Dulapuri si sertare

Obisnuiam sa fac pachet toate amintirile si sa le depozitez prin diverse sertare si sertarase, mai mult sau mai putin importante. Am ajuns sa am atatea sertare, ca atunci cand imi doresc ceva anume incep sa scotocesc, sa caut, sa ma gandesc, sa imi pun diverse semne de intrebare...mmm parca asta era...si nu..o iau de la capat si iar caut si iar scotocesc , dar tot nu gasesc.

Erau lucruri incredibil de frumoase, altele incredibil de triste, la unele tineam asa de mult, unele erau experiente din care am avut ce invata, erau zambete, erau emotii, erau incurajari, erau promisiuni, erau fiori, erau plimbari lungi, erau seri de vara, erau vacantele lungi incheiate de fiecare data atat de brusc, erau inceputuri care pareau ca nu vor avea sfarsit, erau sfarsituri, erau oameni, erau prieteni, erau colegi, erau cei pe care i-am iubit la un moment dat, cei la care am tinut, cei care mi-au fost indiferenti. Erau toti cei care si-au pus amprenta intr-un anumit moment. Iar eu...eu i-am luat pe toti si i-am pus pe fiecare in parte in diverese sertare, mai mult sau mai putin ascunse ale memoriei mele.

Nu stiu cum am reusit sa pierd unele amintiri. Altele sunt inca acolo. Pe unele abia daca le mai gasesc. Pe altele inca le mai caut. Iar pe unele...ei bine pe unele nu reusesc deloc sa le pun in ordine. Pentru ca nu au inca un sertar al lor. Si singura nu le pot gasi locul...



sursa foto: deviantart.com

Sti cum e?

Sti cum e defapt?

Caldura sofocanta din ultimile zile si o stare permanenta de "ceva nu merge deloc". Discutii perfect inutile, lucruri marunte si sacaitoare, criza permanenta de timp, camerele care au inceput sa se invarta in fiecare dimineata, cafeaua care uneori le mai tine pe loc, monotonia obositoare a lucrurilor repetitive, imposibilitatea de a vedea prea bine si prea departe, somnul intrerupt brusc in fiecare noapte, vise incalcite in fiecare dimineata, zile obositor de lungi care se termina imperceptibil de repede, tu privind din afara, starea permanenta de ceva nu merge, de ceva ce nu se va termina niciodata, camera care azi se tot invarte in lipsa cafelei, caldura sufoacanta din ultimile zile. Si intotdeuna punct si de la capat.

Sti cum e mereu?

Chiar asa.... Punct si de la capat.

Pachete de vacanta

Pentru ca unele lucruri par sa nu se sfarseasca niciodata. Pentru ca uneori ne este aproape imposibil sa ne gandim la un final.


Sentimentul de libertatea in doi, fara limite, fara reguli si inhibitii, mirosul acela de departare, cafeaua din fiecare dimineata pe plaja, inima de nisip, parul meu vesnic ciufulit, vantul cu care ma cert mereu , nisipul de care nu pot scapa, imaginea lunii in fiecare seara oglindita in mare, si valurile...si...
Si brusc constat ca imi era atat de dor.

Pentru ca unele lucruri sunt pur si simplu perfecte. Si atunci incercam sa ne agatam de fiecare secunda, pe care o pierdem iremediabil undeva acolo, intre mare si tarm.
Uneori... gasim scoici in care auzim sunetul marii, cum faceam candva demult. Daca sti sa asculti, marea inca mai vorbeste. Si are atatea de spus...
Alteori ne infioara racoarea noptii, imaginea lunii in apa, soarele prea puternic din timpul zilei, briza din fiecare dimineata, si plimbarile aiurea din fiecare seara...

Si cu toate astea, scoica a ramas pe plaja, acolo unde ii era locul, la fel ca si inima de nisip. Se vor intoarce in larg cu valurile, dar vor iesi din nou pe tarm, si vor astepta si anul viitor. Pe cineva sa le deseneze, pe cineva se le gasesca si pe cineva sa le uite, din nou, tot acolo, exact in acelasi loc.

Norii de la intoarcere, vantul, marea ramasa in urma, scoica uitata pe plaja, cafeaua, nisipul care inca a ramas in valiza, si soarele....si toate acele lucruri care ai vrea sa nu se sfarseasca niciodata. Pentru ca uneori ne este aproape imposibil sa le gasim un final.

Si pana la anul.....


......Deja imi lipsesti!

Acel ceva

In spatele oricarei priviri pierdute, exista o poveste de dragoste.

In spatele fiecarei emotii, exista o dorinta puternica de implinire.

In spatele fiecarei dimineti in care gonim pe autostrada, fara nici o directie, exista o farama de libertate si un pic de "nu mai conteaza".

Pentru fiecare cafea neagra, bauta noaptea tarziu, in restaorante pustii, exista dorinta unei clipe de repaos, intr-o lume vesnic nelinisita.
In spatele unei replici taioase, ale unui chelner, care serveste cafeaua, singurului client de la acea ora, se ascunde frica de resemnare si tristetea unui simplu om.
Si dincolo de privirile "strainului" , care isi incheie noaptea singur, in fata cafelei negre, in prea mult fum de tigara, la o ora care pentru multi nici nu exista macar, se ascunde o sete nebuna de fuga. Catre nicaieri. Si fara limte.
Pentru ca uneori este singurul mod de a-ti gasi o directie.

Si intotdeuna, dincolo de acele cafele negre, servite in graba, in restaorante sau cafenele pustii, la ore tarzii din noapte, exista ceva special.

Acel ceva ce te poate ajuta sa vezi dincolo de privirile lor...




sursa foto: deviantart.com

Vitezomanul Gica

Pentru vitezomanul din viata mea :)