vineri, 22 ianuarie 2010

Ar trebui

Ar trebui sa nu ne pese de ce se intampla in jurul nostru. Ar trebuie sa ne gandim decat la noi insine. Ar trebui sa inchidem ochii si sa mergem inainte orice ar fi. Ar trebui sa fim orbi, surzi si muti.
Ar trebui sa nu intindem nici o mana de ajutor nimanui , pentru ca in cele din urma, acel cineva va gasi ceva de care sa se agate si va scapa, si atunci....tie cine iti va intinde o mana de ajutor?!

Ar trebui...! dar sunt unele momente cand ceva se intampla si atunci incepe sa iti pase de tot ce se este in jurul tau. Incepi sa vezi mai clar si mai limpede ca pana atunci, incepi sa auzi dincolo de cuvinte si incepi sa vorbesti. Tare si raspicat. Ca sa te poate auzi toate lumea. Si atunci nu ai nevoie de ajutor, pentru ca sti de ce anume sa te agati ca sa scapi. Dar atunci poti intinde tu o mana de ajutor.

Oricum, tu esti salvat.....

sursa foto: deviantart.com

miercuri, 13 ianuarie 2010

Cele mai frumoase amintiri

Ne e greu sa ne desprindem de trecut, si ne obisnuim greu cu toate lucrurile noi.

Sucul de la dozator cu aroma de kiwi, mango, si cola, inghetata la cornet, acadele chupa chups, catelul mic, caietele de colorat, mirosul de carioci, livada din curtea scolii, melcii de dupa ploaie, zapada din fiecare iarna, Mos Craciun, sania, leaganul, zilele nesfasite de joaca din fiecare vara, desenele de pe asfalt, mirosul de creta, desenele animate, prima zi de scoala, caisii din fata blocului, gradina zoologica, tortul de ciocolata, bunicii, bicicleta, prietenii....Si prima si cea mai frumoasa parte din viata mea.

Apoi, toate lucruriile noi de care ne speriem, se transforma si ele usor usor in amintiri. Amintirile altor etape..ce vor veni..!

Si nu mai apucam sa ne bucuram de prezent, pentru ca uneori ramanem prinsi undeva in trecut, alaturi de toti cei care au fost si nu mai sunt, alaturi de tot ce am avut si nu mai avem...

Si da, intr-adevar, este un post trist!

luni, 4 ianuarie 2010

O ora tarzie

La ora cand toate strazile sunt aproape goale, cand zgomotul orasului se estompeaza treptat, cand iti poti auzi ecoul fiecarui pas, ma gandeam asa brusc, ca oamenii se pot pierde incredibil de usor.

Blonda, inalta, frumoasa, sau haine in concordanta cu tendintele actuale si prezenta 100% in vestitele locuri mondene, tinuta buisness combinata cu laude despre posibilitatile materiale si statutul social, studentii cu libertate absoluta si fara grija zilei de maine, si toti cei care au vesnic un zambet pe buze.Pretutindeni.

Se mai aude din cand in cand cate o refulare, cate un moment de tacere dupa fiecare zgomot asurzitor, sau cate o lacrima uneori, fara sa realizezi de ce, sau unde vine.

La ora cand iti poti auzi toate gandurile cum rasuna, cand poti vedea mai clar si mai limpede ca niciodata, ma gandeam asa brusc ca fiecare om in parte, poarta cate o eticheta.Probabil ca in spatele perfectiunii nu se acunde decat un efort disperat de a ascunde imperfectiunea, iar in spatele succesului nu e altceva decat fuga de acele lipsuri sau lucruri care te-au marcat intr-un anumit moment.

La ora cand totul incepe usor usor sa dispara de langa tine, ma gandeam...care este acel moment in care incepem sa ne ascundem unii de altii, pana ajungem sa nu ne mai recunoastem, si ramanem in cele din urma atat de singuri printre atatia cunoscuti?
Care este acel moment pentru care, in cele din urma, te trezesti, si incepi sa vezi mai limpede si mai clar ca pana acum?

Stiu. Este acea ora in care toate stazile raman goale, cand zgomotul orasului se estompeaza treptat, si cand iti poti auzi ecoul fiecarui pas.

Doar la acea ora incepi sa te sperii...!