Aviatorilor. Oamenii zgribuliti pe strada, cerul inourat, si temperatura scazuta de afara. Inchid un pic ochii si imi doresc sa dorm. Cainele vine inspre mine, se uita lung si da din coada. Nu am nimic sa-i dau. Intelege si pleaca.
O batrana se apropie, vorbeste stins, dar inteleg ca cere un ban. Priveste lung. E ingrozitor de frig azi. Ma uit in portofel, scotocesc in buzunare. Gasesc. Doi tineri ma lovesc din spate, trec in graba, discuta aprins. Nu-i nimic. Dau maruntisul batranei. Imi multumeste. Ii zambesc.
Incerc sa imi fac loc in multime. Inca aud vocea batranei. Tot nu inteleg ce zice.
Cainele priveste in alta parte. Poate va avea si el noroc azi.
Cloaxoanele, masinile si forfota din statia de autobuz, e asemeni unui radio vechi care fredoneaza pe fundal, o melodie un pic atat de familiara, atat de veche, si atat neclara, iar si iar...
Ma infioara frigul, cerul inourat, forfota, oamenii grabiti si apropierea serii. E una din clipele in care te simti ca un strain in locuri atat de familiare.
Ma gandesc la caldura de acasa, la ceaiul fierbinte, la mirosul de portocale si la apropierea lunii decembrie. Ma zgribulesc in statie. Autobuzul intarzie. Batrana cersetoare inca imi zambeste recunoscatoare. Ma coplesete sezatia de neliniste si zambetul ei atat de batarn, atat de sincer si...un pic atat de tandru.
Mai inchid o data ochii si... in frigul de afara melodia aia atat de neclara, incepe sa se transforme treptat intr-o melodie de fundal, rupta parca din bucurestiul de odinioara. Un pic agitat, un pic invechit, un pic atat de tandru...un pic atat de real.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu