vineri, 27 martie 2009

Musafirii de vineri dimineata


Vineri. Dimineata devreme. Cafeaua. Momentele mele de liniste. Cerul incearaca sa fie senin, cativa nori agitati, care au ramasa in urma, si multa lumina.

Intotdeuna diminetiile de vineri au avut ceva special. O asteptare placuta, un pic de optimism, promisiuni si lucruri care se vor intampla.

Si brusc apare si ea. "Buna dimineata!". A venit ca de fiecare data pe pervazul de la balcon. La fel de agitata si neschimbata. Intotdeuna aduce zile frumoase si poate si vesti bune. Si azi a adus soare. A intrat in balcon. E prima oara. Doar cateva secunde. Se agita prea mult , cauta ceva, nu gaseste si isi ia zborul. Tot grabita a ramas. E aceeasi in fiecare zi. Si mie imi place de ea.

Imi place aerul rece de afara si mirosul asta de zi frumoasa, si oamenii grabiti, si zgomotele orasului.

Sunt unele zile care incep devreme. Sunt unele zile in care sti ca cineva se gandeste la tine. Sunt unele zile cand neprevazutul se va intamlpa. Sunt unele dimineti cand bem cafeau impreuna.

Si intotdeuna mi-au placut diminetile de vineri. Au ceva mai special. Poate musafiri grabiti in balcon. Sau poate de azi incepe primavara.

Sursa foto: deviantart.com

marți, 24 martie 2009

Caut Soare!

In primavara tomnatica , in zile cenusii, printre stropii de ploaie, caut soare. Si nu neaparat pe cel de pe cer. Caut timp si cateva solutii pentru lista mea de dorinte si lucruri neterminate inca.

Asadar...

Spre stupoarea mea constat ca mi-e dor de atmosfera comico-mondena de la sala de sport, intretinuta de cativa papagali colorati ( nu cei din colivia de la receptie), de don'soara Gasca care tot timpul stie ce mai e nou in life, si de domnul Hamsteras ( niciodata nu i-am aflat numele) cu eternele lui sfaturi de sportiv profi.
Deci mi-ar placea sa mai ma duc la sala de fitness. Nu pentru silueta, ci doar pentru prietenii mei necuvantatoarele.

Mi-e dor de serile de marti si joi din vara. Cum care seri? Alea de la cursul de dans.
Mi-ar placea sa le mai reiau, pentru atmosfera ritmata, pentru miscarile in ton cu muzica, pentru Bachata, pentru lispsa mea totala de coordonare, pentru miscarile imposibile de tango, pentru valsul vienez si de dragul melodiei " Once upon a december" care m-a chinuit atata.

Mi-e dor de cele cateva sedinte de calarie, in care nu am reusit decat sa invatat sa stau nemiscata, sa imi inving un pic teama (doar un pic), si numele catorva cai.

Mi-e dor de mare si de soare. De cafeaua din benziariile de pe autostrada, de stat la plaja, de nisip fierbinte pe picioare, de balacit, de par incalcit, de seri la terase cu muzica, de cautat scoici desi nicidata nu le gasesc (dar speranta e ultima care moare). De unele dimineti cu rasarit pe plaja, de unele nopti cu muzica, de unele zile cu bronz, de unele seri pe faleza.

Nu sunt o persoana practica si nici organizata, dar uneori ma caracterizeaza un elan pe care nici eu nu mi-l explic si pe care il parasesc intodeuna.

Viata e tare ciudata. Ne lasa sa ne bucuram doar un pic de unele lucruri, si apoi, cu acceasi bunavointa ne lasa sa ne amagim ca poate intr-o zi ne vom intoarce la ele cu acelasi elan. Lucru care nu o sa se intample...pentru ca fiecare tren are statia lui in viata.

