Pentru ca unele lucruri par sa nu se sfarseasca niciodata. Pentru ca uneori ne este aproape imposibil sa ne gandim la un final.
Sentimentul de libertatea in doi, fara limite, fara reguli si inhibitii, mirosul acela de departare, cafeaua din fiecare dimineata pe plaja, inima de nisip, parul meu vesnic ciufulit, vantul cu care ma cert mereu , nisipul de care nu pot scapa, imaginea lunii in fiecare seara oglindita in mare, si valurile...si...
Si brusc constat ca imi era atat de dor.
Pentru ca unele lucruri sunt pur si simplu perfecte. Si atunci incercam sa ne agatam de fiecare secunda, pe care o pierdem iremediabil undeva acolo, intre mare si tarm.
Uneori... gasim scoici in care auzim sunetul marii, cum faceam candva demult. Daca sti sa asculti, marea inca mai vorbeste. Si are atatea de spus...
Alteori ne infioara racoarea noptii, imaginea lunii in apa, soarele prea puternic din timpul zilei, briza din fiecare dimineata, si plimbarile aiurea din fiecare seara...
Si cu toate astea, scoica a ramas pe plaja, acolo unde ii era locul, la fel ca si inima de nisip. Se vor intoarce in larg cu valurile, dar vor iesi din nou pe tarm, si vor astepta si anul viitor. Pe cineva sa le deseneze, pe cineva se le gasesca si pe cineva sa le uite, din nou, tot acolo, exact in acelasi loc.
Norii de la intoarcere, vantul, marea ramasa in urma, scoica uitata pe plaja, cafeaua, nisipul care inca a ramas in valiza, si soarele....si toate acele lucruri care ai vrea sa nu se sfarseasca niciodata. Pentru ca uneori ne este aproape imposibil sa le gasim un final.
Si pana la anul.....
......Deja imi lipsesti!
Eu inca nu am plecat si deja imi e dor...:-)))))
RăspundețiȘtergereVreau si eu la mare !
RăspundețiȘtergere