri, 1 iulie 2009
joi, 25 iunie 2009
marți, 23 iunie 2009
Cautam un prieten...
Ma gandeam....cat poate costa o prietenie adevarata? Unii spun ca ar fi nepretuita. Pe mine insa m-a costat. Cineva ii pusese inainte un pret ..in euro.
Ma gandeam ce trebuie sa faci pentru a castiga prietenia cuiva. Am incercat, am sperat, m-am bazat pe sinceritate si toti "prietenii" s-au pierdut undeva pe drum, intre diverse obiective profesionale, comoditate, nepasare si uneori chiar superficialitate.
Si...cu toate astea pentru a castiga prietenia cuiva... nu trebuia sa fac absolut nimic...
Mult timp m-am gandit unde poti gasi prietenii adevarati, si i-am cautat in multe locuri, pana am ajuns sa cred ca ei nu exista. Cu toate astea, azi am constatat ca am gresit. Nu cautasem chiar peste tot. Exact cand ma asteptam mai putin...mi-am gasit un prieten...in spatele unor gratii...intr-o cusca.
M-am gandit de atatea ori cine ar fi gata sa ma scoata din casa ori de cate ori ma plictisesc? Si cine e gata pur si simplu sa stea langa mine atunci cand nu am chef de nimic? Cine ar fi gata sa ma insosteasca oricand peste tot, zi sau noapte, si sa se bucure la fel de fiecare data? Cine ar fi gata sa faca orice, fara interes, doar din suflet... pentru ca asa simte? Cine mai stie azi sa iubeasca din tot sufletul? Cine ar putea sti de inseamna adevarata prietenie?
Ea stie ce inseamna prietenia neconditionata si care sunt adevaratii prieteni
Si cu toate astea, noi inca mai cautam raspunsurile.....
Ma gandeam ce trebuie sa faci pentru a castiga prietenia cuiva. Am incercat, am sperat, m-am bazat pe sinceritate si toti "prietenii" s-au pierdut undeva pe drum, intre diverse obiective profesionale, comoditate, nepasare si uneori chiar superficialitate.
Si...cu toate astea pentru a castiga prietenia cuiva... nu trebuia sa fac absolut nimic...
Mult timp m-am gandit unde poti gasi prietenii adevarati, si i-am cautat in multe locuri, pana am ajuns sa cred ca ei nu exista. Cu toate astea, azi am constatat ca am gresit. Nu cautasem chiar peste tot. Exact cand ma asteptam mai putin...mi-am gasit un prieten...in spatele unor gratii...intr-o cusca.
M-am gandit de atatea ori cine ar fi gata sa ma scoata din casa ori de cate ori ma plictisesc? Si cine e gata pur si simplu sa stea langa mine atunci cand nu am chef de nimic? Cine ar fi gata sa ma insosteasca oricand peste tot, zi sau noapte, si sa se bucure la fel de fiecare data? Cine ar fi gata sa faca orice, fara interes, doar din suflet... pentru ca asa simte? Cine mai stie azi sa iubeasca din tot sufletul? Cine ar putea sti de inseamna adevarata prietenie?
Ea stie!
Ea stie ce inseamna prietenia neconditionata si care sunt adevaratii prieteni
Ea stie sa smulga un zambet in orice moment.
Si cu toate astea, noi inca mai cautam raspunsurile.....
sâmbătă, 6 iunie 2009
vineri, 5 iunie 2009
Printre randuri
Ma enerveaza cafeaua amara de dimineata care de la un timp nu imi iese si nu stiu de ce, ma enerveaza sa pierd un autobuz sau sa astept prea mult metroul, ma enerveaza sa uit sau sa pierd diverse lucruri exact cand am nevoie de ele, dar cel mai mult ma enerveaza lucrurile pe care nu le pot intelege.
Nu inteleg de ce problemele trebuiesc eliminate si nu rezolvate.
Nu inteleg reticenta unora atunci cand le dau un sfat, in speranata ca ii pot ajuta cumva.
Nu inteleg de ce trebuie sa ne limitam doar la cateva orizonturi, pe care ni le construim singuri ca si ziduri de aparare. Si nu inteleg de ce uitam ca dincolo de aceste ziduri e o intreaga lume.
Nu inteleg de ce ne resemnam asa usor, de ce lasam unele dorinte sa se transforme in vise imposibile. Si apoi uitam prea des ca rabdarea e singurul mod prin care le putem face posibile in cele din urma.
Nu inteleg de ce unora le place sa se bage in viata ta, asa fara motiv, argumentand ca stiu ei ce e mai bine pentru tine, desi nu au facut pana acuma nimc cu propria lor viata.
Nu inteleg de ce ne privim atat de superficial, si nu reusim sa citim printre randuri, lasand la o parte zilele ploiase si ferestrele mele larg deschise, sau lumina portocalie, oricum nu despre asta vorbeam...
Nu inteleg...
Probabil ca in spatele fiecarui " Nu inteleg" se ascunde o deziluzie. Si in spatele fiecarei deziluzii o trezire la realitate. Si apoi, cel mai probabil o noua deziluzie. Asumata de data asta. De ce?
Nu inteleg nici eu...
Nu inteleg de ce problemele trebuiesc eliminate si nu rezolvate.
Nu inteleg reticenta unora atunci cand le dau un sfat, in speranata ca ii pot ajuta cumva.
Nu inteleg de ce trebuie sa ne limitam doar la cateva orizonturi, pe care ni le construim singuri ca si ziduri de aparare. Si nu inteleg de ce uitam ca dincolo de aceste ziduri e o intreaga lume.
Nu inteleg de ce ne resemnam asa usor, de ce lasam unele dorinte sa se transforme in vise imposibile. Si apoi uitam prea des ca rabdarea e singurul mod prin care le putem face posibile in cele din urma.
Nu inteleg de ce unora le place sa se bage in viata ta, asa fara motiv, argumentand ca stiu ei ce e mai bine pentru tine, desi nu au facut pana acuma nimc cu propria lor viata.
Nu inteleg de ce ne privim atat de superficial, si nu reusim sa citim printre randuri, lasand la o parte zilele ploiase si ferestrele mele larg deschise, sau lumina portocalie, oricum nu despre asta vorbeam...
Nu inteleg...
Probabil ca in spatele fiecarui " Nu inteleg" se ascunde o deziluzie. Si in spatele fiecarei deziluzii o trezire la realitate. Si apoi, cel mai probabil o noua deziluzie. Asumata de data asta. De ce?
Nu inteleg nici eu...
marți, 26 mai 2009
Captivi in Timp
Intotdeuna am crezut ca destinul e foarte subtil. La fel ca si timpul. Trece mult prea repede si de cele mai multe ori nu il intelegi. Spuneam ca viata are modul ei ironic si neinteles de a te intoarce din drum atunci cand o iei intr-o directie gresita.
Dar Totusi...
Azi ma intrebam de ce nu putem face posibile unele lucuri atunci cand ni le dorim. De ce trebuie sa asteptam mereu sa treaca timpul, sa vina momentul potrivit, sau sa vina "momentul"?
Ma intrebam...De ce nu puteam schimba oamenii atunci cand simtim asta? De ce trebuie mai bine sa lasam timpul sa treaca, pentru ca ei sa inteleaga, sau viata sa le dea o lectie..cand uneori chiar daca te-au inteles in cele din urma, e mult prea tarziu.
Spuneam ca ideal ar fi sa nu ne facem mereu planuri, ci sa lasam lucrurile sa se intample spontan,ca sa ne surprinda placut.
Dar totusi..
De ce trebuie sa lasam timpul sau destinul sa ne strice "spontan" planurile de vacanta si sa ne scoata in cale lucruri efemere si compromisuri?
Ma intrebam de ce trebuie sa ne resemnam, sa acceptam imposibilitatea unor lucruri, sa inchidem ochii cand se fac discrepante sau compromisuri, sa acceptam zambete false si sa oferim in schim indiferenta?
De ce suntem atat de nevoiti sa pierdem atata timp cu necunoscutii, in relatii superficilale si reci in loc sa putem sta cu cei adevarat dragi noua?
Ma gandeam eu...Timpul e de vina !
Si dupa cum spuneam e foarte subtil. Ne fura ani de viata si ne ofera in schimb doar secunde de fericire. Azi ne pacaleste. Maine poate ne va invinge. Sau poate nu....
sursa foto: deviantart.com
miercuri, 20 mai 2009
About life and stuff
Ne petrecem viata cautand, sperand, visand, facand planuri si tintind idealuri. Dar neglijam clipele. Uitam ca fericirea nu se masoara in ani, ci in clipe si secunde. Adevarata fericire este acel sentiment navalnic, aparut dintr-o data, care iti inunda inima, si care te urca spre cele mai inalte culmi, apoi dispare treptat si subtil, transformandu-se intr-un sentiment de liniste, multumire si impacare sufleteasca.
Am invatat ca lucrurile frumoase se intampla cand te astepti mai putin, ca cele mai reusite vacante sunt cele spontane, si ca adevaratele succesuri se obtin neastept, ca semn brusc de recunostiinta si multumire.
Ca viata are un mod ironic de a te dezamagi si a te descuraja, doar ca sa te intoarca din drum, atunci cand o iei intr-o directie gresita.
Ca viata are felul ei subtil si original de a te sfatui daca e bine sau nu sa faci anumite lucruri. Noi trebuie doar sa fim atenti la avertismentele sale, sub forma unor mici piedici, pe care obisnuim sa le numim simplu "ghinion" sau "zile proaste".
Asa ca ideal ar fi sa nu iti faci prea multe planuri pentru ziua de maine, ci doar sa te culci in fiecare seara asteptand linistit urmatoarea zi, si intrebandu-te de fiecare data cu aceeasi curiozitate" Oare maine ce va fi ?". Si apoi sa zambesti cu sufletul. Acel zambet de curaj.
Si in asteptarea lucrurilor imprevizibile, spontane, si aparute din senin, putem savura linistiti o cafea, intr-o dimineata obisnuita si calduroasa de inceput de vara, bucurandu-ne de o adiere usoara de vant, si ea imprevizibila, care sopteste usor, oricui vrea sa o asculte, cateva mici trucuri pentru a intelege ca viata, iti arata bucuria prin tristete, zambetul prin lacrimi, increderea prin dezamagire, si te poate conduce spre locuri ireal de frumoase, alegand cele mai lungi si grele drumuri.
Pentru ca intr-un final, cele mai frumoase vacante raman cele spontane, cele mai frumoase cadouri sunt imprevizibile si neasteptate, si adevaratele surprize sunt acele motive de a crede, ca ziua de maine va fi cel putin la fel de frumoasa ca si cea de azi!
sursa foto: deviantart.com
Am invatat ca lucrurile frumoase se intampla cand te astepti mai putin, ca cele mai reusite vacante sunt cele spontane, si ca adevaratele succesuri se obtin neastept, ca semn brusc de recunostiinta si multumire.
Ca viata are un mod ironic de a te dezamagi si a te descuraja, doar ca sa te intoarca din drum, atunci cand o iei intr-o directie gresita.
Ca viata are felul ei subtil si original de a te sfatui daca e bine sau nu sa faci anumite lucruri. Noi trebuie doar sa fim atenti la avertismentele sale, sub forma unor mici piedici, pe care obisnuim sa le numim simplu "ghinion" sau "zile proaste".
Asa ca ideal ar fi sa nu iti faci prea multe planuri pentru ziua de maine, ci doar sa te culci in fiecare seara asteptand linistit urmatoarea zi, si intrebandu-te de fiecare data cu aceeasi curiozitate" Oare maine ce va fi ?". Si apoi sa zambesti cu sufletul. Acel zambet de curaj.
Si in asteptarea lucrurilor imprevizibile, spontane, si aparute din senin, putem savura linistiti o cafea, intr-o dimineata obisnuita si calduroasa de inceput de vara, bucurandu-ne de o adiere usoara de vant, si ea imprevizibila, care sopteste usor, oricui vrea sa o asculte, cateva mici trucuri pentru a intelege ca viata, iti arata bucuria prin tristete, zambetul prin lacrimi, increderea prin dezamagire, si te poate conduce spre locuri ireal de frumoase, alegand cele mai lungi si grele drumuri.
Pentru ca intr-un final, cele mai frumoase vacante raman cele spontane, cele mai frumoase cadouri sunt imprevizibile si neasteptate, si adevaratele surprize sunt acele motive de a crede, ca ziua de maine va fi cel putin la fel de frumoasa ca si cea de azi!
sursa foto: deviantart.com
miercuri, 13 mai 2009
De vorba cu constiinta
Dupa fiecare noapte urmeaza cate o zi, si dupa fiecare ploaie intodeuna iese soarele.
Dar cui ii pasa? Doar e normal sa fie asa?
Azi pierdem un prieten, maine castigam un iubit.
Dar cui ii pasa? Nu asta e firul vietii?
Este posibil ca intr-o noapte sa te culci cu un gol in suflet si dimineata sa te trezesti zambind. Acel zambet "Si ce daca...viata merge inainte!" Si doar atunci, esti cu adevarat fericit.
Este posibil sa te fi obisnuit atat de mult cu unele persoane sau cu unele lucruri incat sa te crezi dependent de ele. Si intr-o buna zi sa te suprinzi pe tine zambind. Acel zambet de "Nu mai am nevoie". Si doar atunci te simti cu adevarat liber.
Este posibil sa treci prin viata si sa nu vezi absolut nimic. Si totusi sa te suprinzi intr-o buna zi fericit "E minunat sa fi orb!" , pentru ca cele mai frumoase lucruri se simt, de aia sarutam cu ochii inchisi!
E posibil sa traiesti cu temeri si 1000 de intrebari la care poate nu vei gasi vreodata raspunsul. Si cu toate astea, intr-o buna zi, sa inchizi ochii si sa zambesti " De azi incerc, de azi cred, de azi am curaj!". Nu te asteptai, si e tare palcut. Inca un pas inainte!
Este posibil sa fi avut mereu controlul asupra tuturor. Si dintr-o data sa constati zambind ca e incredibil de frumos sa pierzi controlul , pentru ca doar atunci iti poti spune " Iubesc!"
Este posibil sa fi crezut cu disperare in unii oameni, si in finaluri fericite si este posibil sa fi suferit enorm cand te-au dezamagit. Dar, este la fel de posibil ca intr-o buna zi, sa te opresti din tot doar pentru cateva secunde, si pur si simplu sa zambesti....!
Este posibil sa plangi in unele zile ploioase, sa-ti fie dor in unele nopti prea adanci, sa suferi, si sa te indoiesti. Si intr-o buna zi sa zambesti "A iesit soarele!"
Si dupa fiecare noapte urmeaza cate o zi, si dupa fiecare ploaie iese soarele.
Dar cui ii pasa? E normal sa fie asa!
Azi pierdem un prieten, maine castigam un iubit. Dar cui ii pasa?
Taci! Cum altfel am putea zambi?
Dar cui ii pasa? Doar e normal sa fie asa?
Azi pierdem un prieten, maine castigam un iubit.
Dar cui ii pasa? Nu asta e firul vietii?
Este posibil ca intr-o noapte sa te culci cu un gol in suflet si dimineata sa te trezesti zambind. Acel zambet "Si ce daca...viata merge inainte!" Si doar atunci, esti cu adevarat fericit.
Este posibil sa te fi obisnuit atat de mult cu unele persoane sau cu unele lucruri incat sa te crezi dependent de ele. Si intr-o buna zi sa te suprinzi pe tine zambind. Acel zambet de "Nu mai am nevoie". Si doar atunci te simti cu adevarat liber.
Este posibil sa treci prin viata si sa nu vezi absolut nimic. Si totusi sa te suprinzi intr-o buna zi fericit "E minunat sa fi orb!" , pentru ca cele mai frumoase lucruri se simt, de aia sarutam cu ochii inchisi!
E posibil sa traiesti cu temeri si 1000 de intrebari la care poate nu vei gasi vreodata raspunsul. Si cu toate astea, intr-o buna zi, sa inchizi ochii si sa zambesti " De azi incerc, de azi cred, de azi am curaj!". Nu te asteptai, si e tare palcut. Inca un pas inainte!
Este posibil sa fi avut mereu controlul asupra tuturor. Si dintr-o data sa constati zambind ca e incredibil de frumos sa pierzi controlul , pentru ca doar atunci iti poti spune " Iubesc!"
Este posibil sa fi crezut cu disperare in unii oameni, si in finaluri fericite si este posibil sa fi suferit enorm cand te-au dezamagit. Dar, este la fel de posibil ca intr-o buna zi, sa te opresti din tot doar pentru cateva secunde, si pur si simplu sa zambesti....!
Este posibil sa plangi in unele zile ploioase, sa-ti fie dor in unele nopti prea adanci, sa suferi, si sa te indoiesti. Si intr-o buna zi sa zambesti "A iesit soarele!"
Si dupa fiecare noapte urmeaza cate o zi, si dupa fiecare ploaie iese soarele.
Dar cui ii pasa? E normal sa fie asa!
Azi pierdem un prieten, maine castigam un iubit. Dar cui ii pasa?
Taci! Cum altfel am putea zambi?
marți, 12 mai 2009
Azi......
Azi vreau sa fiu departe. Sa pretind ca aud linistea naturii si sa ma doara pustietatea unor locuri.
Azi vreau sa inchid ochii. Sa pretind ca exista o lume indecent de frumoasa, si departari incredibil de perfecte. Sa simt mirosul de curat, de liniste si de impacare, de vant, si de nori, de soare si de aer.
Si sa respir inca o data. Cu ochii inchisi de data asta.
Azi vreau cateva momente de liniste. Sa pretind ca nu exista ieri sau maine, ca trecutul nu lasa urme, ca ideile nu dor, ca spaima nu exista, ca lucrurile perfecte sunt cele mai simple cu putinta, ca de azi...
....Azi vreau sa bata vantul. Azi vreau sa simt momentul ciudat de liniste dinaintea furtunii. Care limpezeste tot. Chiar si gandurile....Si dupa, sa imi ramana doar clipa de racoare. Si momentul ciudat de pace dinaintea furtunii.
Azi vreau sa simt. Tot ce am uitat. Tot ce imi place. Tot ce imi doresc. Tot ce sper. Azi fara temeri, fara compromisuri si cai de mijloc.
Azi vreau sa cred tot. Fara sa pretind nimic.
De fapt azi vreau doar sa fiu departe. Restul...doar pretind ca....
Sursa foto: deviantart.com
Azi vreau sa inchid ochii. Sa pretind ca exista o lume indecent de frumoasa, si departari incredibil de perfecte. Sa simt mirosul de curat, de liniste si de impacare, de vant, si de nori, de soare si de aer.
Si sa respir inca o data. Cu ochii inchisi de data asta.
Azi vreau cateva momente de liniste. Sa pretind ca nu exista ieri sau maine, ca trecutul nu lasa urme, ca ideile nu dor, ca spaima nu exista, ca lucrurile perfecte sunt cele mai simple cu putinta, ca de azi...
....Azi vreau sa bata vantul. Azi vreau sa simt momentul ciudat de liniste dinaintea furtunii. Care limpezeste tot. Chiar si gandurile....Si dupa, sa imi ramana doar clipa de racoare. Si momentul ciudat de pace dinaintea furtunii.
Azi vreau sa simt. Tot ce am uitat. Tot ce imi place. Tot ce imi doresc. Tot ce sper. Azi fara temeri, fara compromisuri si cai de mijloc.
Azi vreau sa cred tot. Fara sa pretind nimic.
De fapt azi vreau doar sa fiu departe. Restul...doar pretind ca....
Sursa foto: deviantart.com
vineri, 10 aprilie 2009
Morile de vant si alte mecanisme
Azi ma gandeam ca trebuie sa existe un mecanism conform caruia lucrurile tind sa se aseze, sau sa ia o intorsatura neasteptata. Lucru bun sau mai putin bun. Numai ca mie nu imi place sa ma bazez pe mecanisme si nici pe hazard si nici pe ideea ca "cineva" hotaraste in locul meu ce mi se va intampla azi, unde voi ajunge, sau pe cine voi intalni.
Asa ca in urma catorva imbolduri , am hotarat sa incep o lupta impotriva morilor de vant. Nu de alta, dar mereu mi-a placut sa cred ca eu pot dirija lucrurile si nu altcineva cu mai multa experienta in locul meu.
Deci am hoatarat sa las la o parte felul meu de a fi de pana acuma, si mi-am propus sa nu mai ma las deranjata de oamenii sau de lucrurile care prin natura lor...nu aveau cum sa nu o faca. Sa nu mai fiu trista si nici dezamagita atunci cand ma lovesc de surprize neastepate, sa accept ca natura unora nu se poate schimba, si nici felul lor de a privi sau de a intelege anumite lucruri.
O sa aleg de acuma ca si companie indiferenta ca e mai comod asa, si pentru ca ea ma poate convinge usor ca viata e viata si oamenii sunt oameni si trebuiesc luati ca atare: fara suprize lor placute sau negative, fara trairile si sentimentele lor profunde, fara rugaminti si promisiuni ce nu pot fi tinute.
Am inteles ca surprizele vin de la cei ce te astepti mai putin, ca un strain poate fi mai mult decat un simplu trecator, ca un zambet la intamplare poate spune mai mult decat te-ai fi asteptat, ca planurile nu sunt facute decat pentru a fi date peste cap, ca ziua deobicei e mult prea scurta pentru ca nici timpul nu ma astepta de multe ori, si mai ales ca nu are rost sa ma chinui sa ghicesc ce gandeste fiecare pentru ca oricum nu am nici un premiu de luat.
Si cum nimic nu mai ma poate surprinde de la un timp la natura umana, mi-am propus sa nu mai pun intrebari, sa nu mai incerc sa inteleg, sa nu mai caut explicatii convenabile, sa nu mai fac compromisuri...La urma urmei, e vorba doar de morile de vant, nu?
Sursa foto:deviantart.com
marți, 7 aprilie 2009
Uneori
Uneori rezonanta unei anumite intamplari se gaseste undeva intre modul subiectiv de a o privi si realitatea obiectiva in care se desfasoara.
Uneori alergam atata dupa anumite idealuri, atatea drumuri fara sens, atata timpul pierdut, atatea dorinte, atatea directii...si totusi toate drumurile, in cele din urma, duc undeva anume. Chiar daca ne mai si ratacim uneori.
Uneori, unii oamenii cu care ne intersectam fie doar pentru cateva secunde, ne marcheaza intrega zi intr-un mod neasteptat. O vorba, o privire, un zambet, o discutie, sensul zilei...Si totusi drumurile astea si timpul meu pierdut nu au fost degeaba.
Pentru unele incercari ne trebuie curaj. Nu ca sa reusim, ci doar ca sa incercam.
Pentru unii oameni ne trebuie doar rabdare. Pentru altii intelegere. Pentru unuii simpatie. Si pentru altii multa multa iubire.
Pentru unele lucruri, anumite intamplari cu care sa le asociem, si pentru unele zile doar un zambet.
Si pentru fiecare intamplare, cuvant, sau experienta cate un cufar in care sa le pastram.
Si pentru fiecare cufar, un pic de magie. Ca sa il putem deschide uneori.
Uneori alergam atata dupa anumite idealuri, atatea drumuri fara sens, atata timpul pierdut, atatea dorinte, atatea directii...si totusi toate drumurile, in cele din urma, duc undeva anume. Chiar daca ne mai si ratacim uneori.
Uneori, unii oamenii cu care ne intersectam fie doar pentru cateva secunde, ne marcheaza intrega zi intr-un mod neasteptat. O vorba, o privire, un zambet, o discutie, sensul zilei...Si totusi drumurile astea si timpul meu pierdut nu au fost degeaba.
Pentru unele incercari ne trebuie curaj. Nu ca sa reusim, ci doar ca sa incercam.
Pentru unii oameni ne trebuie doar rabdare. Pentru altii intelegere. Pentru unuii simpatie. Si pentru altii multa multa iubire.
Pentru unele lucruri, anumite intamplari cu care sa le asociem, si pentru unele zile doar un zambet.
Si pentru fiecare intamplare, cuvant, sau experienta cate un cufar in care sa le pastram.
Si pentru fiecare cufar, un pic de magie. Ca sa il putem deschide uneori.
sâmbătă, 21 martie 2009
Cafeaua cu intarziere
Cafeaua cu intarziere imi poarta ghinion.
Urmeaza aglomeratia de la "cariere de succes si vise indraznete". Doar vise in esenta.
Sosele aglomerate. Haos. Lipsa de rabdare si stres. Graba. Sper sa nu ne pierdem azi.
Planuri de vacanta. Suna bine. Destinatii de vis si exotice. Tot vise in principiu.
Bucurestiul. O zi fara soare. Idei catre 1000 de directii. Oare unde ajungem acuma?!
Unirii.Caldura mi se pare cel mai greu de suportat.
Cele mai bune solutii pentru unele dorinte sunt cele de compromis. Maine poate cautam si implinirea.
Drumul spre casa..il cunoastem si ne ratacim. O noapte cu vise incalcite. Iarasi vise!
E sambata dimineata. Am reusit sa beau cafeaua la timp. Ii admir pe cei ce nu au ajuns sa ma urasca inca!
sursa foto: deviantart.com
joi, 19 martie 2009
Zambesc
Imi place sa zambesc....
.... cand port discutii cu persoane pentru care e mai important ce scrie pe eticheta de la bluza decat ce au in cap
....cand ma detasez de viata mondena a don'soarei Gasca si a Armasarilor de la sala de sport
....ca luna viitoare nu o sa mai vin la sala si nu mai e nevoie ascult pledoariile si sfaturile profi ale domnului Hamsteras plin de bune intentii, pentru ca oricum imi este mai simpatica porcusoara mea de guineea
....cand nu trebuie sa zambesc cuiva doar ca "asa e frumos" si "asa se face"
...cand nu trebuie sa par interesata de o dicutie, daca nu sunt
...cand constat ca nu sunt fericita posesoare a standardelor actuale de perfectine 90 60 90, si nici nu am un motiv pentru care mi-as dori sa fiu
....cand nu e necesar sa ma abtin de la cafeaua mea cu lapte si de la tartuza cu struguri in favoarea unei salate de fitze dintr-o terasa mondena
...cand afirm ca nu am fost niciodata in Bamboo sau Kristal club si altii sunt mirati de "cum e posibil asa ceva..."
....cand altii vorbesc si eu las impresia ca ii ascult
...cand nu sunt nevoita sa port o discutie atunci cand tacerea devine apasatoare
Deobicei zambesc!
Sursa foto: deviantart.com
Abonați-vă la:
Postări (Atom)