Asadar, intr-o primavara tomnatica, cu zile cenusii, printre stropii de ploaie , eu caut soare!

sâmbătă, 21 martie 2009

De ce iubim femeile

Pentru ca au sanii rotunzi, pentru ca au fundul mare si grasut, pentru ca au fete cu trasaturi dulci ca ale copiilor.Pentru ca le zambesc tuturor copiilor mici care trec pe langa ele. Pentru ca merg pe strada drepte, cu capul in sus, cu umerii trasi inapoi, si nu raspund privirii tale cand le fixezi ca un maniac.Pentru ca in pat sunt indraznete si inventive, nu din perversitate, ci ca sa-ti arate ca te iubesc.
Pentru ca fac toate treburile sacaitoare si marunte din casa fara sa se laude cu asta si fara sa ceara recunostiinta. Pentru ca nu citesc reviste porno si nu navigeaza pe situri porno.
Pentru ca poarta tot soiul de zdranganele pe care le asorteaza la imbracamine dupa reguli complicate si de neinteles.Pentru ca isi desenaza si-si picteaza fetele cu atentia concentrata a unui artist inspirat.
Pentru ca sofeaza prudent in masini lustruite ca niste bomboane, asteptand sa le admiri cand sunt oprite la stop. Pentru ca au un fel de a gandi si de a rezolva problemele care te scoate din minti. Pentru ca spun "te iubesc" cand te astepti mai putin, ca un fel de compensatie.
Pentru ca scriu fie extrem de delicat, fie brutal ca nu cumva sa fie suspectate de literatura feminina. Pentru ca sunt extraordinare cititoare, pentru ca scriu 3 sferturi din poezia si proza lumii.
Pentru ca poarta un razboi total si inexplicabil contra gandacilor de bucatarie. Pentru ca si cea mai dura buisness woaman poarta chiloti cu induiosetoare floricele si dantelute.
Pentru ca in filme nu fac niciodata dus inainte de a face dragoste, doar in filme. Pentru ca niciodata nu ajungi cu ele la un acord in vederea frumusetii unei femei sau unui barbat. Pentru ca iau viata in serios, pentru ca par sa creada cu adevarat in realitate, pentru ca le intereseaza cu adevarat cine cu cine s-a mai cuplat dintre vedetele de televiziune.
Pentru ca daca nu e supus nici unei hormonizari embrionul se dezvlota intodeuna intr-o femeie.
Pentru ca nu se gandesc cum sa i-o traga tipului dragut din trolebuz. Pentru ca beau porcarii ca Martini Orange, Gin tonic, sau Vanilla Cocke.
Pentru ca sunt blonde, brunete, roscate, dulci, calde , dragalase.
Pentru ca cel mai frumos moment al zilei e cafeaua de dimineata, cand timp de 1 ora rotaiti biscuiti si puneti tara la cale.
Pentru ca sunt femei, pentru ca nu sunt barbati, nici altceva.

Sursa: Mircea Cartarescu

Cafeaua cu intarziere


Cafeaua cu intarziere imi poarta ghinion.

Urmeaza aglomeratia de la "cariere de succes si vise indraznete". Doar vise in esenta.

Sosele aglomerate. Haos. Lipsa de rabdare si stres. Graba. Sper sa nu ne pierdem azi.



Planuri de vacanta. Suna bine. Destinatii de vis si exotice. Tot vise in principiu.

Bucurestiul. O zi fara soare. Idei catre 1000 de directii. Oare unde ajungem acuma?!

Unirii.Caldura mi se pare cel mai greu de suportat.
Cele mai bune solutii pentru unele dorinte sunt cele de compromis. Maine poate cautam si implinirea.

Drumul spre casa..il cunoastem si ne ratacim. O noapte cu vise incalcite. Iarasi vise!

E sambata dimineata. Am reusit sa beau cafeaua la timp. Ii admir pe cei ce nu au ajuns sa ma urasca inca!

sursa foto: deviantart.com

joi, 19 martie 2009

Zambesc


Imi place sa zambesc....

.... cand port discutii cu persoane pentru care e mai important ce scrie pe eticheta de la bluza decat ce au in cap

....cand ma detasez de viata mondena a don'soarei Gasca si a Armasarilor de la sala de sport

....ca luna viitoare nu o sa mai vin la sala si nu mai e nevoie ascult pledoariile si sfaturile profi ale domnului Hamsteras plin de bune intentii, pentru ca oricum imi este mai simpatica porcusoara mea de guineea

....cand nu trebuie sa zambesc cuiva doar ca "asa e frumos" si "asa se face"

...cand nu trebuie sa par interesata de o dicutie, daca nu sunt

...cand constat ca nu sunt fericita posesoare a standardelor actuale de perfectine 90 60 90, si nici nu am un motiv pentru care mi-as dori sa fiu

....cand nu e necesar sa ma abtin de la cafeaua mea cu lapte si de la tartuza cu struguri in favoarea unei salate de fitze dintr-o terasa mondena

...cand afirm ca nu am fost niciodata in Bamboo sau Kristal club si altii sunt mirati de "cum e posibil asa ceva..."

....cand altii vorbesc si eu las impresia ca ii ascult

...cand nu sunt nevoita sa port o discutie atunci cand tacerea devine apasatoare

Deobicei zambesc!

Sursa foto: deviantart.com

miercuri, 18 martie 2009

California

video

Miercuri

In zilele cenusii realitate dispare. Perfect normal.

Zilelor cenusii le lipseste bucuria si acel strop de entuziasm care te face sa iesi afara si sa constati ca ai o doza in plus de optimism fara sa stii de ce.

Zilele cenusii din mijlocul saptamanii nu au finalitate si nici realitate. Te conduc pe drumuri obositoare, si desi populate, incredibil de pustii.

Si te fac sa percepi fara sa sti secunda de liniste dinaintea ploii.
Dar azi nu imi lipesc nasul de geam, si nici nu pot numara picaturile de ploaie, si nici nu miroase a racoare. De data asta nu astept soarele de dupa ploaie si nici mirosul de curat. Maine poate. Sau altadata.

Zilele cenusii nu incep cu dimineti, ci doar cu o cafea amara, care nu imi iese, si nu stiu de ce. E o liniste absurda desi toti vorbesc, e frig si mi-e cald, e tarziu si nu am ce face, e miercuri si e mijlocul sapatamanii. Si sunt nori in loc sa fie soare.

Si nimic nu are finalitate. Perfect anormal.

marți, 17 martie 2009

Despre principii, valori si alti demoni


Planurile de viitor. Pentru ca reprezinta o dorinta si multa pasiune canalizata pentru atingerea acelei dorinte. De cele mai multe ori nu se vor realiza, si atunci realitatea e foarte dureroasa.Pierdem foarte mult, mai ales o parte din sufletul nostru.
Atunci apare un demon numit resemnarea, si atingem un punct zero absolut, in care impietrim si suntem inerti la tot ce se intampla in jurul nostru. Pentru ca oricum, din acel punct, nimic nu mai conteaza pentru noi.

Dorintele. Pentru ca sunt doar niste iluzii. Ne dorim ce nu putem avea. Ne dorim ce nu putem fi. Ne dorim ce nu putem realiza. Si atunci vine demonul numit dezamagire. O data cu el, vei inceta sa iti mai doresti ceva, pentru ca iti vei asocia dorintele cu inutilitate si frustrare.

Increderea. In cei din jur. In cei apropiati. In cei iubiti. In ziua de maine. In viitor. Este cel mai inselator demon. Si daca am investit si suflet.. pleaca cu el, o data pentru totdeuna!

Promisiunile. Nu le putem tine, pentru ca nu avem certitudinea ca vom fi in stare. Dar le facem. Doar ca sa amagim. Si ne place sa credem in ele, si ii apreciem pe cei ce le fac. False incurajari.
Si atunci apare cel mai rau demon.... Speranta...pentru ca e ultimul care moare...!

Sursa foto: deviantart.com

joi, 12 martie 2009

In cautarea timpului pierdut

Romeo este in cautarea timpului piedut. Si de cele mai multe ori merge cu mine pana la sala de sport. Dupa cum spuneam. Timp pierdut. Cam asa l-am cunoscut.

E nepasator, se misca incet, ramane mereu in urma si este enervant de curios.

-Ma astepti la iesire?
-Nu, dar ma gasesti pe aici, ca oricum nu am ce face
.

Si il gasesc cam de fiecare data. La fel cum il las...cutreierand zona. Un gentelman fara stofa...nici nu-i trebuie mai mult. Asta e farmecul lui.

De cateva zile insa m-a ignorat. Pierde vremea cu niste paznici din parc, si a devenit apatic. Nu m-a vazut cand am trecut pe langa el, nici nu a observat ca i-am cumparat pateuri. Stiam ca-i plac. Si ma trateaza cu indiferenta...relatie fara viitor din punctul lui de vedere. Cred.

Si totusi, culmea, azi il gasesc la iesirea de la sala de sport. Cine ar fi crezut.

-Ma ierti. Am vazut ca aveai pateuri..le mai ai? Te conduc daca vrei
-Da te iert. Oricum pentru tine le luasem. Taci si hai sa mergem!

Nu stiam ca am devenit asa permisiva...

Asa e Romeo, pe interes, se agata de ce prinde, si iubeste pe oricine il baga in seama.

La iesirea din parc ma lasa sa il mangai, ma prinde cu dintii de maneca, si incearca sa ma darame cu labutele. Noroc ca e mic si nu are putere. Momentul lui de tandrete. Si latra usor in urma mea.

Eu nu trec in fiecare zi prin parc, dar pe el il puteti gasi mereu acolo, visator, uneori indiferent, intins pe iarba..si mereu in cautarea timpului piedut...!


Sursa foto: animale.ro

miercuri, 11 martie 2009

Lucruri perfecte

Pentru cei care m-au acuzat de pesimism...

In unele zile e atat de multa liniste si atat de multa lumina afara.
O senzatie de perfectiune.

In unele zile soarele aduce a primavara, a viata si a vesti bune.
O asteptare placuta.

In unele zile orasul pare trezit la viata si oamenii mai binevoitori.
O speranta in plus.

In unele zile constanti ca, in ciuda temerilor tale, unele lucruri isi urmeaza firul natural si viata le aseaza pe toate. Momente surprinzatoare.


Si atunci nu mai e vorba nici de planuri, nici de temeri, nici de oboseala sau de lucruri zadarnice. E vorba doar de acele lucruri marunte din viata de zi cu zi. Acele lucruri care te fac sa pierzi, sa te pierzi, sau sa gresesti, pentru ca uneori trebuie doar sa incerci. Nu sa si castigi.
Sunt acele motive care te fac sa te trezesti in unele dimineti cu senzatia neasteptata de perfectiune, si apoi sa constati ca fiecare asteptare inseama o speranta in plus.

Si unele zile sunt pur si simplu mai linsitite si mai luminoase.

Sursa foto: deviantart.com

luni, 9 martie 2009

9 martie!


Se zice ca pe masura ce te maturizezi devi mai intelept.

Eu la 24 de ani, am constatat ca singura intelepciune de care dau dovada este autocritica. Asa ca daca tot ma aflu la capitolul marturisiri recunosc ca nu sunt un exemplu de urmat. Nici macar pentru mine. Nu pot lasa resentimentele la o parte. Nici macar azi. Si nu ma pot resemna. Deloc. Asa ca din pacate, constat ca, nici macar intr-o zi speciala ca asta, unele urari nu reusesc sa imi ajunga la suflet, chiar daca poate sunt spuse din suflet...
Deci.. de ziua mea imi doresc sa fiu mai intelepta cand altii nu pot fi, sa accept mai usor imposibilitatea unor lucruri, sa iau lucrurile negative ca pe niste experiente in plus, sa incep sa vad viata in mai mult de 2 culori, sa nu imi mai doresc mai mult decat am deja. Pentru ca uneori ce am este mai mult decat suficient.
Si in scurtele mele momente de luciditate, constat ca nici nu imi trebuie mai mult decat am deja, ca sa pot fi cu adevarat fericita. Pentru ca, in cele din urma, fericirea mea nu inseamna un viitor lipsit de griji si cu multe conturi in banca, fericirea mea inseamna defapt o singura persoana. Persoana cu care am ales sa imi impart viata.

....Si pentru viitorul mai apropiat probabil un blog mai vesel!

vineri, 6 martie 2009

Despartire...


Motto: Se zice ca servirea mesei cu partenerul/partenera e unul din primele lucruri pe care le faci la inceputul unei relatii.

Asa am inceput si noi, la masa....

De maine nu te mai vreau. Sunt hotarata sa renunt la tine. Dupa atatea momente dulci vom lua o pauza. Mai bine asa. Ma gandesc la asta de ceva timp dar nu am avut curaj sa iau hotararea asta pana acuma.
In ultima vreme m-am dedicat efortului fizic si moral ca sa te uit , sa trec peste amintirea ta dulce, si peste urmele lasate de tine.... si nu e deloc usor!

De maine nu te mai vreu. De maine imi va fi dor. De maine ma voi gandi la tine, voi avea momente de nostalgie, imi va fi greu. Cafeau mea cu lapte de dimineata nu va mai avea acelasi gust in absenta ta. Nici pranzul, nici cina. Creezi dependenta si nu imi place.

De maine voi fi multumita ca nu mai esti in viata mea. Voi trece pe langa tine aparent indiferenta, si voi zambi amar la amintirea ta dulce. Chiar daca imi va fi pofta. De maine voi fi alt om, la fel de dependent de tine, dar cu mai multa vointa. Nu te voi evita. Voi intra acelasi magazin si te voi ignora, te voi lasa sa stai acolo in vitrina , draga mea tartutza cu fructe!

.......Totusi, poti ramane prin pareajma. Poate cine stie, intr-o zi voi intra in acelasi magazin, si de voi lua acasa cu mine. De dragul clipelor noastre dulci. Doar asa de pofta...


Sursa foto: mayra.ro; gustos.ro

joi, 5 martie 2009

Wrong Turn


Drumul din dimineata asta nu e cel bun, chiar daca il stiu pe de rost.

Si batranelul care vine in parc, in fiecare zi la aceeasi ora parca a oprit timpul in loc. Sta pe un scaunel linistit, in haine asa de simple si pare ca cerseste. Dar nu cerseste. Vine cu un cantar si cateva nimicuri de vanzare si astepta clienti. Si se uita lung cand trece cineva, poate poate se opreste careva si la el. Si are o privire senina si calda.
Nu l-am auzit niciodata vorbind, dar are cel mai curat si sincer zambet pe care l-am vazut vreodata. Stie sa zambeasca celor care il privesc macar pentru cateva secunde in treacat.Asa ca de "buna dimineata", chiar daca stie ca nu i se va raspunde. Un "buna dimineata"simplu spus din suflet.
De fiecare data in acelasi loc. La aceasi ora si cu aceasi privire senina si un zambet din suflet pentru toata lumea.

In dimineata asta insa nu era acolo..si drumul asta care il stiam pe de rost..nu e drumul meu cel bun.

marți, 3 martie 2009

Relativitate?

Statea la Unirii la o cafea. Blonda cu par lung, cu haine colorate si asortate si un machiaj perfect. Vorbea la telefon, radea , tacea, zambea si iar vorbea. Era privita si ii placea. Stia ca este admirata si era obisnuita sa fie. Si ma gandeam...pentru unii fericirea costa.

Pe peronul de la metrou un grup de studenti.Vorbesc tare. Povestesc diverse intamplari, ironizeaza viata in general, rad si fac glume. Stiu ca ii aude multa lume dar nu le pasa, stiu ca au examene dar nu au avut chef sa invete, stiu ca nu au bani dar oricum nu conteaza.
Pentru unii fericirea e relativa.

Sta in statia de trolebuz. Are doar cateva haine. Aceleasi de ani de zile, aceleasi in fiecare zi. Vorbeste tare, povesteste, rade sau se cearta cu personaje imaginare. E prezent acolo si totusi plecat atat de departe. Starneste zambete si compatimire si senzatia de neputinta.
Pentru unii fericirea nu exista.