sâmbătă, 12 decembrie 2009

Ceva lipseste

Se pare a nins azi. Jumatatea lunii decembrie, si ceva lipseste.

Orasul luminat, magazinele decorate, ferestrele impodobite cu luminite festive.

Dar totusi...ceva lipseste!

Secunda in care uiti sau momentul acela care delimiteaza un sfarsit de un inceput.Un alt an sau aproape 365 de zile, in care am incercat, am sperat, am crezut, am inchis ochii si am luat-o de la capat. Franturi de amintiri, tampenii si chestii, drumuri care devin tot mai lungi, lucruri facute intotdeauna in graba, cateva zambete, prea multe promisiuni, cafeaua, usile care uneori nu se deschid, ferestrele inchise, regretele, ziua de maine, frigul, metroul cu starea repetitiva de pe peron, salutul cordial si relatii de complezenta, telefonul, mailurile,efortul si incercarile. Zambetul ala de sfarsit si acele ferestre. Ramase inchise.

Decembrie cu zapada, gerul, Mosul, luminitele, mirosul de portocale, scartaitul zapezii sub picioare, cozonacii si masa de craciun.
Asteptam sa ninga. Jumatatea lunii decembrie, si ceva parca totusi lipseste.

Stiu. Acele momente care delimiteaza un sfarsit de un alt inceput. Acele secunde in care inevitabil ierti, uiti si speri. Veneau deobicei odata cu zapada si cu Mos Craciun.

Dar se pare ca a nins azi.

joi, 19 noiembrie 2009

Intre ceva si nimic

Pe strazile aglomerate ale unui oras din ce in ce mai haotic, ai gasit atata tacere cateodata. Ai trecut zilnic printre atatia oameni, si cu toate astea era atat de pustiu uneori. Ciudat, nu? Alteori in spatele zgomotului de zi cu zi, gasesti o liniste absurda pe care nu reusesti sa o intelegi. Si in forfota zilnica, printre atatea persoane care nici macar nu te privesc, ai vrea sa fi tu acela care ridica privirea, si sa pretinzi ca iti pasa!

Am nimic azi.

Dar intre nimic si ceva e doar un pas.

Pe straziile aglomerate, printre miile de oameni, ai gasit atatea priviri pierdute. Absentii, nu? Cei care zambesc privind in gol pe fereastra autobuzului, la gandul ca totusi ei au o viata a lor care se desfasoara undeva acolo. Nebunii, nu? Au infruntat frigul si vremurile capricioase, si stropii reci de ploaie, zambind totusi la gandul ca exista un loc doar al lor, unde mereu va fi cald si bine. Au infruntat conventiile si pamfletul unei societati hiperactive si superficiale, stiind ca undeva exista inca un motiv pentru care merita sa fi "om".

Ii intalneam zilnic, zambind asa fara motiv, cu privirea pierduta. Azi vad si inteleg.

Azi am ceva.

Intre ceva si nimic ramane totusi o prapastie....


sursa foto: deviantart.com

marți, 27 octombrie 2009

Un pic atat de real

Aviatorilor. Oamenii zgribuliti pe strada, cerul inourat, si temperatura scazuta de afara. Inchid un pic ochii si imi doresc sa dorm. Cainele vine inspre mine, se uita lung si da din coada. Nu am nimic sa-i dau. Intelege si pleaca.

O batrana se apropie, vorbeste stins, dar inteleg ca cere un ban. Priveste lung. E ingrozitor de frig azi. Ma uit in portofel, scotocesc in buzunare. Gasesc. Doi tineri ma lovesc din spate, trec in graba, discuta aprins. Nu-i nimic. Dau maruntisul batranei. Imi multumeste. Ii zambesc.
Incerc sa imi fac loc in multime. Inca aud vocea batranei. Tot nu inteleg ce zice.
Cainele priveste in alta parte. Poate va avea si el noroc azi.

Cloaxoanele, masinile si forfota din statia de autobuz, e asemeni unui radio vechi care fredoneaza pe fundal, o melodie un pic atat de familiara, atat de veche, si atat neclara, iar si iar...

Ma infioara frigul, cerul inourat, forfota, oamenii grabiti si apropierea serii. E una din clipele in care te simti ca un strain in locuri atat de familiare.
Ma gandesc la caldura de acasa, la ceaiul fierbinte, la mirosul de portocale si la apropierea lunii decembrie. Ma zgribulesc in statie. Autobuzul intarzie. Batrana cersetoare inca imi zambeste recunoscatoare. Ma coplesete sezatia de neliniste si zambetul ei atat de batarn, atat de sincer si...un pic atat de tandru.

Mai inchid o data ochii si... in frigul de afara melodia aia atat de neclara, incepe sa se transforme treptat intr-o melodie de fundal, rupta parca din bucurestiul de odinioara. Un pic agitat, un pic invechit, un pic atat de tandru...un pic atat de real.

Unele momente

Seri incepute mult prea devreme, frigul asa de trist din fiecare dimineata, parcul ramas pustiu si starea de agitatie inexlicabila. Mai e un pic si va ploua.

Si ii gasesc prezenti in fiecare dimineata, in acelasi loc, sfidand si timpul si vremea. Sunt vanzatorii de timp pierdut, cei care duc grija zilei de de azi, cei care spera in ziua de maine, batranul care sfideaza frigul si vinde povesti despre covrigi calzi, batrana cu buchetele de flori de camp aproape uscate, si vanatorii de comori la loz in plic. Si incepe sa imi fie frig deja.

Acelasi miros de umezeala si de praf in aer, acelasi sunet matinal de haos, aceeasi aglomeratie, si toate lucrurile ramase nespuse din privirile lor. Ma ametesc, si incerc sa gasesc un drum printre ei. Toti atat de diferiti, toti atat de prezenti si toti din lumi atat de diferite, aflate la granita fragila dintre realitate si speranta.

Dimineata devreme.Mirosul de toamna tarzie si fetele lor triste. Strazile aglomerate si totusi atat de pustii, si aceeasi oamenii vesnic prezenti dar.... plecati atat de departe. Mai e putin si va ploua. Si chiar mi-e atat frig azi.

Doar uita-te la mine...

vineri, 23 octombrie 2009

Toamna lor

Si incepusem sa ma gandesc la toamna mea, cu aroma de prajituri cu dovleac, cu ceaiuri calde seara, cu aleiile din parc lungi si goale, si acoperite de frunzele cazute...

Dar il gaseam in fiecare dimineata la Unirea, pe ploaie, strigand "covrigi calzi". Nu, nu sunt calzi, sunt reci si umezi, iar el e prea batran. Dar e singurul care reuseste sa tina capul sus pe ploaia asta, si priveste spre fiecare trecator, poate poate se indura cineva sa cumpere si de la el.
....E toamna lui, cu povesti despre covrigi calzi, cu dimineti prea reci si prea ploioase, si cu puterea de a-i privi pe toti cei care nici macar nu il pot observa.

Si e toamna, cu dimineti friguroase si ploioase, cu metroul care urla la fiecare statie, cu mirosul de patiserie amestecat cu praf si vant de la fiecare iesire de metrou, printre miile de oameni care intotdeuna pe ploaie tin capul plecat, munciti de grijile venite parca cu stropii astia reci si atat de zgomotosi.

E greu sa-ti faci un drum al tau..., si ploaia asta rece, si agitatia din jurul meu, si oamenii cu capul plecat, cu ochii in pamant, mergand mai repede ca deobicei, croindu-si iritati drum pe strazile murdare.
Si e toamna lor, cu vuietul metroului, cu mirosul de patiserie si praf, cu ploaia care urla si nu mai trece, cu grijile aduse de norii astia care parca nu mai dispar, si cu capul lor plecat...

Si venise si toamna lor , incredibil de trista uneori....

miercuri, 14 octombrie 2009

O zi din viata mea

Asa se sta...si cam tot asa se si doarme



Si asa ma trezesc eu...cu greu ce-i drept


Apoi la joaca


Cu prietenii mei


Exploram lumea


Si apoi iar la somn



Ce viata de caine am....!!!

miercuri, 30 septembrie 2009

Pe un drum oarecare

Incepuse sa imi povesteasca despre 1000 de lucrui inutile.

Dar dintr-o data, asa brusc, a inceput sa imi spuna despre greutati, despre prapastii, despre cum sa invingi, si cum sa treci cu zambetul pe buze atunci cand tot ce vrei e doar sa plangi, despre lipsa de incredere, despre disperare, despre limite si dezamagiri.

Si apoi, iarasi, a revenit subtil la starea de mai inainte, la lucrurile lui inutile, si la drumul ala pe care se pierduse odata.

Si brusc s-a facut toamna, si noapte, si timpul a inceput sa curga aiurea inspre acele prapastii adanci, si inspre lipsa de incredere care te arunca inevitabil acolo.

vineri, 11 septembrie 2009

Poze in alb si negru pe Lipscani

O sa haladuim pe strazile bucurestiului, o sa facem poze in centrul vechi, o sa ne fie frig, o sa luam o cafea, si o sa cautam o cale sa ne incalzim.

O sa miroasa a ploaie, si a praf si a inceput de toamna. Chelnerul o sa ne priveasca absent, o sa intarzie comanda, o sa savuram cafeaua calda, si vom incerca sa invingem monotonia dintre zidurile reci si stradutele inguste

....Si linistea aceea de inceput de septembrie, si frigul acela umed amestecat cu caldura, si toate gandurile mele din ce in ce mai ciudate, la fel de ciudate ca si privirea chelnerului, pe fundalul unor discutii atipice si banale, in aburul acela cald al cafelei, si pe mirosul acela aromat de la narghilea....

Si brusc parca nu mai e atat de frig. Mi-e bine doar.

Oare cat de departe putem ajunge uneori? Oare de ce in anumite momente avem privirea asa...pierduta?





sursa foto: www.photobucket.com

luni, 7 septembrie 2009

Despre vise si visuri

Ma gandeam ca ne petrecem viata visand la tot felul de lucruri.

Vise pe care le transforma treptat in dorinte, acele dorinte care in fata realitatii par imposibile. Dar visam in continuare, iar in incercarea de a trece peste imposibilitatea acelor lucruri, incepem sa mintim, sa radem fortat, sa ne sustinem punctul de vedere, apoi sa radem si sa mintim iar, ne place sa ii copiem pe cei ce ii admiram, debordam in argumente si....intr-un final uitam de unde am plecat.

Ne construim usor usor o lume de himere, de care ne agatam cu greutate, ne construiom o imagine apropiata de "perfectiunea altora" spre care tindem si noi, ridicam ziduri intregi de argumente, de zambete fortate, de minciuni, de sperante, si ajungem sa credem ca lumea nou construita e cat se poate de reala.

Dar in spatele acelor ziduri, dincolo de fantasme, aporoape de dorinte, se ascunde si realitatea de care fugim, pe care nu o putem infrunta si de care ne este frica. Ne ingrozeste gandul, ca daca am fi vazuti fara aceste masti si make-up-uri, am putea dezvalui sensibilitatea noastra. Am fi vulnerabili si in acel moment am putea fi atacati si marginalizati. Si atunci stim sigur ca, trebuie sa ne protejam cu orice pret, trebuie sa fim parte din "elita" sau macar din "majoritate".

Asa ca singura solutie este sa renunti sa mai fi tu. Sa ramai in spatele unor ziduri, si a unor trucuri care mascheaza realitatea. Uitam de unde am plecat, uitam de vise si principii, de ceea ce suntem, nu mai avem un scop anume, ci doar dorinta de ramane acolo, asa comod, in spatele unor masti "perfecte". Ne folosim de trucuri, radem, mintim, zambim fortat, ajutam din interes, ii copiem pe altii, spunem doar ceea ce se vrea auzit, si in cele din urma reusim sa ajungem acolo unde totul pare sa fie perfect, iar noi suntem "elita". Tot ce trebuie sa facem e doar sa pastram acea masca, pe care usor usor uitam sa o mai scoatem, chiar si cand e vorba de cei dragi noua.

Ma gandeam, care este acel moment din viata cand incepem sa visam? Sa visam mai limpede si mai real ca niciodata....?

Ma gandeam.... care sunt acele vise din care nu te mai poti trezi?


sursa foto: deviantart.com

luni, 17 august 2009

Tendinte mondene

Si zambesti...ori de cate ori porti o discutie despre moda si despre tendinte. Despre ce inseamna viata mondena, despre culburile unde iti lasi jumatate din salariu doar ca sa iti mentii imaginea de "monden".
Si zambesti...ori de cate ori iti dai seama ca, pentru persoana cu care vorbesti, este mai important ce scrie pe eticheta de la bluza decat ce ai in cap.

Tu nu ai ce sa-i spui, dar te inarmezi cu rabdarea si asculti discutii interminabile despre pantofi, haine, mall-uri, excursii exotice, restaorante, vile cu 3 etaje, si dorinte implinite atat de usor. Si zambesti...

Iti vorbeste despre pictoriale, despre book-uri, despre fostele iubiri ( despre care nu isi mai aminteste nici macar numele) despre standardele unei siluete perfecte, despre diete, despre prietenii ei, ale caror masini costa mai mult decat apartamentul in care tu stai.
Si ii zambesti si de data asta...

Si esti de acord sa renunti la Mc Donald's, la pizza, la cafeaua ta cu lapte, la plimbarea pe jos din parc, pentru ca "normal" ar fi sa manaci o salata intr-un restaorant monden, sa bei cafele negre pentru ca laptele ingrasa, sa folosesti masina ca sa ajungi la parc, sa iesi cel putin o data pe saptamana in cluburi mondene, sa cunosti cel putin o vedeta, sa dai trei sferturi din salariu pe o rochie care nici macar nu iti place, dar ce sa faci...daca asta se poarta acuma...

Suferi cand nu iti vor raspunde la telefoane, pentru ca sunt prea ocupate cu pictoriale, sau sedinte de infrumusetare, iti este foame dar te conformezi cu salata pe care o manaci dimineata, pranz si seara, esti uimita cand vedeta cu care ti-a facut cunostiinta sambata seara in club nici macar nu te mai cunoaste..dar ce sa faci, ca prieteniile se castiga greu, nu?

Si in cele din urma mai faci un efort ca sa zambesti. Atunci cand constati ca din cauza vietii lor moderne si a prieteniilor mereu in schimbare, nu iti vor mai raspunde nici macar la un telefon. Si e si sambata seara. Si constati ca esti singura. Mai singura ca inainte. Nu sti cum s-a intamplat, pentru ca tu te-ai conformat si ai urmat toate regulile stilului lor de viata. Dar s-a intamplat...

Si atunci te reintorci pe jos in parc, cum faceai inainte, iti iei o cafea cu lapte, te opresti la Mc Donald's si iti iei si un meniu complet. Si comanzi si o inghetata cu multa ciocolata. Se zice ca ciocolata e buna la deprimare.

Si zambesti din nou...ca ce altceva iti ramane de facut?


.

miercuri, 12 august 2009

O parte

O parte din ei s-au privit mult timp in oglinda. Atat de mult timp incat realitatea din jurul lor a inceput usor usor sa dispara, si a ramas doar imaginea lor...din oglinda.

Pe altii ii tot strig, iar ei nu reusesc nici macar sa ma observe. Privesc mereu aiurea, in alte parti, in incercarea de a deslusi tot felul de umbre si himere, de care, oricat de mult te-ai apropia, ele se tot departeaza, iar ei...ei devin din ce in ce mai dependenti de acest miraj. O lume a fantasmelor si a idealurilor, unde cei care inca mai traiesc, nu au ce cauta.

Altii ma privesc de sus. Au ajuns atat de sus incat ating norii. Si acolo in lumea lor, realitatea este distorsionata. Nu au cum sa ma vada de acolo de sus. Probabil privita de acolo, dintre nori, sunt mult prea mica ca sa ma mai poata observa.

Altii vor sa ma doboare. Ei imi sunt cei mai dragi, ca se chinuie cel mai mult.

O parte din ei mi-ar fi putut spune "te iubesc" sau "te urasc" dar nu au facut-o. In scurta lor trecere, nu au lasat nimic in urma, si oricat m-as chinui acuma, stiu ca pe ei i-am piedut de tot.

O parte isi indrepta privirea inspre mine. Si imi zambesc.

O parte raman.

.

luni, 3 august 2009

Un raspuns

Am fost intrebata ce inseama fericirea. Un ideal, un scop, ceva sublim poate, ceva adanc in interiorul fiinte mele care astepta sa fie descoperit, o intrebare fara raspuns, sau poate un final fara deznodamant...

M-am gandit ce este fericirea. Fericirea este relativitate...

Intr-un fel anume este cafeaua cu lapte din fiecare dimineata. Daca nu are lapte, nu are gust si e amara. Sunt serile calduroase de vara si plimbarile dupa apus. Discutiile marunte si spontane, planurile de viitor, cartea de pe noptiera, marea, evadarile spontane la munte, zambetul vanzatoarei de la magazin, asa fara motiv, zambetul copiilor mici din parc, surprizele care incep cu “ pentru ca te iubesc” amintirile frumoase, persoana pe care o voi iubi mereu, felicitarea cu trandafir pe care scria "te iubesc", prima zapada, oamenii in care cred, prima zi de august cu miros de septembrie, ploaia de vara, toate experientele triste in urma carora am zambit, exaltarea, extazul, nebunia, adrenalina, pasiunea, dorinta de a descoperii si a de a intelege. Fluturii din stomac. Si toti cei in care cred.

Cineva m-a intrebat cum e fericirea. I-am raspuns ca dureaza doar cateva secunde.

Uneori dureaza o viata. Daca sti unde sa o gasesti. Si este pretutindeni. Daca nu esti prea orb.

marți, 28 iulie 2009

Dulapuri si sertare

Obisnuiam sa fac pachet toate amintirile si sa le depozitez prin diverse sertare si sertarase, mai mult sau mai putin importante. Am ajuns sa am atatea sertare, ca atunci cand imi doresc ceva anume incep sa scotocesc, sa caut, sa ma gandesc, sa imi pun diverse semne de intrebare...mmm parca asta era...si nu..o iau de la capat si iar caut si iar scotocesc , dar tot nu gasesc.

Erau lucruri incredibil de frumoase, altele incredibil de triste, la unele tineam asa de mult, unele erau experiente din care am avut ce invata, erau zambete, erau emotii, erau incurajari, erau promisiuni, erau fiori, erau plimbari lungi, erau seri de vara, erau vacantele lungi incheiate de fiecare data atat de brusc, erau inceputuri care pareau ca nu vor avea sfarsit, erau sfarsituri, erau oameni, erau prieteni, erau colegi, erau cei pe care i-am iubit la un moment dat, cei la care am tinut, cei care mi-au fost indiferenti. Erau toti cei care si-au pus amprenta intr-un anumit moment. Iar eu...eu i-am luat pe toti si i-am pus pe fiecare in parte in diverese sertare, mai mult sau mai putin ascunse ale memoriei mele.

Nu stiu cum am reusit sa pierd unele amintiri. Altele sunt inca acolo. Pe unele abia daca le mai gasesc. Pe altele inca le mai caut. Iar pe unele...ei bine pe unele nu reusesc deloc sa le pun in ordine. Pentru ca nu au inca un sertar al lor. Si singura nu le pot gasi locul...



sursa foto: deviantart.com

miercuri, 22 iulie 2009

Sti cum e?

Sti cum e defapt?

Caldura sofocanta din ultimile zile si o stare permanenta de "ceva nu merge deloc". Discutii perfect inutile, lucruri marunte si sacaitoare, criza permanenta de timp, camerele care au inceput sa se invarta in fiecare dimineata, cafeaua care uneori le mai tine pe loc, monotonia obositoare a lucrurilor repetitive, imposibilitatea de a vedea prea bine si prea departe, somnul intrerupt brusc in fiecare noapte, vise incalcite in fiecare dimineata, zile obositor de lungi care se termina imperceptibil de repede, tu privind din afara, starea permanenta de ceva nu merge, de ceva ce nu se va termina niciodata, camera care azi se tot invarte in lipsa cafelei, caldura sufoacanta din ultimile zile. Si intotdeuna punct si de la capat.

Sti cum e mereu?

Chiar asa.... Punct si de la capat.

joi, 16 iulie 2009

Pachete de vacanta

Pentru ca unele lucruri par sa nu se sfarseasca niciodata. Pentru ca uneori ne este aproape imposibil sa ne gandim la un final.


Sentimentul de libertatea in doi, fara limite, fara reguli si inhibitii, mirosul acela de departare, cafeaua din fiecare dimineata pe plaja, inima de nisip, parul meu vesnic ciufulit, vantul cu care ma cert mereu , nisipul de care nu pot scapa, imaginea lunii in fiecare seara oglindita in mare, si valurile...si...
Si brusc constat ca imi era atat de dor.

Pentru ca unele lucruri sunt pur si simplu perfecte. Si atunci incercam sa ne agatam de fiecare secunda, pe care o pierdem iremediabil undeva acolo, intre mare si tarm.
Uneori... gasim scoici in care auzim sunetul marii, cum faceam candva demult. Daca sti sa asculti, marea inca mai vorbeste. Si are atatea de spus...
Alteori ne infioara racoarea noptii, imaginea lunii in apa, soarele prea puternic din timpul zilei, briza din fiecare dimineata, si plimbarile aiurea din fiecare seara...


Si cu toate astea, scoica a ramas pe plaja, acolo unde ii era locul, la fel ca si inima de nisip. Se vor intoarce in larg cu valurile, dar vor iesi din nou pe tarm, si vor astepta si anul viitor. Pe cineva sa le deseneze, pe cineva se le gasesca si pe cineva sa le uite, din nou, tot acolo, exact in acelasi loc.

Norii de la intoarcere, vantul, marea ramasa in urma, scoica uitata pe plaja, cafeaua, nisipul care inca a ramas in valiza, si soarele....si toate acele lucruri care ai vrea sa nu se sfarseasca niciodata. Pentru ca uneori ne este aproape imposibil sa le gasim un final.

Si pana la anul.....


......Deja imi lipsesti!

sâmbătă, 4 iulie 2009

Acel ceva

In spatele oricarei priviri pierdute, exista o poveste de dragoste.

In spatele fiecarei emotii, exista o dorinta puternica de implinire.

In spatele fiecarei dimineti in care gonim pe autostrada, fara nici o directie, exista o farama de libertate si un pic de "nu mai conteaza".

Pentru fiecare cafea neagra, bauta noaptea tarziu, in restaorante pustii, exista dorinta unei clipe de repaos, intr-o lume vesnic nelinisita.
In spatele unei replici taioase, ale unui chelner, care serveste cafeaua, singurului client de la acea ora, se ascunde frica de resemnare si tristetea unui simplu om.
Si dincolo de privirile "strainului" , care isi incheie noaptea singur, in fata cafelei negre, in prea mult fum de tigara, la o ora care pentru multi nici nu exista macar, se ascunde o sete nebuna de fuga. Catre nicaieri. Si fara limte.
Pentru ca uneori este singurul mod de a-ti gasi o directie.

Si intotdeuna, dincolo de acele cafele negre, servite in graba, in restaorante sau cafenele pustii, la ore tarzii din noapte, exista ceva special.

Acel ceva ce te poate ajuta sa vezi dincolo de privirile lor...




sursa foto: deviantart.com

miercuri, 1 iulie 2009

Vitezomanul Gica

Pentru vitezomanul din viata mea :)

joi, 25 iunie 2009

Christian...the lion

Pentru ca unele sentimente sunt mai presus de cuvinte....


marți, 23 iunie 2009

Cautam un prieten...

Ma gandeam....cat poate costa o prietenie adevarata? Unii spun ca ar fi nepretuita. Pe mine insa m-a costat. Cineva ii pusese inainte un pret ..in euro.

Ma gandeam ce trebuie sa faci pentru a castiga prietenia cuiva. Am incercat, am sperat, m-am bazat pe sinceritate si toti "prietenii" s-au pierdut undeva pe drum, intre diverse obiective profesionale, comoditate, nepasare si uneori chiar superficialitate.
Si...cu toate astea pentru a castiga prietenia cuiva... nu trebuia sa fac absolut nimic...

Mult timp m-am gandit unde poti gasi prietenii adevarati, si i-am cautat in multe locuri, pana am ajuns sa cred ca ei nu exista. Cu toate astea, azi am constatat ca am gresit. Nu cautasem chiar peste tot. Exact cand ma asteptam mai putin...mi-am gasit un prieten...in spatele unor gratii...intr-o cusca.

M-am gandit de atatea ori cine ar fi gata sa ma scoata din casa ori de cate ori ma plictisesc? Si cine e gata pur si simplu sa stea langa mine atunci cand nu am chef de nimic? Cine ar fi gata sa ma insosteasca oricand peste tot, zi sau noapte, si sa se bucure la fel de fiecare data? Cine ar fi gata sa faca orice, fara interes, doar din suflet... pentru ca asa simte? Cine mai stie azi sa iubeasca din tot sufletul? Cine ar putea sti de inseamna adevarata prietenie?


Ea stie!



Ea stie ce inseamna prietenia neconditionata si care sunt adevaratii prieteni






Ea stie sa smulga un zambet in orice moment.




Si cu toate astea, noi inca mai cautam raspunsurile.....

miercuri, 17 iunie 2009

Din lumea celor care nu cuvanta

Imi place vara..ca soarele si caldura ii scoate pe toti din casa si ii indruma spre diverse activitati in aer liber.
Imi place vara...ca poti cunoaste oameni, si poti lega prietenii in lungile plimbari in parc sau in orele nesfarisite petrecute la terasele in aer liber.
Imi place vara..ca pe multi ii trezeste din hibernare, si peste tot poti intalni o atmosfera mai colorata si mai animata ca niciodata.
Dar cel mai mult imi place de necuvatatoarele urbane, pe care in mod normal le intalnesc cel mai des pe timp de vara. Pe ele le indragesc cel mai mult.

Unele sunt prea colorate, altele mult prea galagioase, unele suspect de linistite, si dintre toate se remarca domnul Hipopotam, care in lipsa baltilor suficient de adanci in care sa se poata racori pe timp de vara, se refugiaza la diverse terase sau restaorante, in care sta ore intregi, in incercarea de a-si "mentine" constiincios sutele de kilograme, si dezvolta cultul superioritatii pentru vrabiutele mai marunte care, dintr-un motiv sau altul, se nimeresc prin zona, si sunt nevoite sa-l asculte.
Ce le spune? Nu mare lucru, doar diverse abureli care se concentreaza obsesiv pe ideea ca " eu sunt puternic, eu am experienta, eu stiu ce e mai bine pentru tine."

Eu sper sa apara cat mai repede o alta lighioana , probabil una ca si el, care sa-l indrume mai repede spre o balta mondena, unde se poate racori alaturi de alti semeni de ai sai...ca doar e Bucurestiul plin de astfel de locuri. Macar acolo isi poate revarsa si el linistit nu doar gabaritul, ci si ideile sale " inaltatoare", cu care are impresia ca pacaleste bietele vrabiute. Doar are impresia...pentru ca "micile pasarici" au aflat de mult ca "creierii" domnilor Hipopotami de vita nobila, nu sunt nici macar pe departe direct proportionali cu kilogramele lor fara numar. De aia chicotesc ele cand isi iau zborul, ca poate le aude cine trebuie...poate poate....

Asa ca, daca sunteti interesati sau curiosi, pe dragul meu domn Hipopotam, il puteti gasi deobicei pe timp de vara, la tersasele si restaorantele in aer liber. Il puteti recunoaste dupa gabarit, dupa portiile duble sau triple de mancare, si dupa vrabiutele care roiesc in jurul lui.
Pe vrabiute le poti gasi si pe timp de iarna. Sunt mai rezistente si mai abile.

Dar mie tot domnul Hipopotam imi este cel mai drag. Ca se chinuie cel mai mult...






miercuri, 10 iunie 2009

Bucati si franturi

Intre 2 cesti de nes si o adiere spontana de vant, intra asa brusc pe fereastra multa lumina, si un miros atat de ciudat si atat de cunoscut...

Intre o dimineata calduroasa si o seara incredibil de placuta, ramane acelasi soare inabusitor de la pranz si din nou acelasi miros atat de placut...si atat de cunoscut.

Intre 2 zile identice, raman franturi de dorinte, un strop de resemnare, un pic de "nu conteaza" si acelasi dor incredibil din ultimile zile.

Dupa cateva zile ploioase, raman cateva sentimente pierdute in aer, amestecate cu stropii aceia de ploaie de vara, si peste toate astea, acelasi miros care ma obsedeaza in ultimul timp, adus probabil de ploaie, si ramas asa, plutind in aer, imprastiat peste tot...
Amestecat cu sentimentele mele si cu caldura de afara.

Si printre strazile sufocate, pe soselele aglomerate, in locurile in care nu ar fi trebuit sa fiu, si totusi am fost, intr-un Bucuresti anost si monoton, am gasit in aer, plutind peste tot, sute de franturi. Bucati de ieri si de maine, cateva vise, cateva picaturi de dorinte, cateva planuri date peste cap, un pic din sufletul meu, si pe langa toate astea, euforia aceea de inceput de vara.

Asta din cauza mirosului acela de mare venit de departe. Il simt deobicei dimineata, intre 2 cesti de nes si o adiere spontana de vant.


sursa foto: deviantart.com

sâmbătă, 6 iunie 2009

vineri, 5 iunie 2009

Printre randuri

Ma enerveaza cafeaua amara de dimineata care de la un timp nu imi iese si nu stiu de ce, ma enerveaza sa pierd un autobuz sau sa astept prea mult metroul, ma enerveaza sa uit sau sa pierd diverse lucruri exact cand am nevoie de ele, dar cel mai mult ma enerveaza lucrurile pe care nu le pot intelege.

Nu inteleg de ce problemele trebuiesc eliminate si nu rezolvate.

Nu inteleg reticenta unora atunci cand le dau un sfat, in speranata ca ii pot ajuta cumva.

Nu inteleg de ce trebuie sa ne limitam doar la cateva orizonturi, pe care ni le construim singuri ca si ziduri de aparare. Si nu inteleg de ce uitam ca dincolo de aceste ziduri e o intreaga lume.

Nu inteleg de ce ne resemnam asa usor, de ce lasam unele dorinte sa se transforme in vise imposibile. Si apoi uitam prea des ca rabdarea e singurul mod prin care le putem face posibile in cele din urma.

Nu inteleg de ce unora le place sa se bage in viata ta, asa fara motiv, argumentand ca stiu ei ce e mai bine pentru tine, desi nu au facut pana acuma nimc cu propria lor viata.

Nu inteleg de ce ne privim atat de superficial, si nu reusim sa citim printre randuri, lasand la o parte zilele ploiase si ferestrele mele larg deschise, sau lumina portocalie, oricum nu despre asta vorbeam...

Nu inteleg...

Probabil ca in spatele fiecarui " Nu inteleg" se ascunde o deziluzie. Si in spatele fiecarei deziluzii o trezire la realitate. Si apoi, cel mai probabil o noua deziluzie. Asumata de data asta. De ce?

Nu inteleg nici eu...

miercuri, 3 iunie 2009

Cu ferestrele deschise

Am lasat ferestrele deschise. Probabil aveam nevoie de aer.

La inceput a fost soarele, apoi norii. Si vantul. Si cerul prea intunecat asa brusc. Din cauza traficului de nori. Uneori prea intens si te sperii. Si apoi iar vantul. Mai puternic.

Si feresterele larg deschise. Si oamenii grabiti. Din ce in ce mai grabiti. Si toti fugind. Din ce in ce mai greu.

Si peste toate astea, aerul curat, stropii reci, traficul de nori si zgomotul infricosator de placut. Pe ferstrele larg deschise.

A fost genul acela de ploaie care vuieste, racoareste si trezeste la o realitatea prea obiectiva si mult prea rece. A fost genul acela de oameni care nu o pot infrunta. Care mereu fug. Catre oriunde si de fiecare data.

A fost genul acela de intrebari despre zgomote,despre frig, despre liniste, despre aer,despre ei sau despre noi.

Aseara a plouat. Mi-a fost dor. Azi mai ramasesera cateva urme vagi...de ploaie bineinteles. Dar urmele dispar repede. Si soarele intoteuna iese. Si noi in cele din urma mereu zambim.

Intotdeuna e asa. De aia e bine sa lasi ferestrele deschise cand ploua.



sursa foto: deviantart.com

marți, 2 iunie 2009

Briza de vara

Aerul rece si curat de dupa ploaie, iarba uda si racoare. Plimbari lungi in parc dupa apusul soarelui. Discutii marunte. In unele momente si tacerea devine comoda si placuta.

Tersele pline si senzatia de inceput de vara. Bere sau Cola sau limonada. Uneori si ceva dulce. Depinde de zile. Sau de seri. De planuri sau de zambete.

Zecile de oameni zambareti, grabiti, pierduti, relaxati, plictisiti, distrati. Sunt si eu printre ei.

Si aerul rece si curat de dupa ploaie, si plimbarile de dupa apus. Si pur si simplu senzatia de perfectiune. Asa dintr-o data!




sursa foto: deviantart.com

marți, 26 mai 2009

Captivi in Timp


Intotdeuna am crezut ca destinul e foarte subtil. La fel ca si timpul. Trece mult prea repede si de cele mai multe ori nu il intelegi. Spuneam ca viata are modul ei ironic si neinteles de a te intoarce din drum atunci cand o iei intr-o directie gresita.

Dar Totusi...

Azi ma intrebam de ce nu putem face posibile unele lucuri atunci cand ni le dorim. De ce trebuie sa asteptam mereu sa treaca timpul, sa vina momentul potrivit, sau sa vina "momentul"?

Ma intrebam...De ce nu puteam schimba oamenii atunci cand simtim asta? De ce trebuie mai bine sa lasam timpul sa treaca, pentru ca ei sa inteleaga, sau viata sa le dea o lectie..cand uneori chiar daca te-au inteles in cele din urma, e mult prea tarziu.

Spuneam ca ideal ar fi sa nu ne facem mereu planuri, ci sa lasam lucrurile sa se intample spontan,ca sa ne surprinda placut.

Dar totusi..

De ce trebuie sa lasam timpul sau destinul sa ne strice "spontan" planurile de vacanta si sa ne scoata in cale lucruri efemere si compromisuri?

Ma intrebam de ce trebuie sa ne resemnam, sa acceptam imposibilitatea unor lucruri, sa inchidem ochii cand se fac discrepante sau compromisuri, sa acceptam zambete false si sa oferim in schim indiferenta?
De ce suntem atat de nevoiti sa pierdem atata timp cu necunoscutii, in relatii superficilale si reci in loc sa putem sta cu cei adevarat dragi noua?

Ma gandeam eu...Timpul e de vina !

Si dupa cum spuneam e foarte subtil. Ne fura ani de viata si ne ofera in schimb doar secunde de fericire. Azi ne pacaleste. Maine poate ne va invinge. Sau poate nu....


sursa foto: deviantart.com

Just a bad day

Azi ceva nu merge. Azi nu caut bunavointa si nici intelegere.

Azi prefer sa nu mi se zambeasca. Deloc. Nu mai vreau zambete de tipul " Mai traiesti?'' sau "Lasa ca intr-o zi o sa iasa soarele si pe strada ta, cand nu stiu, si nici nu ma intereseaza" , " Ce bine ca nu sunt in peielea ta!", " Daca nu faci ca mine o sa-ti para rau" si cel mai grav dintre toate" Daca nu stiai inca, depinzi de mine!"....

Azi nu vreau sa ma intrebe nimeni ce mai fac, doar ca formula inlocuitoare a vreunui salut, si asa sperficial.

Azi ma enerveaza toate relatiile superficiale si de complezenta de care o sa ma lovesc inevitabil.

Azi nu vreau sa am in jurul meu persoane plicticoase, superficiale, exagerate, snoabe sau grosolane. Azi nu vreau gesturi de complezenta, idei de suprafata si dialoguri fortate.

Azi caut solutii si cateva gesturi sincere. Azi o sa zambesc doar pe messanger. E mai comod asa. Doar azi...

vineri, 22 mai 2009

Here you go baby!

S-a urcat de dimineata la statia de metrou tineretului. Si nu are cum sa nu imi atraga privirile. Se vrea intelectual....E la costum si cravata, asortat cu servieta gen diplomat, pantaloni calcati la dunga si pantofii negri lustruiti aproape strident. Si sta cu nasul baga intr-o revista genul buisness magazine.

Si mie ce imi ramane de facut? Doar sa zambesc...La eforturile lui de a parea captivat de ce scrie acolo, eforturi nereusite dealtfel, pentru ca e numai ochi si urechi la tot ce se petrece in jurul lui. Instinctul de turma il tradeaza.

Si de aia zambesc eu dimineata asta!

Apoi, vrea sa imi capteze atentia cu cateva priviri insistente. O privire de genul "Ia-ma acasa ca nu sti ce pierzi!" sau mai bine zis" Sunt aici si sunt mai presus decat restul, nu ma vezi ?!"

Deci...Intelectual? Nu!
Frustrat? Cu siguranta.

La statia Piata Romana se ridica de pe scaun si se indreapta exact spre usa diametral opusa, doar ca sa profite de ultima lui secunda de exces de zel din dimineata asta, ma priveste fix, si imi zambeste din nou, ca poate poate....

Si eu ii zambesc. Ce altceva as putea face? Doar isi unduie soldurile cu atata gratie, mai ceva ca o felina. Sunt convinsa ca aproape toate femeile din vagon l-au invidiat la faza asta. Oricum s-a apropiat incredibil de mult de stilul de mers comico-stilat al manechinelor de succes international.

Si cum sa nu zambesc ?

Tu sigur cu mine cochetai sau era vreun baiat mai aratos langa mine, si m-ai indus in eroare? La naiba!....

Here you go baby!

.

miercuri, 20 mai 2009

About life and stuff

Ne petrecem viata cautand, sperand, visand, facand planuri si tintind idealuri. Dar neglijam clipele. Uitam ca fericirea nu se masoara in ani, ci in clipe si secunde. Adevarata fericire este acel sentiment navalnic, aparut dintr-o data, care iti inunda inima, si care te urca spre cele mai inalte culmi, apoi dispare treptat si subtil, transformandu-se intr-un sentiment de liniste, multumire si impacare sufleteasca.

Am invatat ca lucrurile frumoase se intampla cand te astepti mai putin, ca cele mai reusite vacante sunt cele spontane, si ca adevaratele succesuri se obtin neastept, ca semn brusc de recunostiinta si multumire.

Ca viata are un mod ironic de a te dezamagi si a te descuraja, doar ca sa te intoarca din drum, atunci cand o iei intr-o directie gresita.

Ca viata are felul ei subtil si original de a te sfatui daca e bine sau nu sa faci anumite lucruri. Noi trebuie doar sa fim atenti la avertismentele sale, sub forma unor mici piedici, pe care obisnuim sa le numim simplu "ghinion" sau "zile proaste".

Asa ca ideal ar fi sa nu iti faci prea multe planuri pentru ziua de maine, ci doar sa te culci in fiecare seara asteptand linistit urmatoarea zi, si intrebandu-te de fiecare data cu aceeasi curiozitate" Oare maine ce va fi ?". Si apoi sa zambesti cu sufletul. Acel zambet de curaj.

Si in asteptarea lucrurilor imprevizibile, spontane, si aparute din senin, putem savura linistiti o cafea, intr-o dimineata obisnuita si calduroasa de inceput de vara, bucurandu-ne de o adiere usoara de vant, si ea imprevizibila, care sopteste usor, oricui vrea sa o asculte, cateva mici trucuri pentru a intelege ca viata, iti arata bucuria prin tristete, zambetul prin lacrimi, increderea prin dezamagire, si te poate conduce spre locuri ireal de frumoase, alegand cele mai lungi si grele drumuri.

Pentru ca intr-un final, cele mai frumoase vacante raman cele spontane, cele mai frumoase cadouri sunt imprevizibile si neasteptate, si adevaratele surprize sunt acele motive de a crede, ca ziua de maine va fi cel putin la fel de frumoasa ca si cea de azi!




sursa foto: deviantart.com

luni, 18 mai 2009

Dragoste la prima vedere

Fiecarui sentiment ii apartine un anumit moment pentru a-l simti, fiecarui zambet o anumita intamplare, si fiecarei persoane... cineva care o va iubi mereu, neconditionat!

Asa astepta si ea. Am vazut-o si a fost dragoste la prima vedere. Era atat de multa lume in jurul ei, si toti o admirau . Si atunci am plecat zambind nostalgic... "A venit aici pentru cineva. Din atatea persoane care o inconjoara, ea astepta totusi pe cineva anume. Isi astepta asa cuminte si rabdatoare destinul. Aproape ca ii invidiez pe cei ce o vor lua". Si era atat de frumoasa...

Dar cum cele mai frumoase lucruri se intampla spontan, si cum dragostea nu are nici pret, nici dezavantaje, si nici compromisuri, ci doar un imbold neasteptat al destinului...ne-am intors, a 2-a oara.
Si ea era era tot acolo.
Si atunci mi-am adus aminte de destin, si de cei pe care ea ii astepta si pe care eu aproape ca ii invidiam, si de iubirea neconditionata si am zambit din nou.
Pentru ca atunci am fost sigura. Pentru noi venise ea acolo! Pacat ca nu a putut sa vorbeasca, am fi inteles si noi poate mai repede

O cheama Tasha. Are 6 saptamani si ne-a asteptat rabdatoare timp de 3 zile intr-o cusca, la expozitia de animale de la Sala Polivalenta.







vineri, 15 mai 2009

Noi

Adoarme foarte repede in fiecare seara. Si ii simt fiecare etapa pana incepe sa viseze. Si dimineata se trezeste mereu mai devreme, si mereu altfel pentru fiecare zi.

Ii simt gesturile si aud tot. Tin ochii inchisi pana se face lumina. Din ce in ce mai multa lumina. Din ce in ce mai mult somn.

Dimineata se masoara in clipe, in lumina, in zgomote, si in cateva vorbe pe care deobicei le pierd.

Dimineata nu conteaza cana de cafea lasata pe masa, lucrurile netreminate sau uitate de seara, sau visele mele incalcite din noptile ploioase. Nu stie de hainele de ieri. Nu le gaseste nici pe cele de azi. Si mie imi place asa...

De aia vad printre perdele lumina portocalie, simt un miros ciudat de primavara, si de somn si imi doresc sa fim impreuna la cafea....

Dar e devreme, si clipele sunt dulci, si lumina e portocalie si vorbele mi se pierd...si....

Si nici nu stiu cand pleaca atat de repede.

Si mie imi ramane dimineata, somnul dulce, mirosul de cafea si uneori lumina....printre perdele!



surse foto: deviantart.com

miercuri, 13 mai 2009

De vorba cu constiinta

Dupa fiecare noapte urmeaza cate o zi, si dupa fiecare ploaie intodeuna iese soarele.
Dar cui ii pasa? Doar e normal sa fie asa?
Azi pierdem un prieten, maine castigam un iubit.
Dar cui ii pasa? Nu asta e firul vietii?

Este posibil ca intr-o noapte sa te culci cu un gol in suflet si dimineata sa te trezesti zambind. Acel zambet "Si ce daca...viata merge inainte!" Si doar atunci, esti cu adevarat fericit.

Este posibil sa te fi obisnuit atat de mult cu unele persoane sau cu unele lucruri incat sa te crezi dependent de ele. Si intr-o buna zi sa te suprinzi pe tine zambind. Acel zambet de "Nu mai am nevoie". Si doar atunci te simti cu adevarat liber.

Este posibil sa treci prin viata si sa nu vezi absolut nimic. Si totusi sa te suprinzi intr-o buna zi fericit "E minunat sa fi orb!" , pentru ca cele mai frumoase lucruri se simt, de aia sarutam cu ochii inchisi!

E posibil sa traiesti cu temeri si 1000 de intrebari la care poate nu vei gasi vreodata raspunsul. Si cu toate astea, intr-o buna zi, sa inchizi ochii si sa zambesti " De azi incerc, de azi cred, de azi am curaj!". Nu te asteptai, si e tare palcut. Inca un pas inainte!

Este posibil sa fi avut mereu controlul asupra tuturor. Si dintr-o data sa constati zambind ca e incredibil de frumos sa pierzi controlul , pentru ca doar atunci iti poti spune " Iubesc!"

Este posibil sa fi crezut cu disperare in unii oameni, si in finaluri fericite si este posibil sa fi suferit enorm cand te-au dezamagit. Dar, este la fel de posibil ca intr-o buna zi, sa te opresti din tot doar pentru cateva secunde, si pur si simplu sa zambesti....!

Este posibil sa plangi in unele zile ploioase, sa-ti fie dor in unele nopti prea adanci, sa suferi, si sa te indoiesti. Si intr-o buna zi sa zambesti "A iesit soarele!"

Si dupa fiecare noapte urmeaza cate o zi, si dupa fiecare ploaie iese soarele.
Dar cui ii pasa? E normal sa fie asa!
Azi pierdem un prieten, maine castigam un iubit. Dar cui ii pasa?
Taci! Cum altfel am putea zambi?



marți, 12 mai 2009

Azi......

Azi vreau sa fiu departe. Sa pretind ca aud linistea naturii si sa ma doara pustietatea unor locuri.

Azi vreau sa inchid ochii. Sa pretind ca exista o lume indecent de frumoasa, si departari incredibil de perfecte. Sa simt mirosul de curat, de liniste si de impacare, de vant, si de nori, de soare si de aer.
Si sa respir inca o data. Cu ochii inchisi de data asta.

Azi vreau cateva momente de liniste. Sa pretind ca nu exista ieri sau maine, ca trecutul nu lasa urme, ca ideile nu dor, ca spaima nu exista, ca lucrurile perfecte sunt cele mai simple cu putinta, ca de azi...

....Azi vreau sa bata vantul. Azi vreau sa simt momentul ciudat de liniste dinaintea furtunii. Care limpezeste tot. Chiar si gandurile....Si dupa, sa imi ramana doar clipa de racoare. Si momentul ciudat de pace dinaintea furtunii.

Azi vreau sa simt. Tot ce am uitat. Tot ce imi place. Tot ce imi doresc. Tot ce sper. Azi fara temeri, fara compromisuri si cai de mijloc.

Azi vreau sa cred tot. Fara sa pretind nimic.

De fapt azi vreau doar sa fiu departe. Restul...doar pretind ca....




Sursa foto: deviantart.com

joi, 7 mai 2009

Inghetata cu banane si pepene galben

Pentru ca intotdeauna undeva exista soare. Pentru ca intotdeuna vei sti unde sa-l cauti.

Inghetata cu banane si pepene galben. Oriunde.

E racoare, e soare, si e placut. Zambete pe gratis. Doar nu costa nimic. Pentru ca exista unele lucruri pe care le vei pretui mereu. Pentru ca sunt unele lucruri pentru care nu exista varsta sau conditionari, pentru ca sunt oameni pentru care contezi mai mult decat orice. Pentru ca exista o persoana pe care o voi iubi mereu.

Inghetata cu banane si pepene galben. Oricand.

Strazi aglomerate, persoane impasibile si amintiri mai putin placute. Doar amintiri azi. Si zambesc.

Nici nu stiu cand a trecut timpul. E liniste si e viata, e soare si e aroma de inghetata cu banane si pepene galben. Savurata oriunde si oricand.

Pentru ca mereu undeva exista soare. Si pentru ca mereu voi sti unde sa-l caut.

Azi am recomandat cuiva inghetata. Oare o functiona?


marți, 5 mai 2009

In unele dimineti portocalii

Lumina portocalie, prea multi nori si aerul rece al diminetilor tarzii. Miroase a sosele aglomerate, a oameni grabiti, si a picaturi de ploaie piedute prin aer. Ma supara vantul si imi incalceste parul.

Baiatul care mi-a vandut cafeaua cu lapte , imi ofera si zambete pe gratis. Ii ofer si eu unul. Tot pe gratis. In loc de multumesc.

Imi place mirosul de aer rece si ploaie, de soare, de vant si praf, de trotuare umede si de parcuri. Imi place zgomotul masinilor si al oamenilor, si forfota plina de viata a diminetilor tarzii. Si lucrurile banale de zi cu zi. Atat de banale ca ne tin in viata.

Imi plac vanzatorii de la metrou si tarabele lor cu suveniruri si momentele indelungate pe care le petrec uneori in fata acestor lucruri, in incercarea de a le gasi macar o utilitate, pentru a le putea lua, si totusi, intotdeuna plec fara a cumpara nimic.
Poate data viitoare voi gasi ce caut.

Imi plac zilele cu soare, cu cer senin si cu miros de ploaie in aer, si miros de iarba proaspata, si pamant ud, si oamenii grabiti, tristi sau fericiti, si unele lucuri simple si nelalocul lor din unele diminenti portocalii.

Imi place cand gasesc aer, culoare, si cativa stropi de ploaie in rutina de zi cu zi.

Si imi plac diminetiile tarzii si luminoase, cu trafic de nori si cu miros de aer rece...

...Imi plac diminetiile portocalii si reci...

....Cat de aproape pot fi de infinit? De ce miroase azi a inceput de vara?.....

luni, 4 mai 2009

Un pic mai mult decat libertate

Intr-adevar, cel mai frumos sentiment este libertatea. Atunci cand nu esti singur.




Si fericirea. In doi.




Si o lectie de prietenie. O lectie de libertate, de gratie, de putere si eleganta.





Atunci cand el iti ofera libertate, tu daruieste-i iubirea ta. Atunci cand sunteti impreuna, sunteti doar unul. Atunci cand esti prea mic, si el prea mare, si totusi ca si tine. Si atunci pentru el, doar tu contezi...





Pentru toti cei care ii iubesc, si ii aleg ca si prieteni......pentru cei care stiu sa inchida ochii si sa zboare o data cu ei, pentru cei care nu exista limite, pentru cei care au pasiune si rabdare, pentru cei care ii admira si ii respecta. Doar pentru ei, exista cele mai frumoase minuni. Daruite de adevarati prieteni.
Si unu dintre cele mai frumoase sentimente. Libevertatea adevarata.




Si un pic mai mult decat atat....dincolo de limite!


miercuri, 29 aprilie 2009

100 sau 1000

Stiam drumul pe de rost. Si ma plictisea monotonia lui. Nici caldura nu imi inspira buna dispozitie, ci mai degraba disconfort si oboseala. Acelasi decor, o singura directie si alte zile fara finalitate.

Si totusi, intr-un Bucuresti anost, din ce in ce mai impresonal, printre strazi si aglomeratie, printre oameni si cladiri vechi, 100 sau 1000 de usi, din trecut, prezent sau viitor, incep sa se deschida, asa, treptat, una cate una, catre 100 sau 1000 de posibilitati, aparute dintr-o data, si cu atata usurinta, rand pe rand...Pentru ca uneori o discutie, sau doar o simpla prezenta, atunci cand te astepti mai putin, valoreaza mai mult de cat as fi crezut. Pentru ca doar atunci intelegi atat de clar ca...trecand peste multe, si trecand peste toate, intr-un final va fi bine. Acum si mereu.

Si nu e vorba de nimic special, ci doar cateva momente de linsite, de reconstiinta si de impacare. Si de curaj.

Si intr-un Bucuresti anost, impresonal, printre strazi si aglomeratie, printre oameni si cladiri, aveam nevoie de doar de cele cateva momente ca sa pot vedea cum atatea usi, inchise pana acuma, incep sa se deschida una cate una: Spre viitor. Spre mine. Spre secunde sau minute de perfectine. Spre implinire.

Doar cateva momente de impacare si curaj. In numele celor 100 sau 1000 de posibiliati.

luni, 27 aprilie 2009

Cheia succesului si implinirii profesionale

Ritm alert. Realitate obiectiva. Responsabilitati. Modele in viata. Ambitii. Eforturi. Si toate intr-o singura directie, cea a implinirii profesionale, si a oamenilor invincibili si importanti pe care ii admiram zi de zi.

Cafea bauta in graba, telefoane care suna mereu, relatii superficiale si de complezenta, monotonia fiecarei zi, in care difera doar stresul, gasca de birou sau o ferma de lighionae. Tot aia. Admiratia tinerilor entuziasti care, in necunostiinta de cauza, te vor lua drept model in viata, si isi vor dori sa fie in pielea ta.

Secrete "profesionale", standarde, tipare, agitatie, cafele amare si negre in fata calculatorului, sute de rapoarte, hartii, zeci de dosare, dead-line-uri , to-do-list, comezi, termene, facturi, sedinte...toate combinate cu fum de tigare si spatii prea stramte si prea impersonale.

Oboseala fizica si psihica, efortul de a parea amabil, efortul de a comunica, efortul de a ne aminti sa dam un telefon iubitei, mamei, prietenului, fratelui... zeci de post-it-uri pe care sunt notate exact aceleasi lucruri, efortul de a fi gata la timp si efortul de a fi excesiv de supus cu mai marii
companiei...pentru ca....stim deja... cei mai lingusitori vor fi cei dintai..conform legilor nescrise ale firmei.

Ani pierduti in fractiune de secunda, zile cu soare in care noi plecam la job inainte de rasarit si ajungem inapoi acasa dupa apus, week-end-uri in care nu are rost sa ne gandim la prieteni sau familie..pt ca, oricum, suntem foarte in urma cu somnul, si trebuie sa fim fresh pentru ziua de luni.

Si dupa cateva zeci de ani...gasim triumfatori cheia succesului pe care o transmitem si generatiilor viitoare: Multa munca pentru a reusi in viata!!!

Dar....

Cum ramane cu zilele cu soare, cu plimbarile in parc, cu mersul pe bicicleta, cu excursiile la munte, cu zilele pe plaja si noptile albe din vara. Cum ramane cu zambetul oferit necunoscutiilor de pe strada asa fara motiv, pentru ca pur si simplu esti fericit, cum ramane cu prietenii, cu familia, cu timpul pentru a iubi, a suferi sau pentru a trai?

Cum ramne cu noi?

vineri, 24 aprilie 2009

Lost...I guess

Sta de cateva minute. Si priveste in gol. E departe si totusi atat de aproape. Si mi-ar placea sa-i ghicesc gandurile. Sunt oameni atat de prezenti in fiecare zi, la aceeasi ora, in aceleasi locuri...si monotonia drumurilor banale din fiecare zi ma sperie.

Totusi, de ceva timp ma urmareste o imagine. Sau mai bine zis un chip. Fara expresie, impasibil, la metrou, pe acelasi peron, pierdut intr-o lume doar a lui, pe care o piveste atent... in gol.

Un alt om, cu alte probleme ca si noi, si totusi...student, facultate, si servici probabil...deceptie in dragoste...presupun...din cauza privirii pierdute..si muzica veche la casti, stilul meu. Fara strop de comunicare, si cu toate astea de unii oameni, te leaga atat de puternic, unele lucruri atat de banale... cum ar fi peronul de la metrou. Asociez chipul cu metroul..ca un fel se simbol , si am dezvoltat o placere in a ghici gandurile oamenilor, si imi place sa-i ascult sau sa tac o data cu ei.

Si totusi, unde este el de fiecare data?


Avem drum comun, aproape aceasi destinatie azi. Nu ma urmareste, e prea concentrat pe absenta lui, si e inghesuiala la metrou, si e agitatie si e galagie. Azi mai multa ca deobicei.
Si in toata forfota, doar un singur zambet....Sunt aici!

Si ce conteaza, oricum urmeaza ultima statie...cu peronul pe partea drepta.

sursa foto: deviantart.ro

miercuri, 22 aprilie 2009

Sarbatoari si lumina


Diminetiile tarzii si somnul dulce de azi. Vremea friguroasa, ploaie, vant, si aceleasi zile cenusii. Tot azi. Si amintirea sarbatorilor. De ieri si de azi. Sarbatori care mereu au adus ceva special in casa si in suflet. De fiecare data. In fiecare an.

Si totusi, intotdeuna fara ploaie, fara vant si zile cenusii. Sarbatorile mereu au soare. Si caldura. Au promisiuni. Au obiceiuri neintelese dar respectate si pastrate. Au ciocolata, oua, cozonac si iepurasi. Si miros de prajituri. Au prieteni si familie. Au ganduri bune si urari pentru toata lumea. Au vacanta. Si in plus...au dimineti incepute devreme, au plimbari lungi si clipe de implinire, au cadouri frumoase si momente cand poti intelege intr-o secunda ce nu ai inteles in ani de zile. Momente cand esti fericit, si momente de care sti ca iti va fi dor, chiar din clipa in care se desfasoara.

....Dor de lucruri facute impreuna, dor de lucruri neterminate, de lucruri simple si lucruri perfecte.
Si sarbatorile aduc cu ele mereu atmosfera calda, soare, lumina, si nostalgia unui an trecut mult prea repede si prea usor. Si asteptarea altui an..cel putin la fel de frumos, cu cel putin atatea lucuri de inteles, de invatat, de uitat sau de iertat.

Asa ca..Iepurasului mereu i-au placut lumina, caldura, ciocolata, ouale, cozonacii si vacanta la munte...si amintirile calde pe care le lasa mereu in suflet, inainte de plecare, chiar si in zile ploioase si reci.
Si ce conteaza ca a plecat asa repede...oricum mi-a ramas sorele de ieri. Si cel de azi. Si poate si cel de maine...

sursa foto: deviantart.com