Life, our 1st kingdom

Valori, Traditii& Stuff

2011-04-28T08:04:00.009Z

Imi doresc sa vina o vreme cand Ieprurasul sa ramana Iepuras, nu un musafir nepoftit care ne baga de fiecare data in spital de indigestie si alte afectiuni izvorate din calicie, si Mos Craciun sa se rezume la acele bucurii simbolice pentru cei mici, nu sa dea buzna cu frenezie in toate hypermarcheturile, sa goleasca rafturile, sa taie padurile, si sa sacrifice mii de animale in numele traditiei.

Astept cu nerabdare sa trecem o data peste granita urarilor de complezenta, cu ocazia fiecarei sarbatori din an. A devenit un tic pentru societatea noastra sa trimita tuturor mesaje gen " Paste fericit...fie ca lumina ..bla bla bla", si cand zic tuturor, ma refer ca se da o data send la un singur sms, catre toata lista de cunoscuti si necunoscuti. Amin!

A devenit din ce in ce mai greu sa faci o urare din suflet, catre cei apropiati, care sa nu fie copiata din alte surse, si eventual daca nu face- to -face, macar la telefon. Dar nu, e mai usor sa trimitem in graba aceleasi mesaje fara sare si piper, si sa ne numim prieteni.

Pentru ca astazi totul se reduce la ticuri, superficialitate, comoditate, lene si alte valori ale mandrului nostru popor, pe care ne-am obisnuit sa le numim global "Prietenie"
Ma gandesc, care sunt acele lucruri care unesc cu adevarat oamenii, acele lucruri care te fac sa iti pese intr-un final, si indeajuns de mult, incat sa poti bate la usa cuiva si sa ii urezi " Sarbatori cat mai linistite"...?!

Nu am aflat bineinteles....dar inca haladuim in bezna in cautatea valorilor si traditiei! O traditie mai putin malitioasa si mult mai crutatoare, si valorile care te fac sa devi dezinteresat si sa intelegi ca sarbatorile se adreseaza de fapt sufletului!

sursa foto: deviantart.com

Calatoria in timp si spatiu

2011-01-27T07:29:00.007Z

V-ati surprins vreodata ascultandu-va partenerul de discutie, angrenat intr-o povestire sau intr-o explicatia lunga..iar vorbele lui efectiv nu reusesc sa ajunga pana la voi, si apoi, intr-un final zambiti lung, pentru ca nici macar un singur cuvant nu ati putut auzi, dar incheiati apoteotic find de acord cu interlocutorul?

E ca si cum am face o calatorie in timp, in trecut sau viitor. Ne amintimn detalii, lucruri insignifiante de mult uitate, sau lucruri placute, facem planuri, sau asemeni unui film, o buna parte din viata ne trece prin fata ochilor...cu viteza luminii!
Si tot cu viteza lumnii trecem peste granitele plictisitoare ale lumnii de langa noi, peste vorbele colegului, peste dead-line-urile sefului, peste strategiile care tocmai se stabilesc in sedinta, lasand la o parte toate obligatiile, si evadand intr-un loc unde sunetm doar noi inasine, cu toate amintirile si visele noastre, cu bucurii si fara nici o grija. Bineinteles ca la finalul sedintei vom afisa acelasi zambet lung si ironic...fiind bineinteles de acord cu cel care tocmai si-a incheiat speech-ul.

Cursurile, sedintele, asteptatul metroului, plimbatul prin parc, sau chiar iesitul la o cafea pot fi metode de teleportare...obligatoriu trebuie sa te ajute cineva...si in sensul asta tin sa le multumesc tuturor celor care de-a lungul vietii mele de 25 de ani, au facut posibila de atatea ori pentru mine, calatoria in timp si spatiu!

sursa foto: deviantart.com

Despre spiritul Craciunului si alte traditii ale lunii

2010-12-02T07:27:00.007Z

Era vorba de apropierea sarbatorilor si a Craciunului, era vorba de sarbatorile religioase, de cadouri, de brad, de mese intinse si de nasterea Domnului.

Imi vorbea de implinarea practicilor pagane piedutre in negura timpului si unele ritualuri crestine, la care, fiecare generatie mai adauga mereu ceva, pana ajungem la Craciunul de azi. Originea...pieduta in negura timpului, dar in prezent ne bucuram de sarbatoarea Nasterii Domnului incercand sa fim mai generosi si mai buni...macar in teorie, chiar daca in realitate nu putem renunta la vicii sau la obiceiurile noastre proaste din timpul anului
Dar cu sau fara vicii...ce nu tot crestini suntem?!

Magazinele pline cu suveriruri tematice, portocalele de sub brad, mesele intinse cu bucate traditionale, Mos Craciun "Spiritul sau Sufletul Craciunului" ferestrele locuintelor decorate mai mult sau mai putin exagerat si vitrinele magazinelor in care vedem amenajata Ieslea in care s-a nascut Isus...prijej de bucurie si generoizitate din partea noastra, crestinii plini de vicii si neimpliniri...macar o luna pe an.

Voi ce va doriti sa va aduca Mos Craciun???
Vise cu izbavirea divina, cu o lume mai buna si mai bogata data de Dumnezeu (nu muncita de noi) si tot ce nu va permiteti in timpului anullui, case, masini, bijuterii..nu ar fi ideal sa fie "desertate" de Mos Craciun pe hornul casei,in locuinta noastra umila, si sa le avem asa ca printr-o minune, doar pentru ca este Craciun????
Nu va doriti asta?

Nu mai stiu de unde plecasem, sau despre ce "e vorba" de fapt in sarbatorile de iarna
.....Probabi ca..de prima zapada, de mirosul de portocale si cozonaci, despre bradul folosit ca si scuza pentru a se aduna toata familia, despre micile cadouri neinsemnate cu ajutorul carora spui celor dragi " IMI PASA" despre sanie si oameni de zapada, si despre Cineva care ne poate ierta in fiecare an toate greselile, si care va veni tocmai din tinuturle indepartate ale zapezilor vesnice, zburand pe o sanie trasa de reni, si ne va aduce cate un cadou pe care il va lasa grijului sub brad...doar ca sa intelegem ca nimeni nu e singur pe lume, si ca cineva acolo sus, de foarte departe, ne-a auzit dorintele si ne-a iertat greselile.
Acel Cineva capabil sa ierte pe toti, si sa faca tuturor cate o bucurie negresit in fiecare an...

Si daca tot am fost iertati anul asta...cel mai probabil ca vom fi si anul viitor, deci... o putem lua de la capat????

Examen

2010-09-06T07:53:00.004Z

Azi am stat de vorba cu 2 studenti, intr-o sala veche de curs cu banci prafuite si miros de creta.

Despre drumuri in viata, despre succesuri asumate sau nu, despre iluzii si dezamagiri, despre o anume finalitate, si despre atatia ani pierduti pe nu stiu unde.

Probabil ca pe acele drumuri intortocheata, alergand aiurea dupa un viitor inexistent ai carui stapani de credem, prin sali vechi de clasa, cu banci prafuite si miros de creta.

Azi am nimic!

2010-07-22T08:25:00.008Z

Stie. E vorba de mecanisme, de principi sau de legi nescrise.

Stie si se agita. Nimic nu o multumeste. Ma urmeaza tantosa pe stradute, dar azi pur si simplu nu e ea. E nesuferita si e nervoasa. Si eu sunt. Probabil e de la lipsa aer sau de la cum m-am trezit de dimineata. Nu intelege. Nu o intereseaza.

-Ce ai azi?
-Azi...am nimic! Tu ce ai?

Mergem mai departe. Acelasi zgomot, un pic mai mult haos..si lipsa asta de aer, si caldura amestecata cu praf...si soarele...si...

-Credeam ca sti drumul!
-Il stiu, dar ma mai pierd si eu uneori....

Inaintam. Dar parca timpul nu mai curge la fel, si incepem sa masuram minutele in intensitatea pasilor...si caldura asta..si aerul...si soarele...si ea care ma priveste fix. Nu ma intelege. Sau nu vrea. Nu o inteleg nici eu pe ea. E dezorientata. Vrea sa se intoarca. Nu mai stie pe unde, oricum nici nu poate. Si e din ce in ce mai nervoasa. Si eu sunt.

-Azi nu te pot incuraja! Imi pare rau ca te-am urmat.....as vrea sa ma pot intoarce!

Nu. Nu pot fi altfel azi. Stie si se lupta cu mine. nu conteaza..oricum azi nu o pot iubi...Stia, si de aia voia sa se intoarca. Ziua asta de vara cu drumuri prafuite si aer sufocant au facut-o insuportabila. Se impotriveste la orice. Sau probabil ca eu nu o puteam intelege azi. Sau nu voiam.

Si latra intr-una. Nu se mai opreste. Mi se pare ca plange. O inteleg si imi pare rau...! doar ca..imi aduc aminte.... era vorba de acele mecanisme si principii care ne intorc din drumurile gresite si ne intrepta pasii spre acel loc numite "acasa", si de acele reguli nescrise care ne fac unele momente mai insuportabile decat altele....si...

Sau nu...! E vorba doar de cei care stiu cum sa ne aduca acasa atunci cand ne piedem!

sursa foto: www.deviantart.com

Diminetile de vara

2010-07-14T06:26:00.009Z

Diminetile insorite de vara si mult prea luminate ce inca mai pastreaza mirosul picaturilor de ploaie in aer au ceva special. Ceva anume ce te ridica mai repede din pat, ceva anume ce iti place cand mergi pe strazi, ceva ce face sa iti tresara inima si sa zambesti mai mult ca deobicei...si fara sa sti de ce!

Terasele din parcuri, pe langa care angajatii mai stropesc cu furtunul ca sa mai racoreasca aerul inainte sa deschida, au ceva anume. Ceva anume ce miroase un pic a vara, un pic a cafea, un pic a plimbare, a seara aglomerata, un pic a dimineata, un pic a libertate. E bine sa mai rasufli usurat uneori...

In statiile de autobuze aglomerate, acuma parca astepti cu mai putina nerabdare. Nu de alta, dar in aer miroase deja a vara si a vacanta, oamenii parca au invatat si ei sa zambeasca, iar atunci cand te privesc in ochi au lasat la o parte orice conflict legat de aglomeratie .Au gandurile si dorintele amestecate cumva cu soarele si lumina de afara, si cu terasele matinale, respirand vara prin toti porii!

Cred ca e vorba de acel inceput oficial al verii, de acele senzatii si imagini care iti raman intiparite pe retina, care iti inunda apoi inima cu acel fior incredibil de placut, pe care il asociezi de fiecare data cu verile din adolescenta pe care le revezi iar si iar in prima dimineata care anunta oficial vara, vacanta, marea si toate nebuniile de moment si toate acele clipele de "nu mai conteaza"

A...si mai sunt si planurile de vacanta, care ca au legatura cu dimineata, cu soarele, cu tersele, cu marea.... si cred ar mai fi ceva.....in fiecare vara trebuie sa mai fie ceva.....!

Dont't breed.....!

2010-06-15T12:57:00.001Z

Padure, padure nebuna....

2010-04-08T08:09:00.012Z

O vara intreaga m-a tinut padurea
Cu fata in iarba si cu gandul aiurea
Iar acum in toamna, la plecare
Se tanguie ca ma rup din inima ei si o doare...

Padure, padure nebuna
In fiecare noapte cu luna
Voi rataci fara tinta agale
Ca o frunza manata de vant pe potecile tale

In fiecare nopate de iarna
Umbra mea alba, va veni sa se astearna
Ca o ursoaica cu puii ucisi
La umbra stejarilor pradati de frunzisi

Padure, padure nebuna
In fiecare noapte cu luna
Voi rataci fara tinta agale
Ca o frunza manata de vant, pe potecile tale

In fiecare dimineata, uneori ca o umbra, alteori ca o ceata
Ca o negura, sau ca o bruma
Voi veni, voi veni....
Nu te mai tangui padure nebuna...!

Padure, padure nebuna
In fiecare noapte cu luna
Voi rataci fara tinta agale
Ca o frunza manata de vant, pe potecile tale

Azi nu

2010-03-01T08:51:00.011Z

Probabil ca este vorba de primavara, sau de principii , de idei, de compromisuri si valori

Dar uneori nu ai nevoie de motive pentru a fi pur si simplu tu. Nu ai nevoie de cafea pentru a-ti incepe oficial dimineata, de tigara sau de televizorul care merge pe fundal. Nu astepti sa se intamle nimic, nu astepti telefonul sa sune, nu ai nevoie azi de proiecte, de planuri sau idei. Nu ai nici intiative.

Azi nu astepti decat sa vina seara, sa se faca din ce in ce mai intuneric, si din ce in ce mai liniste, sa-ti amintesti de toate lucrurile uitate, sa ramai pe canapea, in fata aceluiasi televizor care nici nu l-ai oprit, sa lasi fereastra larg deschisa, sa dai peste cani de cafea uitate, iar laptop-ul sa ramana inchis.

Si atunci esti doar tu. Un pic mai lnistit ca de obicei. Probabil de maine va suna iar telefonul, vei avea mai multe mailuri ca deobicei, va trebuie sa te gandesti la alte prioecte si propuneri. Va trebuie sa ai intiative si sa gasesti explicatii.

Azi insa nu! Azi esti doar tu. Doar cu un zambet, cu cateva gesturi facute sincer din suflet, fara nici o explicatie, dincolo de 1000 de cunostiinte si de tot atatea decizii de luat.

Probabil ca in cele din urma este vorba tot de alegeri si de compromisuri, de drumuri de urmat, de invinsi si invingatori.

Sau de puterea de a lasa un telefon inchis.

Sau probabil ca este vorba doar de inceputul asta de primavara.

In unele locuri

2010-02-26T15:40:00.009Z

Marea la 7 dimineata. Plaja si senzatia usoara de frig. Cafeaua. De pe plaja. Praguri de care sa ma impiedic, soarele sub care sa obosesc fara sa fac nimic, strazi pe care sa ma pierd, mirosul de fum de tigara , si acel ceva ce pluteste in aer si da inevitabil si aroma cafelei. De la 7 dimineata..

Senzatia de placuta de racoare si asteptarea. Un pic de "Nu imi pasa" si de "nu conteaza"

Acele locuri in care tot ce conteaza e fericirea si nebunia momentului, locuri in care lasi in urma distante enervante, femei frustrate, conversatii de complezenta, si zambete fortate.

Locuri in care te indragostesti iremediabil de fiecare data si locuri in care nu trebuie sa dai socoteala, pentru ca tot ce conteaza e sa traiesti clipa.

Probabil ca mi-e dor de o vacata. Ma apuca uneori. Imi trece repede, si deobicei ma multumesc cu cafele dulci, dimineti tarzii si praguri de care sa ma impiedic. De fiecare data....

Ar trebui

2010-01-22T13:59:00.010Z

Ar trebui sa nu ne pese de ce se intampla in jurul nostru. Ar trebuie sa ne gandim decat la noi insine. Ar trebui sa inchidem ochii si sa mergem inainte orice ar fi. Ar trebui sa fim orbi, surzi si muti.
Ar trebui sa nu intindem nici o mana de ajutor nimanui , pentru ca in cele din urma, acel cineva va gasi ceva de care sa se agate si va scapa, si atunci....tie cine iti va intinde o mana de ajutor?!

Ar trebui...! dar sunt unele momente cand ceva se intampla si atunci incepe sa iti pase de tot ce se este in jurul tau. Incepi sa vezi mai clar si mai limpede ca pana atunci, incepi sa auzi dincolo de cuvinte si incepi sa vorbesti. Tare si raspicat. Ca sa te poate auzi toate lumea. Si atunci nu ai nevoie de ajutor, pentru ca sti de ce anume sa te agati ca sa scapi. Dar atunci poti intinde tu o mana de ajutor.

Oricum, tu esti salvat.....

sursa foto: deviantart.com

Cele mai frumoase amintiri

2010-01-13T16:19:00.007Z

Ne e greu sa ne desprindem de trecut, si ne obisnuim greu cu toate lucrurile noi.

Sucul de la dozator cu aroma de kiwi, mango, si cola, inghetata la cornet, acadele chupa chups, catelul mic, caietele de colorat, mirosul de carioci, livada din curtea scolii, melcii de dupa ploaie, zapada din fiecare iarna, Mos Craciun, sania, leaganul, zilele nesfasite de joaca din fiecare vara, desenele de pe asfalt, mirosul de creta, desenele animate, prima zi de scoala, caisii din fata blocului, gradina zoologica, tortul de ciocolata, bunicii, bicicleta, prietenii....Si prima si cea mai frumoasa parte din viata mea.

Apoi, toate lucruriile noi de care ne speriem, se transforma si ele usor usor in amintiri. Amintirile altor etape..ce vor veni..!

Si nu mai apucam sa ne bucuram de prezent, pentru ca uneori ramanem prinsi undeva in trecut, alaturi de toti cei care au fost si nu mai sunt, alaturi de tot ce am avut si nu mai avem...

Si da, intr-adevar, este un post trist!

O ora tarzie

2010-01-04T08:10:00.005Z

La ora cand toate strazile sunt aproape goale, cand zgomotul orasului se estompeaza treptat, cand iti poti auzi ecoul fiecarui pas, ma gandeam asa brusc, ca oamenii se pot pierde incredibil de usor.

Blonda, inalta, frumoasa, sau haine in concordanta cu tendintele actuale si prezenta 100% in vestitele locuri mondene, tinuta buisness combinata cu laude despre posibilitatile materiale si statutul social, studentii cu libertate absoluta si fara grija zilei de maine, si toti cei care au vesnic un zambet pe buze.Pretutindeni.

Se mai aude din cand in cand cate o refulare, cate un moment de tacere dupa fiecare zgomot asurzitor, sau cate o lacrima uneori, fara sa realizezi de ce, sau unde vine.

La ora cand iti poti auzi toate gandurile cum rasuna, cand poti vedea mai clar si mai limpede ca niciodata, ma gandeam asa brusc ca fiecare om in parte, poarta cate o eticheta.Probabil ca in spatele perfectiunii nu se acunde decat un efort disperat de a ascunde imperfectiunea, iar in spatele succesului nu e altceva decat fuga de acele lipsuri sau lucruri care te-au marcat intr-un anumit moment.

La ora cand totul incepe usor usor sa dispara de langa tine, ma gandeam...care este acel moment in care incepem sa ne ascundem unii de altii, pana ajungem sa nu ne mai recunoastem, si ramanem in cele din urma atat de singuri printre atatia cunoscuti?
Care este acel moment pentru care, in cele din urma, te trezesti, si incepi sa vezi mai limpede si mai clar ca pana acum?

Stiu. Este acea ora in care toate stazile raman goale, cand zgomotul orasului se estompeaza treptat, si cand iti poti auzi ecoul fiecarui pas.

Doar la acea ora incepi sa te sperii...!

Ceva lipseste

2009-12-12T17:00:00.022Z

Se pare a nins azi. Jumatatea lunii decembrie, si ceva lipseste.

Orasul luminat, magazinele decorate, ferestrele impodobite cu luminite festive.

Dar totusi...ceva lipseste!

Secunda in care uiti sau momentul acela care delimiteaza un sfarsit de un inceput.Un alt an sau aproape 365 de zile, in care am incercat, am sperat, am crezut, am inchis ochii si am luat-o de la capat. Franturi de amintiri, tampenii si chestii, drumuri care devin tot mai lungi, lucruri facute intotdeauna in graba, cateva zambete, prea multe promisiuni, cafeaua, usile care uneori nu se deschid, ferestrele inchise, regretele, ziua de maine, frigul, metroul cu starea repetitiva de pe peron, salutul cordial si relatii de complezenta, telefonul, mailurile,efortul si incercarile. Zambetul ala de sfarsit si acele ferestre. Ramase inchise.

Decembrie cu zapada, gerul, Mosul, luminitele, mirosul de portocale, scartaitul zapezii sub picioare, cozonacii si masa de craciun.
Asteptam sa ninga. Jumatatea lunii decembrie, si ceva parca totusi lipseste.

Stiu. Acele momente care delimiteaza un sfarsit de un alt inceput. Acele secunde in care inevitabil ierti, uiti si speri. Veneau deobicei odata cu zapada si cu Mos Craciun.

Dar se pare ca a nins azi.

Intre ceva si nimic

2009-11-19T13:58:00.008Z

Pe strazile aglomerate ale unui oras din ce in ce mai haotic, ai gasit atata tacere cateodata. Ai trecut zilnic printre atatia oameni, si cu toate astea era atat de pustiu uneori. Ciudat, nu? Alteori in spatele zgomotului de zi cu zi, gasesti o liniste absurda pe care nu reusesti sa o intelegi. Si in forfota zilnica, printre atatea persoane care nici macar nu te privesc, ai vrea sa fi tu acela care ridica privirea, si sa pretinzi ca iti pasa!

Am nimic azi.

Dar intre nimic si ceva e doar un pas.

Pe straziile aglomerate, printre miile de oameni, ai gasit atatea priviri pierdute. Absentii, nu? Cei care zambesc privind in gol pe fereastra autobuzului, la gandul ca totusi ei au o viata a lor care se desfasoara undeva acolo. Nebunii, nu? Au infruntat frigul si vremurile capricioase, si stropii reci de ploaie, zambind totusi la gandul ca exista un loc doar al lor, unde mereu va fi cald si bine. Au infruntat conventiile si pamfletul unei societati hiperactive si superficiale, stiind ca undeva exista inca un motiv pentru care merita sa fi "om".

Ii intalneam zilnic, zambind asa fara motiv, cu privirea pierduta. Azi vad si inteleg.

Azi am ceva.

Intre ceva si nimic ramane totusi o prapastie....

sursa foto: deviantart.com

Un pic atat de real

2009-10-27T14:43:00.008Z

Aviatorilor. Oamenii zgribuliti pe strada, cerul inourat, si temperatura scazuta de afara. Inchid un pic ochii si imi doresc sa dorm. Cainele vine inspre mine, se uita lung si da din coada. Nu am nimic sa-i dau. Intelege si pleaca.

O batrana se apropie, vorbeste stins, dar inteleg ca cere un ban. Priveste lung. E ingrozitor de frig azi. Ma uit in portofel, scotocesc in buzunare. Gasesc. Doi tineri ma lovesc din spate, trec in graba, discuta aprins. Nu-i nimic. Dau maruntisul batranei. Imi multumeste. Ii zambesc.
Incerc sa imi fac loc in multime. Inca aud vocea batranei. Tot nu inteleg ce zice.
Cainele priveste in alta parte. Poate va avea si el noroc azi.

Cloaxoanele, masinile si forfota din statia de autobuz, e asemeni unui radio vechi care fredoneaza pe fundal, o melodie un pic atat de familiara, atat de veche, si atat neclara, iar si iar...

Ma infioara frigul, cerul inourat, forfota, oamenii grabiti si apropierea serii. E una din clipele in care te simti ca un strain in locuri atat de familiare.
Ma gandesc la caldura de acasa, la ceaiul fierbinte, la mirosul de portocale si la apropierea lunii decembrie. Ma zgribulesc in statie. Autobuzul intarzie. Batrana cersetoare inca imi zambeste recunoscatoare. Ma coplesete sezatia de neliniste si zambetul ei atat de batarn, atat de sincer si...un pic atat de tandru.

Mai inchid o data ochii si... in frigul de afara melodia aia atat de neclara, incepe sa se transforme treptat intr-o melodie de fundal, rupta parca din bucurestiul de odinioara. Un pic agitat, un pic invechit, un pic atat de tandru...un pic atat de real.

Unele momente

2009-10-27T13:53:00.020Z

Seri incepute mult prea devreme, frigul asa de trist din fiecare dimineata, parcul ramas pustiu si starea de agitatie inexlicabila. Mai e un pic si va ploua.

Si ii gasesc prezenti in fiecare dimineata, in acelasi loc, sfidand si timpul si vremea. Sunt vanzatorii de timp pierdut, cei care duc grija zilei de de azi, cei care spera in ziua de maine, batranul care sfideaza frigul si vinde povesti despre covrigi calzi, batrana cu buchetele de flori de camp aproape uscate, si vanatorii de comori la loz in plic. Si incepe sa imi fie frig deja.

