miercuri, 3 iunie 2009

Cu ferestrele deschise

Am lasat ferestrele deschise. Probabil aveam nevoie de aer.

La inceput a fost soarele, apoi norii. Si vantul. Si cerul prea intunecat asa brusc. Din cauza traficului de nori. Uneori prea intens si te sperii. Si apoi iar vantul. Mai puternic.

Si feresterele larg deschise. Si oamenii grabiti. Din ce in ce mai grabiti. Si toti fugind. Din ce in ce mai greu.

Si peste toate astea, aerul curat, stropii reci, traficul de nori si zgomotul infricosator de placut. Pe ferstrele larg deschise.

A fost genul acela de ploaie care vuieste, racoareste si trezeste la o realitatea prea obiectiva si mult prea rece. A fost genul acela de oameni care nu o pot infrunta. Care mereu fug. Catre oriunde si de fiecare data.

A fost genul acela de intrebari despre zgomote,despre frig, despre liniste, despre aer,despre ei sau despre noi.

Aseara a plouat. Mi-a fost dor. Azi mai ramasesera cateva urme vagi...de ploaie bineinteles. Dar urmele dispar repede. Si soarele intoteuna iese. Si noi in cele din urma mereu zambim.

Intotdeuna e asa. De aia e bine sa lasi ferestrele deschise cand ploua.



sursa foto: deviantart.com

Un comentariu:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere