miercuri, 29 aprilie 2009

100 sau 1000

Stiam drumul pe de rost. Si ma plictisea monotonia lui. Nici caldura nu imi inspira buna dispozitie, ci mai degraba disconfort si oboseala. Acelasi decor, o singura directie si alte zile fara finalitate.

Si totusi, intr-un Bucuresti anost, din ce in ce mai impresonal, printre strazi si aglomeratie, printre oameni si cladiri vechi, 100 sau 1000 de usi, din trecut, prezent sau viitor, incep sa se deschida, asa, treptat, una cate una, catre 100 sau 1000 de posibilitati, aparute dintr-o data, si cu atata usurinta, rand pe rand...Pentru ca uneori o discutie, sau doar o simpla prezenta, atunci cand te astepti mai putin, valoreaza mai mult de cat as fi crezut. Pentru ca doar atunci intelegi atat de clar ca...trecand peste multe, si trecand peste toate, intr-un final va fi bine. Acum si mereu.

Si nu e vorba de nimic special, ci doar cateva momente de linsite, de reconstiinta si de impacare. Si de curaj.

Si intr-un Bucuresti anost, impresonal, printre strazi si aglomeratie, printre oameni si cladiri, aveam nevoie de doar de cele cateva momente ca sa pot vedea cum atatea usi, inchise pana acuma, incep sa se deschida una cate una: Spre viitor. Spre mine. Spre secunde sau minute de perfectine. Spre implinire.

Doar cateva momente de impacare si curaj. In numele celor 100 sau 1000 de posibiliati.

luni, 27 aprilie 2009

Cheia succesului si implinirii profesionale

Ritm alert. Realitate obiectiva. Responsabilitati. Modele in viata. Ambitii. Eforturi. Si toate intr-o singura directie, cea a implinirii profesionale, si a oamenilor invincibili si importanti pe care ii admiram zi de zi.

Cafea bauta in graba, telefoane care suna mereu, relatii superficiale si de complezenta, monotonia fiecarei zi, in care difera doar stresul, gasca de birou sau o ferma de lighionae. Tot aia. Admiratia tinerilor entuziasti care, in necunostiinta de cauza, te vor lua drept model in viata, si isi vor dori sa fie in pielea ta.

Secrete "profesionale", standarde, tipare, agitatie, cafele amare si negre in fata calculatorului, sute de rapoarte, hartii, zeci de dosare, dead-line-uri , to-do-list, comezi, termene, facturi, sedinte...toate combinate cu fum de tigare si spatii prea stramte si prea impersonale.

Oboseala fizica si psihica, efortul de a parea amabil, efortul de a comunica, efortul de a ne aminti sa dam un telefon iubitei, mamei, prietenului, fratelui... zeci de post-it-uri pe care sunt notate exact aceleasi lucruri, efortul de a fi gata la timp si efortul de a fi excesiv de supus cu mai marii
companiei...pentru ca....stim deja... cei mai lingusitori vor fi cei dintai..conform legilor nescrise ale firmei.

Ani pierduti in fractiune de secunda, zile cu soare in care noi plecam la job inainte de rasarit si ajungem inapoi acasa dupa apus, week-end-uri in care nu are rost sa ne gandim la prieteni sau familie..pt ca, oricum, suntem foarte in urma cu somnul, si trebuie sa fim fresh pentru ziua de luni.

Si dupa cateva zeci de ani...gasim triumfatori cheia succesului pe care o transmitem si generatiilor viitoare: Multa munca pentru a reusi in viata!!!

Dar....

Cum ramane cu zilele cu soare, cu plimbarile in parc, cu mersul pe bicicleta, cu excursiile la munte, cu zilele pe plaja si noptile albe din vara. Cum ramane cu zambetul oferit necunoscutiilor de pe strada asa fara motiv, pentru ca pur si simplu esti fericit, cum ramane cu prietenii, cu familia, cu timpul pentru a iubi, a suferi sau pentru a trai?

Cum ramne cu noi?

vineri, 24 aprilie 2009

Lost...I guess

Sta de cateva minute. Si priveste in gol. E departe si totusi atat de aproape. Si mi-ar placea sa-i ghicesc gandurile. Sunt oameni atat de prezenti in fiecare zi, la aceeasi ora, in aceleasi locuri...si monotonia drumurilor banale din fiecare zi ma sperie.

Totusi, de ceva timp ma urmareste o imagine. Sau mai bine zis un chip. Fara expresie, impasibil, la metrou, pe acelasi peron, pierdut intr-o lume doar a lui, pe care o piveste atent... in gol.

Un alt om, cu alte probleme ca si noi, si totusi...student, facultate, si servici probabil...deceptie in dragoste...presupun...din cauza privirii pierdute..si muzica veche la casti, stilul meu. Fara strop de comunicare, si cu toate astea de unii oameni, te leaga atat de puternic, unele lucruri atat de banale... cum ar fi peronul de la metrou. Asociez chipul cu metroul..ca un fel se simbol , si am dezvoltat o placere in a ghici gandurile oamenilor, si imi place sa-i ascult sau sa tac o data cu ei.

Si totusi, unde este el de fiecare data?


Avem drum comun, aproape aceasi destinatie azi. Nu ma urmareste, e prea concentrat pe absenta lui, si e inghesuiala la metrou, si e agitatie si e galagie. Azi mai multa ca deobicei.
Si in toata forfota, doar un singur zambet....Sunt aici!

Si ce conteaza, oricum urmeaza ultima statie...cu peronul pe partea drepta.

sursa foto: deviantart.ro

miercuri, 22 aprilie 2009

Sarbatoari si lumina


Diminetiile tarzii si somnul dulce de azi. Vremea friguroasa, ploaie, vant, si aceleasi zile cenusii. Tot azi. Si amintirea sarbatorilor. De ieri si de azi. Sarbatori care mereu au adus ceva special in casa si in suflet. De fiecare data. In fiecare an.

Si totusi, intotdeuna fara ploaie, fara vant si zile cenusii. Sarbatorile mereu au soare. Si caldura. Au promisiuni. Au obiceiuri neintelese dar respectate si pastrate. Au ciocolata, oua, cozonac si iepurasi. Si miros de prajituri. Au prieteni si familie. Au ganduri bune si urari pentru toata lumea. Au vacanta. Si in plus...au dimineti incepute devreme, au plimbari lungi si clipe de implinire, au cadouri frumoase si momente cand poti intelege intr-o secunda ce nu ai inteles in ani de zile. Momente cand esti fericit, si momente de care sti ca iti va fi dor, chiar din clipa in care se desfasoara.

....Dor de lucruri facute impreuna, dor de lucruri neterminate, de lucruri simple si lucruri perfecte.
Si sarbatorile aduc cu ele mereu atmosfera calda, soare, lumina, si nostalgia unui an trecut mult prea repede si prea usor. Si asteptarea altui an..cel putin la fel de frumos, cu cel putin atatea lucuri de inteles, de invatat, de uitat sau de iertat.

Asa ca..Iepurasului mereu i-au placut lumina, caldura, ciocolata, ouale, cozonacii si vacanta la munte...si amintirile calde pe care le lasa mereu in suflet, inainte de plecare, chiar si in zile ploioase si reci.
Si ce conteaza ca a plecat asa repede...oricum mi-a ramas sorele de ieri. Si cel de azi. Si poate si cel de maine...

sursa foto: deviantart.com

marți, 14 aprilie 2009

Jurnal de o zi...

Ploua! Exact cand ma pregateam de zile calduroase, exact cand soarele aducea a optimism, exact cand lucrurile incepusera sa capete o alta perspectiva, mai colorata. Ploua! Din nou!

O zi tomnatica, secunde de intarziere, momente de absenta si acelasi frig. Cativa caini care nu ma cunosc, latra. Sunt pe teritoriul lor. Stiu. Nu ma supar. Nici eu nu stiu de ce am ajuns acolo.

O ora pierduta la intrarea unei cladiri. Si un sentiment apasator de zadarnicie. Din cauza asteptarii..Probabil. Sau din cauza ploii. Cainii aveau dreptate. Nu am ce cautata acolo. Pacat ca nu i-am inteles.

Discutii plictisitoare, monotone, atipice, fara sens sau logica, incerc sa fiu prezenta..macar fizic. Deobicei imi place ploaia...Nu si asta de acuma. Oare va veni caldura? Si vacanta? Si soarele... Si cainii ..si drumul la intoarcere e prea lung si e prea frig. Si nu eram pregatita. Nu pentru o alta zi fara soare. Si discursul asta care nu se mai termina, si domnisoara care incearca sa para "draguta" e doar un robotel, asa isi face ea meseria.
Iar nu am baut cafea de dimineata. De aia cred ca am inceput prost ziua. Si conversatia de acuma, doar alte tipare...

Frigul si ploaia de azi. Alte zile cenusii in calendar. O alta dimineata fara cafea. Timp pierdut. Cainii care nu mai latrau la intoarcere. Domnisoara robot. Si mai absenta decat mine. Chiar si in lumea ei.

Si in rest, doar o zi tipica fara soare.

Sursa foto: deviantart.com

My wishing list

O camera cu vedere la mare

Plaja si soare

Par incalcit si nisip fierbinte

Sprite cu gheata si lamaie pe plaja

Holbatul la cer si la soare ore intregi

Inghetata, terase, muzica si pizza

Caldura si mult bronz

Nopti albe

Rasaritul pe plaja

Baie in mare, cu apa pana la gat si gust de sare. Balaceala de la 7 dimineata

Briza rece si plimbare pe faleza

Vacanta de vara!!





sursa foto: deviantart.ro

vineri, 10 aprilie 2009

Morile de vant si alte mecanisme


Azi ma gandeam ca trebuie sa existe un mecanism conform caruia lucrurile tind sa se aseze, sau sa ia o intorsatura neasteptata. Lucru bun sau mai putin bun. Numai ca mie nu imi place sa ma bazez pe mecanisme si nici pe hazard si nici pe ideea ca "cineva" hotaraste in locul meu ce mi se va intampla azi, unde voi ajunge, sau pe cine voi intalni.

Asa ca in urma catorva imbolduri , am hotarat sa incep o lupta impotriva morilor de vant. Nu de alta, dar mereu mi-a placut sa cred ca eu pot dirija lucrurile si nu altcineva cu mai multa experienta in locul meu.

Deci am hoatarat sa las la o parte felul meu de a fi de pana acuma, si mi-am propus sa nu mai ma las deranjata de oamenii sau de lucrurile care prin natura lor...nu aveau cum sa nu o faca. Sa nu mai fiu trista si nici dezamagita atunci cand ma lovesc de surprize neastepate, sa accept ca natura unora nu se poate schimba, si nici felul lor de a privi sau de a intelege anumite lucruri.
O sa aleg de acuma ca si companie indiferenta ca e mai comod asa, si pentru ca ea ma poate convinge usor ca viata e viata si oamenii sunt oameni si trebuiesc luati ca atare: fara suprize lor placute sau negative, fara trairile si sentimentele lor profunde, fara rugaminti si promisiuni ce nu pot fi tinute.

Am inteles ca surprizele vin de la cei ce te astepti mai putin, ca un strain poate fi mai mult decat un simplu trecator, ca un zambet la intamplare poate spune mai mult decat te-ai fi asteptat, ca planurile nu sunt facute decat pentru a fi date peste cap, ca ziua deobicei e mult prea scurta pentru ca nici timpul nu ma astepta de multe ori, si mai ales ca nu are rost sa ma chinui sa ghicesc ce gandeste fiecare pentru ca oricum nu am nici un premiu de luat.

Si cum nimic nu mai ma poate surprinde de la un timp la natura umana, mi-am propus sa nu mai pun intrebari, sa nu mai incerc sa inteleg, sa nu mai caut explicatii convenabile, sa nu mai fac compromisuri...La urma urmei, e vorba doar de morile de vant, nu?


Sursa foto:deviantart.com

marți, 7 aprilie 2009

Uneori

Uneori rezonanta unei anumite intamplari se gaseste undeva intre modul subiectiv de a o privi si realitatea obiectiva in care se desfasoara.

Uneori alergam atata dupa anumite idealuri, atatea drumuri fara sens, atata timpul pierdut, atatea dorinte, atatea directii...si totusi toate drumurile, in cele din urma, duc undeva anume. Chiar daca ne mai si ratacim uneori.

Uneori, unii oamenii cu care ne intersectam fie doar pentru cateva secunde, ne marcheaza intrega zi intr-un mod neasteptat. O vorba, o privire, un zambet, o discutie, sensul zilei...Si totusi drumurile astea si timpul meu pierdut nu au fost degeaba.

Pentru unele incercari ne trebuie curaj. Nu ca sa reusim, ci doar ca sa incercam.

Pentru unii oameni ne trebuie doar rabdare. Pentru altii intelegere. Pentru unuii simpatie. Si pentru altii multa multa iubire.

Pentru unele lucruri, anumite intamplari cu care sa le asociem, si pentru unele zile doar un zambet.

Si pentru fiecare intamplare, cuvant, sau experienta cate un cufar in care sa le pastram.

Si pentru fiecare cufar, un pic de magie. Ca sa il putem deschide uneori.

vineri, 3 aprilie 2009

O lectie de gratie

Pe aripile unui vis cu......

..........Eleganta

...........Gratie

...........Salbaticie

...........Entuziasm

...........Prietenie

..........Devotament

Si mereu impreuna!

video

Doar un om

Se agita pe langa mine la intrarea de la metrou. Ii dau din biscutii mei. Si nu ii plac. Latra si ma sperie.

E inghesuiala la metru si imi place sa-i ascult. Pe toti. Uneori e greu sa-ti gasesti un loc aici.
Si ma impinge si respira greu si ceva nu merge pentru ea azi. Soarele si aerul rece si curat au ramas afara. Si mi-e pofta de cafea.

Si ea e iritata. O priveste insistent pe fata de pe scaun, si tace zgomotos. S-au inchis usile. O senzatie de deja-vu, lipsa de aer, si prea multe povesti pe langa mine. Si soarele a ramas afara. Pacat.

E incordata, m-a inghesuit prea tare si ma intreb ce cara in sacosile alea mari. Ar trebuie sa ma deranjeze si sa-mi fie cald. Insa am invatat sa accept. O aud cum ofteaza. Cu ea timpul nu are rabdare. Spune ca e obosita. Nu stiu cu cine vorbeste.

Barbatul de langa ea o priveste absent, fata de pe scaun nici macar nu a observat-o, si o alta doamna are privrirea aceea de compatimire.

Spune ca e obosita. Repeta. Nu mai are mult pana acasa, dar pentru ea, drumul nu se mai sfarseste. Apoi spune despre familie, vecini, despre activitati neinsemnate si diverse lipsuri pe care le are. Toti le avem. Mi-ar placea sa stie si ea asta. Si vorbele ei sunt doar niste franturi, care se lovesc cu ecou de peretii metroului si se pierd in inghesuiala.

Ma impinge dar nu ma deranjeaza. Si eu as vrea sa am un loc al meu. Nu ii mai aud pe ceilalati, si imi place sa o ascult. Vorbeste despre familie, despre vecini, despre retete de care nu am auzit niciodata dar suna bine, si despre neajunsurile ei din viata. Toti le avem. Oare ea nu stie?
Ma inghesuie din ce in ce mai tare si si-a lasat sacosile aproape pe picioarele mele.

Si povesteste, si deodata incepe sa planga. Asa brusc. Si ramane un gol in metrou. Si in sufletul catorva oameni care au ascultat-o. Si o senzatie de neputinta si de lucruri netereminate. As fi vrut sa o pot ajuta cumva. Dar nu pot.

A aparut si soarele si aerul rece de afara si lumina. Dar mi-a ramas in minte imaginea ei. Unele lucruri dureaza o vesnicie. Unele lucruri trec mult prea repede. Altele nu stiu cat vor dura.