Acelasi miros de umezeala si de praf in aer, acelasi sunet matinal de haos, aceeasi aglomeratie, si toate lucrurile ramase nespuse din privirile lor. Ma ametesc, si incerc sa gasesc un drum printre ei. Toti atat de diferiti, toti atat de prezenti si toti din lumi atat de diferite, aflate la granita fragila dintre realitate si speranta.

Dimineata devreme.Mirosul de toamna tarzie si fetele lor triste. Strazile aglomerate si totusi atat de pustii, si aceeasi oamenii vesnic prezenti dar.... plecati atat de departe. Mai e putin si va ploua. Si chiar mi-e atat frig azi.

Doar uita-te la mine...

Toamna lor

2009-10-23T14:07:00.012Z

Si incepusem sa ma gandesc la toamna mea, cu aroma de prajituri cu dovleac, cu ceaiuri calde seara, cu aleiile din parc lungi si goale, si acoperite de frunzele cazute...

Dar il gaseam in fiecare dimineata la Unirea, pe ploaie, strigand "covrigi calzi". Nu, nu sunt calzi, sunt reci si umezi, iar el e prea batran. Dar e singurul care reuseste sa tina capul sus pe ploaia asta, si priveste spre fiecare trecator, poate poate se indura cineva sa cumpere si de la el.
....E toamna lui, cu povesti despre covrigi calzi, cu dimineti prea reci si prea ploioase, si cu puterea de a-i privi pe toti cei care nici macar nu il pot observa.

Si e toamna, cu dimineti friguroase si ploioase, cu metroul care urla la fiecare statie, cu mirosul de patiserie amestecat cu praf si vant de la fiecare iesire de metrou, printre miile de oameni care intotdeuna pe ploaie tin capul plecat, munciti de grijile venite parca cu stropii astia reci si atat de zgomotosi.

E greu sa-ti faci un drum al tau..., si ploaia asta rece, si agitatia din jurul meu, si oamenii cu capul plecat, cu ochii in pamant, mergand mai repede ca deobicei, croindu-si iritati drum pe strazile murdare.
Si e toamna lor, cu vuietul metroului, cu mirosul de patiserie si praf, cu ploaia care urla si nu mai trece, cu grijile aduse de norii astia care parca nu mai dispar, si cu capul lor plecat...

Si venise si toamna lor , incredibil de trista uneori....

O zi din viata mea

2009-10-14T13:50:00.015Z

Asa se sta...si cam tot asa se si doarme

Si asa ma trezesc eu...cu greu ce-i drept

Apoi la joaca

Cu prietenii mei

Exploram lumea

Si apoi iar la somn

Ce viata de caine am....!!!

Pe un drum oarecare

2009-09-30T10:10:00.013Z

Incepuse sa imi povesteasca despre 1000 de lucrui inutile.

Dar dintr-o data, asa brusc, a inceput sa imi spuna despre greutati, despre prapastii, despre cum sa invingi, si cum sa treci cu zambetul pe buze atunci cand tot ce vrei e doar sa plangi, despre lipsa de incredere, despre disperare, despre limite si dezamagiri.

Si apoi, iarasi, a revenit subtil la starea de mai inainte, la lucrurile lui inutile, si la drumul ala pe care se pierduse odata.

Si brusc s-a facut toamna, si noapte, si timpul a inceput sa curga aiurea inspre acele prapastii adanci, si inspre lipsa de incredere care te arunca inevitabil acolo.

Unele lucruri vor ramane nespuse!

2009-09-19T20:06:00.011Z

Poze in alb si negru pe Lipscani

2009-09-11T14:02:00.012Z

O sa haladuim pe strazile bucurestiului, o sa facem poze in centrul vechi, o sa ne fie frig, o sa luam o cafea, si o sa cautam o cale sa ne incalzim.

O sa miroasa a ploaie, si a praf si a inceput de toamna. Chelnerul o sa ne priveasca absent, o sa intarzie comanda, o sa savuram cafeaua calda, si vom incerca sa invingem monotonia dintre zidurile reci si stradutele inguste

....Si linistea aceea de inceput de septembrie, si frigul acela umed amestecat cu caldura, si toate gandurile mele din ce in ce mai ciudate, la fel de ciudate ca si privirea chelnerului, pe fundalul unor discutii atipice si banale, in aburul acela cald al cafelei, si pe mirosul acela aromat de la narghilea....

Si brusc parca nu mai e atat de frig. Mi-e bine doar.

Oare cat de departe putem ajunge uneori? Oare de ce in anumite momente avem privirea asa...pierduta?

sursa foto: www.photobucket.com

Despre vise si visuri

2009-09-07T13:27:00.011Z

Ma gandeam ca ne petrecem viata visand la tot felul de lucruri.

Vise pe care le transforma treptat in dorinte, acele dorinte care in fata realitatii par imposibile. Dar visam in continuare, iar in incercarea de a trece peste imposibilitatea acelor lucruri, incepem sa mintim, sa radem fortat, sa ne sustinem punctul de vedere, apoi sa radem si sa mintim iar, ne place sa ii copiem pe cei ce ii admiram, debordam in argumente si....intr-un final uitam de unde am plecat.

Ne construim usor usor o lume de himere, de care ne agatam cu greutate, ne construiom o imagine apropiata de "perfectiunea altora" spre care tindem si noi, ridicam ziduri intregi de argumente, de zambete fortate, de minciuni, de sperante, si ajungem sa credem ca lumea nou construita e cat se poate de reala.

Dar in spatele acelor ziduri, dincolo de fantasme, aporoape de dorinte, se ascunde si realitatea de care fugim, pe care nu o putem infrunta si de care ne este frica. Ne ingrozeste gandul, ca daca am fi vazuti fara aceste masti si make-up-uri, am putea dezvalui sensibilitatea noastra. Am fi vulnerabili si in acel moment am putea fi atacati si marginalizati. Si atunci stim sigur ca, trebuie sa ne protejam cu orice pret, trebuie sa fim parte din "elita" sau macar din "majoritate".

Asa ca singura solutie este sa renunti sa mai fi tu. Sa ramai in spatele unor ziduri, si a unor trucuri care mascheaza realitatea. Uitam de unde am plecat, uitam de vise si principii, de ceea ce suntem, nu mai avem un scop anume, ci doar dorinta de ramane acolo, asa comod, in spatele unor masti "perfecte". Ne folosim de trucuri, radem, mintim, zambim fortat, ajutam din interes, ii copiem pe altii, spunem doar ceea ce se vrea auzit, si in cele din urma reusim sa ajungem acolo unde totul pare sa fie perfect, iar noi suntem "elita". Tot ce trebuie sa facem e doar sa pastram acea masca, pe care usor usor uitam sa o mai scoatem, chiar si cand e vorba de cei dragi noua.

Ma gandeam, care este acel moment din viata cand incepem sa visam? Sa visam mai limpede si mai real ca niciodata....?

Ma gandeam.... care sunt acele vise din care nu te mai poti trezi?

sursa foto: deviantart.com

Tendinte mondene

2009-08-17T12:53:00.005Z

Si zambesti...ori de cate ori porti o discutie despre moda si despre tendinte. Despre ce inseamna viata mondena, despre culburile unde iti lasi jumatate din salariu doar ca sa iti mentii imaginea de "monden".
Si zambesti...ori de cate ori iti dai seama ca, pentru persoana cu care vorbesti, este mai important ce scrie pe eticheta de la bluza decat ce ai in cap.

Tu nu ai ce sa-i spui, dar te inarmezi cu rabdarea si asculti discutii interminabile despre pantofi, haine, mall-uri, excursii exotice, restaorante, vile cu 3 etaje, si dorinte implinite atat de usor. Si zambesti...

Iti vorbeste despre pictoriale, despre book-uri, despre fostele iubiri ( despre care nu isi mai aminteste nici macar numele) despre standardele unei siluete perfecte, despre diete, despre prietenii ei, ale caror masini costa mai mult decat apartamentul in care tu stai.
Si ii zambesti si de data asta...

Si esti de acord sa renunti la Mc Donald's, la pizza, la cafeaua ta cu lapte, la plimbarea pe jos din parc, pentru ca "normal" ar fi sa manaci o salata intr-un restaorant monden, sa bei cafele negre pentru ca laptele ingrasa, sa folosesti masina ca sa ajungi la parc, sa iesi cel putin o data pe saptamana in cluburi mondene, sa cunosti cel putin o vedeta, sa dai trei sferturi din salariu pe o rochie care nici macar nu iti place, dar ce sa faci...daca asta se poarta acuma...

Suferi cand nu iti vor raspunde la telefoane, pentru ca sunt prea ocupate cu pictoriale, sau sedinte de infrumusetare, iti este foame dar te conformezi cu salata pe care o manaci dimineata, pranz si seara, esti uimita cand vedeta cu care ti-a facut cunostiinta sambata seara in club nici macar nu te mai cunoaste..dar ce sa faci, ca prieteniile se castiga greu, nu?

Si in cele din urma mai faci un efort ca sa zambesti. Atunci cand constati ca din cauza vietii lor moderne si a prieteniilor mereu in schimbare, nu iti vor mai raspunde nici macar la un telefon. Si e si sambata seara. Si constati ca esti singura. Mai singura ca inainte. Nu sti cum s-a intamplat, pentru ca tu te-ai conformat si ai urmat toate regulile stilului lor de viata. Dar s-a intamplat...

Si atunci te reintorci pe jos in parc, cum faceai inainte, iti iei o cafea cu lapte, te opresti la Mc Donald's si iti iei si un meniu complet. Si comanzi si o inghetata cu multa ciocolata. Se zice ca ciocolata e buna la deprimare.

Si zambesti din nou...ca ce altceva iti ramane de facut?

.

O parte

2009-08-12T08:01:00.008Z

O parte din ei s-au privit mult timp in oglinda. Atat de mult timp incat realitatea din jurul lor a inceput usor usor sa dispara, si a ramas doar imaginea lor...din oglinda.

Pe altii ii tot strig, iar ei nu reusesc nici macar sa ma observe. Privesc mereu aiurea, in alte parti, in incercarea de a deslusi tot felul de umbre si himere, de care, oricat de mult te-ai apropia, ele se tot departeaza, iar ei...ei devin din ce in ce mai dependenti de acest miraj. O lume a fantasmelor si a idealurilor, unde cei care inca mai traiesc, nu au ce cauta.

Altii ma privesc de sus. Au ajuns atat de sus incat ating norii. Si acolo in lumea lor, realitatea este distorsionata. Nu au cum sa ma vada de acolo de sus. Probabil privita de acolo, dintre nori, sunt mult prea mica ca sa ma mai poata observa.

Altii vor sa ma doboare. Ei imi sunt cei mai dragi, ca se chinuie cel mai mult.

O parte din ei mi-ar fi putut spune "te iubesc" sau "te urasc" dar nu au facut-o. In scurta lor trecere, nu au lasat nimic in urma, si oricat m-as chinui acuma, stiu ca pe ei i-am piedut de tot.

O parte isi indrepta privirea inspre mine. Si imi zambesc.

O parte raman.

.

Prima noapte

2009-08-05T13:08:00.003Z

Un raspuns

2009-08-03T14:48:00.004Z

Am fost intrebata ce inseama fericirea. Un ideal, un scop, ceva sublim poate, ceva adanc in interiorul fiinte mele care astepta sa fie descoperit, o intrebare fara raspuns, sau poate un final fara deznodamant...

M-am gandit ce este fericirea. Fericirea este relativitate...

Intr-un fel anume este cafeaua cu lapte din fiecare dimineata. Daca nu are lapte, nu are gust si e amara. Sunt serile calduroase de vara si plimbarile dupa apus. Discutiile marunte si spontane, planurile de viitor, cartea de pe noptiera, marea, evadarile spontane la munte, zambetul vanzatoarei de la magazin, asa fara motiv, zambetul copiilor mici din parc, surprizele care incep cu “ pentru ca te iubesc” amintirile frumoase, persoana pe care o voi iubi mereu, felicitarea cu trandafir pe care scria "te iubesc", prima zapada, oamenii in care cred, prima zi de august cu miros de septembrie, ploaia de vara, toate experientele triste in urma carora am zambit, exaltarea, extazul, nebunia, adrenalina, pasiunea, dorinta de a descoperii si a de a intelege. Fluturii din stomac. Si toti cei in care cred.

Cineva m-a intrebat cum e fericirea. I-am raspuns ca dureaza doar cateva secunde.

Uneori dureaza o viata. Daca sti unde sa o gasesti. Si este pretutindeni. Daca nu esti prea orb.

Dulapuri si sertare

2009-07-28T14:30:00.010Z

Obisnuiam sa fac pachet toate amintirile si sa le depozitez prin diverse sertare si sertarase, mai mult sau mai putin importante. Am ajuns sa am atatea sertare, ca atunci cand imi doresc ceva anume incep sa scotocesc, sa caut, sa ma gandesc, sa imi pun diverse semne de intrebare...mmm parca asta era...si nu..o iau de la capat si iar caut si iar scotocesc , dar tot nu gasesc.

Erau lucruri incredibil de frumoase, altele incredibil de triste, la unele tineam asa de mult, unele erau experiente din care am avut ce invata, erau zambete, erau emotii, erau incurajari, erau promisiuni, erau fiori, erau plimbari lungi, erau seri de vara, erau vacantele lungi incheiate de fiecare data atat de brusc, erau inceputuri care pareau ca nu vor avea sfarsit, erau sfarsituri, erau oameni, erau prieteni, erau colegi, erau cei pe care i-am iubit la un moment dat, cei la care am tinut, cei care mi-au fost indiferenti. Erau toti cei care si-au pus amprenta intr-un anumit moment. Iar eu...eu i-am luat pe toti si i-am pus pe fiecare in parte in diverese sertare, mai mult sau mai putin ascunse ale memoriei mele.

Nu stiu cum am reusit sa pierd unele amintiri. Altele sunt inca acolo. Pe unele abia daca le mai gasesc. Pe altele inca le mai caut. Iar pe unele...ei bine pe unele nu reusesc deloc sa le pun in ordine. Pentru ca nu au inca un sertar al lor. Si singura nu le pot gasi locul...

sursa foto: deviantart.com

Sti cum e?

2009-07-22T07:19:00.012Z

Sti cum e defapt?

Caldura sofocanta din ultimile zile si o stare permanenta de "ceva nu merge deloc". Discutii perfect inutile, lucruri marunte si sacaitoare, criza permanenta de timp, camerele care au inceput sa se invarta in fiecare dimineata, cafeaua care uneori le mai tine pe loc, monotonia obositoare a lucrurilor repetitive, imposibilitatea de a vedea prea bine si prea departe, somnul intrerupt brusc in fiecare noapte, vise incalcite in fiecare dimineata, zile obositor de lungi care se termina imperceptibil de repede, tu privind din afara, starea permanenta de ceva nu merge, de ceva ce nu se va termina niciodata, camera care azi se tot invarte in lipsa cafelei, caldura sufoacanta din ultimile zile. Si intotdeuna punct si de la capat.

Sti cum e mereu?

Chiar asa.... Punct si de la capat.

Pachete de vacanta

2009-07-16T14:41:00.018Z

Pentru ca unele lucruri par sa nu se sfarseasca niciodata. Pentru ca uneori ne este aproape imposibil sa ne gandim la un final.

Sentimentul de libertatea in doi, fara limite, fara reguli si inhibitii, mirosul acela de departare, cafeaua din fiecare dimineata pe plaja, inima de nisip, parul meu vesnic ciufulit, vantul cu care ma cert mereu , nisipul de care nu pot scapa, imaginea lunii in fiecare seara oglindita in mare, si valurile...si...
Si brusc constat ca imi era atat de dor.

Pentru ca unele lucruri sunt pur si simplu perfecte. Si atunci incercam sa ne agatam de fiecare secunda, pe care o pierdem iremediabil undeva acolo, intre mare si tarm.
Uneori... gasim scoici in care auzim sunetul marii, cum faceam candva demult. Daca sti sa asculti, marea inca mai vorbeste. Si are atatea de spus...
Alteori ne infioara racoarea noptii, imaginea lunii in apa, soarele prea puternic din timpul zilei, briza din fiecare dimineata, si plimbarile aiurea din fiecare seara...

Si cu toate astea, scoica a ramas pe plaja, acolo unde ii era locul, la fel ca si inima de nisip. Se vor intoarce in larg cu valurile, dar vor iesi din nou pe tarm, si vor astepta si anul viitor. Pe cineva sa le deseneze, pe cineva se le gasesca si pe cineva sa le uite, din nou, tot acolo, exact in acelasi loc.

Norii de la intoarcere, vantul, marea ramasa in urma, scoica uitata pe plaja, cafeaua, nisipul care inca a ramas in valiza, si soarele....si toate acele lucruri care ai vrea sa nu se sfarseasca niciodata. Pentru ca uneori ne este aproape imposibil sa le gasim un final.

Si pana la anul.....

......Deja imi lipsesti!

Acel ceva

2009-07-04T12:21:00.018Z

In spatele oricarei priviri pierdute, exista o poveste de dragoste.

In spatele fiecarei emotii, exista o dorinta puternica de implinire.

In spatele fiecarei dimineti in care gonim pe autostrada, fara nici o directie, exista o farama de libertate si un pic de "nu mai conteaza".

Pentru fiecare cafea neagra, bauta noaptea tarziu, in restaorante pustii, exista dorinta unei clipe de repaos, intr-o lume vesnic nelinisita.
In spatele unei replici taioase, ale unui chelner, care serveste cafeaua, singurului client de la acea ora, se ascunde frica de resemnare si tristetea unui simplu om.
Si dincolo de privirile "strainului" , care isi incheie noaptea singur, in fata cafelei negre, in prea mult fum de tigara, la o ora care pentru multi nici nu exista macar, se ascunde o sete nebuna de fuga. Catre nicaieri. Si fara limte.
Pentru ca uneori este singurul mod de a-ti gasi o directie.

Si intotdeuna, dincolo de acele cafele negre, servite in graba, in restaorante sau cafenele pustii, la ore tarzii din noapte, exista ceva special.

Acel ceva ce te poate ajuta sa vezi dincolo de privirile lor...

sursa foto: deviantart.com

Vitezomanul Gica

2009-07-01T09:11:00.003Z

Pentru vitezomanul din viata mea :)

Christian...the lion

2009-06-25T13:44:00.002Z

Pentru ca unele sentimente sunt mai presus de cuvinte....

Cautam un prieten...

2009-06-23T10:27:00.015Z

Ma gandeam....cat poate costa o prietenie adevarata? Unii spun ca ar fi nepretuita. Pe mine insa m-a costat. Cineva ii pusese inainte un pret ..in euro.

Ma gandeam ce trebuie sa faci pentru a castiga prietenia cuiva. Am incercat, am sperat, m-am bazat pe sinceritate si toti "prietenii" s-au pierdut undeva pe drum, intre diverse obiective profesionale, comoditate, nepasare si uneori chiar superficialitate.
Si...cu toate astea pentru a castiga prietenia cuiva... nu trebuia sa fac absolut nimic...

Mult timp m-am gandit unde poti gasi prietenii adevarati, si i-am cautat in multe locuri, pana am ajuns sa cred ca ei nu exista. Cu toate astea, azi am constatat ca am gresit. Nu cautasem chiar peste tot. Exact cand ma asteptam mai putin...mi-am gasit un prieten...in spatele unor gratii...intr-o cusca.

M-am gandit de atatea ori cine ar fi gata sa ma scoata din casa ori de cate ori ma plictisesc? Si cine e gata pur si simplu sa stea langa mine atunci cand nu am chef de nimic? Cine ar fi gata sa ma insosteasca oricand peste tot, zi sau noapte, si sa se bucure la fel de fiecare data? Cine ar fi gata sa faca orice, fara interes, doar din suflet... pentru ca asa simte? Cine mai stie azi sa iubeasca din tot sufletul? Cine ar putea sti de inseamna adevarata prietenie?

Ea stie!

Ea stie ce inseamna prietenia neconditionata si care sunt adevaratii prieteni

Ea stie sa smulga un zambet in orice moment.

Si cu toate astea, noi inca mai cautam raspunsurile.....

Din lumea celor care nu cuvanta

2009-06-17T10:29:00.027Z

Imi place vara..ca soarele si caldura ii scoate pe toti din casa si ii indruma spre diverse activitati in aer liber.
Imi place vara...ca poti cunoaste oameni, si poti lega prietenii in lungile plimbari in parc sau in orele nesfarisite petrecute la terasele in aer liber.
Imi place vara..ca pe multi ii trezeste din hibernare, si peste tot poti intalni o atmosfera mai colorata si mai animata ca niciodata.
Dar cel mai mult imi place de necuvatatoarele urbane, pe care in mod normal le intalnesc cel mai des pe timp de vara. Pe ele le indragesc cel mai mult.

Unele sunt prea colorate, altele mult prea galagioase, unele suspect de linistite, si dintre toate se remarca domnul Hipopotam, care in lipsa baltilor suficient de adanci in care sa se poata racori pe timp de vara, se refugiaza la diverse terase sau restaorante, in care sta ore intregi, in incercarea de a-si "mentine" constiincios sutele de kilograme, si dezvolta cultul superioritatii pentru vrabiutele mai marunte care, dintr-un motiv sau altul, se nimeresc prin zona, si sunt nevoite sa-l asculte.
Ce le spune? Nu mare lucru, doar diverse abureli care se concentreaza obsesiv pe ideea ca " eu sunt puternic, eu am experienta, eu stiu ce e mai bine pentru tine."

Eu sper sa apara cat mai repede o alta lighioana , probabil una ca si el, care sa-l indrume mai repede spre o balta mondena, unde se poate racori alaturi de alti semeni de ai sai...ca doar e Bucurestiul plin de astfel de locuri. Macar acolo isi poate revarsa si el linistit nu doar gabaritul, ci si ideile sale " inaltatoare", cu care are impresia ca pacaleste bietele vrabiute. Doar are impresia...pentru ca "micile pasarici" au aflat de mult ca "creierii" domnilor Hipopotami de vita nobila, nu sunt nici macar pe departe direct proportionali cu kilogramele lor fara numar. De aia chicotesc ele cand isi iau zborul, ca poate le aude cine trebuie...poate poate....

Asa ca, daca sunteti interesati sau curiosi, pe dragul meu domn Hipopotam, il puteti gasi deobicei pe timp de vara, la tersasele si restaorantele in aer liber. Il puteti recunoaste dupa gabarit, dupa portiile duble sau triple de mancare, si dupa vrabiutele care roiesc in jurul lui.
Pe vrabiute le poti gasi si pe timp de iarna. Sunt mai rezistente si mai abile.

Dar mie tot domnul Hipopotam imi este cel mai drag. Ca se chinuie cel mai mult...

Bucati si franturi

2009-06-10T05:50:00.013Z

Intre 2 cesti de nes si o adiere spontana de vant, intra asa brusc pe fereastra multa lumina, si un miros atat de ciudat si atat de cunoscut...

Intre o dimineata calduroasa si o seara incredibil de placuta, ramane acelasi soare inabusitor de la pranz si din nou acelasi miros atat de placut...si atat de cunoscut.

Intre 2 zile identice, raman franturi de dorinte, un strop de resemnare, un pic de "nu conteaza" si acelasi dor incredibil din ultimile zile.

Dupa cateva zile ploioase, raman cateva sentimente pierdute in aer, amestecate cu stropii aceia de ploaie de vara, si peste toate astea, acelasi miros care ma obsedeaza in ultimul timp, adus probabil de ploaie, si ramas asa, plutind in aer, imprastiat peste tot...
Amestecat cu sentimentele mele si cu caldura de afara.

Si printre strazile sufocate, pe soselele aglomerate, in locurile in care nu ar fi trebuit sa fiu, si totusi am fost, intr-un Bucuresti anost si monoton, am gasit in aer, plutind peste tot, sute de franturi. Bucati de ieri si de maine, cateva vise, cateva picaturi de dorinte, cateva planuri date peste cap, un pic din sufletul meu, si pe langa toate astea, euforia aceea de inceput de vara.

Asta din cauza mirosului acela de mare venit de departe. Il simt deobicei dimineata, intre 2 cesti de nes si o adiere spontana de vant.

sursa foto: deviantart.com

Uneori, ca sa poti spune ceva....

2009-06-06T10:56:00.001Z

...Pur si simplu nu ai nevoie de cuvinte......

Printre randuri

2009-06-05T08:15:00.009Z

Ma enerveaza cafeaua amara de dimineata care de la un timp nu imi iese si nu stiu de ce, ma enerveaza sa pierd un autobuz sau sa astept prea mult metroul, ma enerveaza sa uit sau sa pierd diverse lucruri exact cand am nevoie de ele, dar cel mai mult ma enerveaza lucrurile pe care nu le pot intelege.

Nu inteleg de ce problemele trebuiesc eliminate si nu rezolvate.

Nu inteleg reticenta unora atunci cand le dau un sfat, in speranata ca ii pot ajuta cumva.

Nu inteleg de ce trebuie sa ne limitam doar la cateva orizonturi, pe care ni le construim singuri ca si ziduri de aparare. Si nu inteleg de ce uitam ca dincolo de aceste ziduri e o intreaga lume.

Nu inteleg de ce ne resemnam asa usor, de ce lasam unele dorinte sa se transforme in vise imposibile. Si apoi uitam prea des ca rabdarea e singurul mod prin care le putem face posibile in cele din urma.

Nu inteleg de ce unora le place sa se bage in viata ta, asa fara motiv, argumentand ca stiu ei ce e mai bine pentru tine, desi nu au facut pana acuma nimc cu propria lor viata.

Nu inteleg de ce ne privim atat de superficial, si nu reusim sa citim printre randuri, lasand la o parte zilele ploiase si ferestrele mele larg deschise, sau lumina portocalie, oricum nu despre asta vorbeam...

Nu inteleg...

Probabil ca in spatele fiecarui " Nu inteleg" se ascunde o deziluzie. Si in spatele fiecarei deziluzii o trezire la realitate. Si apoi, cel mai probabil o noua deziluzie. Asumata de data asta. De ce?

Nu inteleg nici eu...

Cu ferestrele deschise

2009-06-03T13:06:00.012Z

Am lasat ferestrele deschise. Probabil aveam nevoie de aer.

La inceput a fost soarele, apoi norii. Si vantul. Si cerul prea intunecat asa brusc. Din cauza traficului de nori. Uneori prea intens si te sperii. Si apoi iar vantul. Mai puternic.

Si feresterele larg deschise. Si oamenii grabiti. Din ce in ce mai grabiti. Si toti fugind. Din ce in ce mai greu.

Si peste toate astea, aerul curat, stropii reci, traficul de nori si zgomotul infricosator de placut. Pe ferstrele larg deschise.

A fost genul acela de ploaie care vuieste, racoareste si trezeste la o realitatea prea obiectiva si mult prea rece. A fost genul acela de oameni care nu o pot infrunta. Care mereu fug. Catre oriunde si de fiecare data.

A fost genul acela de intrebari despre zgomote,despre frig, despre liniste, despre aer,despre ei sau despre noi.

Aseara a plouat. Mi-a fost dor. Azi mai ramasesera cateva urme vagi...de ploaie bineinteles. Dar urmele dispar repede. Si soarele intoteuna iese. Si noi in cele din urma mereu zambim.

Intotdeuna e asa. De aia e bine sa lasi ferestrele deschise cand ploua.

sursa foto: deviantart.com

Briza de vara

2009-06-02T14:37:00.007Z

Aerul rece si curat de dupa ploaie, iarba uda si racoare. Plimbari lungi in parc dupa apusul soarelui. Discutii marunte. In unele momente si tacerea devine comoda si placuta.

Tersele pline si senzatia de inceput de vara. Bere sau Cola sau limonada. Uneori si ceva dulce. Depinde de zile. Sau de seri. De planuri sau de zambete.

Zecile de oameni zambareti, grabiti, pierduti, relaxati, plictisiti, distrati. Sunt si eu printre ei.

Si aerul rece si curat de dupa ploaie, si plimbarile de dupa apus. Si pur si simplu senzatia de perfectiune. Asa dintr-o data!

sursa foto: deviantart.com

Captivi in Timp

2009-05-26T13:13:00.007Z

Intotdeuna am crezut ca destinul e foarte subtil. La fel ca si timpul. Trece mult prea repede si de cele mai multe ori nu il intelegi. Spuneam ca viata are modul ei ironic si neinteles de a te intoarce din drum atunci cand o iei intr-o directie gresita.

Dar Totusi...

Azi ma intrebam de ce nu putem face posibile unele lucuri atunci cand ni le dorim. De ce trebuie sa asteptam mereu sa treaca timpul, sa vina momentul potrivit, sau sa vina "momentul"?

Ma intrebam...De ce nu puteam schimba oamenii atunci cand simtim asta? De ce trebuie mai bine sa lasam timpul sa treaca, pentru ca ei sa inteleaga, sau viata sa le dea o lectie..cand uneori chiar daca te-au inteles in cele din urma, e mult prea tarziu.

Spuneam ca ideal ar fi sa nu ne facem mereu planuri, ci sa lasam lucrurile sa se intample spontan,ca sa ne surprinda placut.

Dar totusi..

De ce trebuie sa lasam timpul sau destinul sa ne strice "spontan" planurile de vacanta si sa ne scoata in cale lucruri efemere si compromisuri?

Ma intrebam de ce trebuie sa ne resemnam, sa acceptam imposibilitatea unor lucruri, sa inchidem ochii cand se fac discrepante sau compromisuri, sa acceptam zambete false si sa oferim in schim indiferenta?
De ce suntem atat de nevoiti sa pierdem atata timp cu necunoscutii, in relatii superficilale si reci in loc sa putem sta cu cei adevarat dragi noua?

Ma gandeam eu...Timpul e de vina !

Si dupa cum spuneam e foarte subtil. Ne fura ani de viata si ne ofera in schimb doar secunde de fericire. Azi ne pacaleste. Maine poate ne va invinge. Sau poate nu....

sursa foto: deviantart.com

Just a bad day

2009-05-26T12:50:00.008Z

Azi ceva nu merge. Azi nu caut bunavointa si nici intelegere.

Azi prefer sa nu mi se zambeasca. Deloc. Nu mai vreau zambete de tipul " Mai traiesti?'' sau "Lasa ca intr-o zi o sa iasa soarele si pe strada ta, cand nu stiu, si nici nu ma intereseaza" , " Ce bine ca nu sunt in peielea ta!", " Daca nu faci ca mine o sa-ti para rau" si cel mai grav dintre toate" Daca nu stiai inca, depinzi de mine!"....

Azi nu vreau sa ma intrebe nimeni ce mai fac, doar ca formula inlocuitoare a vreunui salut, si asa sperficial.

Azi ma enerveaza toate relatiile superficiale si de complezenta de care o sa ma lovesc inevitabil.

Azi nu vreau sa am in jurul meu persoane plicticoase, superficiale, exagerate, snoabe sau grosolane. Azi nu vreau gesturi de complezenta, idei de suprafata si dialoguri fortate.

Azi caut solutii si cateva gesturi sincere. Azi o sa zambesc doar pe messanger. E mai comod asa. Doar azi...

Here you go baby!

2009-05-22T13:20:00.006Z

S-a urcat de dimineata la statia de metrou tineretului. Si nu are cum sa nu imi atraga privirile. Se vrea intelectual....E la costum si cravata, asortat cu servieta gen diplomat, pantaloni calcati la dunga si pantofii negri lustruiti aproape strident. Si sta cu nasul baga intr-o revista genul buisness magazine.

Si mie ce imi ramane de facut? Doar sa zambesc...La eforturile lui de a parea captivat de ce scrie acolo, eforturi nereusite dealtfel, pentru ca e numai ochi si urechi la tot ce se petrece in jurul lui. Instinctul de turma il tradeaza.

Si de aia zambesc eu dimineata asta!

Apoi, vrea sa imi capteze atentia cu cateva priviri insistente. O privire de genul "Ia-ma acasa ca nu sti ce pierzi!" sau mai bine zis" Sunt aici si sunt mai presus decat restul, nu ma vezi ?!"

Deci...Intelectual? Nu!
Frustrat? Cu siguranta.

La statia Piata Romana se ridica de pe scaun si se indreapta exact spre usa diametral opusa, doar ca sa profite de ultima lui secunda de exces de zel din dimineata asta, ma priveste fix, si imi zambeste din nou, ca poate poate....

Si eu ii zambesc. Ce altceva as putea face? Doar isi unduie soldurile cu atata gratie, mai ceva ca o felina. Sunt convinsa ca aproape toate femeile din vagon l-au invidiat la faza asta. Oricum s-a apropiat incredibil de mult de stilul de mers comico-stilat al manechinelor de succes international.

Si cum sa nu zambesc ?

Tu sigur cu mine cochetai sau era vreun baiat mai aratos langa mine, si m-ai indus in eroare? La naiba!....

Here you go baby!

.

About life and stuff

2009-05-20T09:02:00.009Z

Ne petrecem viata cautand, sperand, visand, facand planuri si tintind idealuri. Dar neglijam clipele. Uitam ca fericirea nu se masoara in ani, ci in clipe si secunde. Adevarata fericire este acel sentiment navalnic, aparut dintr-o data, care iti inunda inima, si care te urca spre cele mai inalte culmi, apoi dispare treptat si subtil, transformandu-se intr-un sentiment de liniste, multumire si impacare sufleteasca.

Am invatat ca lucrurile frumoase se intampla cand te astepti mai putin, ca cele mai reusite vacante sunt cele spontane, si ca adevaratele succesuri se obtin neastept, ca semn brusc de recunostiinta si multumire.

Ca viata are un mod ironic de a te dezamagi si a te descuraja, doar ca sa te intoarca din drum, atunci cand o iei intr-o directie gresita.

Ca viata are felul ei subtil si original de a te sfatui daca e bine sau nu sa faci anumite lucruri. Noi trebuie doar sa fim atenti la avertismentele sale, sub forma unor mici piedici, pe care obisnuim sa le numim simplu "ghinion" sau "zile proaste".

Asa ca ideal ar fi sa nu iti faci prea multe planuri pentru ziua de maine, ci doar sa te culci in fiecare seara asteptand linistit urmatoarea zi, si intrebandu-te de fiecare data cu aceeasi curiozitate" Oare maine ce va fi ?". Si apoi sa zambesti cu sufletul. Acel zambet de curaj.

Si in asteptarea lucrurilor imprevizibile, spontane, si aparute din senin, putem savura linistiti o cafea, intr-o dimineata obisnuita si calduroasa de inceput de vara, bucurandu-ne de o adiere usoara de vant, si ea imprevizibila, care sopteste usor, oricui vrea sa o asculte, cateva mici trucuri pentru a intelege ca viata, iti arata bucuria prin tristete, zambetul prin lacrimi, increderea prin dezamagire, si te poate conduce spre locuri ireal de frumoase, alegand cele mai lungi si grele drumuri.

Pentru ca intr-un final, cele mai frumoase vacante raman cele spontane, cele mai frumoase cadouri sunt imprevizibile si neasteptate, si adevaratele surprize sunt acele motive de a crede, ca ziua de maine va fi cel putin la fel de frumoasa ca si cea de azi!

sursa foto: deviantart.com

Dragoste la prima vedere

2009-05-18T14:53:00.019Z

Fiecarui sentiment ii apartine un anumit moment pentru a-l simti, fiecarui zambet o anumita intamplare, si fiecarei persoane... cineva care o va iubi mereu, neconditionat!

Asa astepta si ea. Am vazut-o si a fost dragoste la prima vedere. Era atat de multa lume in jurul ei, si toti o admirau . Si atunci am plecat zambind nostalgic... "A venit aici pentru cineva. Din atatea persoane care o inconjoara, ea astepta totusi pe cineva anume. Isi astepta asa cuminte si rabdatoare destinul. Aproape ca ii invidiez pe cei ce o vor lua". Si era atat de frumoasa...

Dar cum cele mai frumoase lucruri se intampla spontan, si cum dragostea nu are nici pret, nici dezavantaje, si nici compromisuri, ci doar un imbold neasteptat al destinului...ne-am intors, a 2-a oara.
Si ea era era tot acolo.
Si atunci mi-am adus aminte de destin, si de cei pe care ea ii astepta si pe care eu aproape ca ii invidiam, si de iubirea neconditionata si am zambit din nou.
Pentru ca atunci am fost sigura. Pentru noi venise ea acolo! Pacat ca nu a putut sa vorbeasca, am fi inteles si noi poate mai repede

O cheama Tasha. Are 6 saptamani si ne-a asteptat rabdatoare timp de 3 zile intr-o cusca, la expozitia de animale de la Sala Polivalenta.

Noi

2009-05-15T13:17:00.015Z

Adoarme foarte repede in fiecare seara. Si ii simt fiecare etapa pana incepe sa viseze. Si dimineata se trezeste mereu mai devreme, si mereu altfel pentru fiecare zi.

Ii simt gesturile si aud tot. Tin ochii inchisi pana se face lumina. Din ce in ce mai multa lumina. Din ce in ce mai mult somn.

Dimineata se masoara in clipe, in lumina, in zgomote, si in cateva vorbe pe care deobicei le pierd.

Dimineata nu conteaza cana de cafea lasata pe masa, lucrurile netreminate sau uitate de seara, sau visele mele incalcite din noptile ploioase. Nu stie de hainele de ieri. Nu le gaseste nici pe cele de azi. Si mie imi place asa...

De aia vad printre perdele lumina portocalie, simt un miros ciudat de primavara, si de somn si imi doresc sa fim impreuna la cafea....

Dar e devreme, si clipele sunt dulci, si lumina e portocalie si vorbele mi se pierd...si....

Si nici nu stiu cand pleaca atat de repede.

Si mie imi ramane dimineata, somnul dulce, mirosul de cafea si uneori lumina....printre perdele!

surse foto: deviantart.com

De vorba cu constiinta

2009-05-13T08:56:00.021Z

Dupa fiecare noapte urmeaza cate o zi, si dupa fiecare ploaie intodeuna iese soarele.
Dar cui ii pasa? Doar e normal sa fie asa?
Azi pierdem un prieten, maine castigam un iubit.
Dar cui ii pasa? Nu asta e firul vietii?

Este posibil ca intr-o noapte sa te culci cu un gol in suflet si dimineata sa te trezesti zambind. Acel zambet "Si ce daca...viata merge inainte!" Si doar atunci, esti cu adevarat fericit.

Este posibil sa te fi obisnuit atat de mult cu unele persoane sau cu unele lucruri incat sa te crezi dependent de ele. Si intr-o buna zi sa te suprinzi pe tine zambind. Acel zambet de "Nu mai am nevoie". Si doar atunci te simti cu adevarat liber.

Este posibil sa treci prin viata si sa nu vezi absolut nimic. Si totusi sa te suprinzi intr-o buna zi fericit "E minunat sa fi orb!" , pentru ca cele mai frumoase lucruri se simt, de aia sarutam cu ochii inchisi!

E posibil sa traiesti cu temeri si 1000 de intrebari la care poate nu vei gasi vreodata raspunsul. Si cu toate astea, intr-o buna zi, sa inchizi ochii si sa zambesti " De azi incerc, de azi cred, de azi am curaj!". Nu te asteptai, si e tare palcut. Inca un pas inainte!

Este posibil sa fi avut mereu controlul asupra tuturor. Si dintr-o data sa constati zambind ca e incredibil de frumos sa pierzi controlul , pentru ca doar atunci iti poti spune " Iubesc!"

Este posibil sa fi crezut cu disperare in unii oameni, si in finaluri fericite si este posibil sa fi suferit enorm cand te-au dezamagit. Dar, este la fel de posibil ca intr-o buna zi, sa te opresti din tot doar pentru cateva secunde, si pur si simplu sa zambesti....!

Este posibil sa plangi in unele zile ploioase, sa-ti fie dor in unele nopti prea adanci, sa suferi, si sa te indoiesti. Si intr-o buna zi sa zambesti "A iesit soarele!"

Si dupa fiecare noapte urmeaza cate o zi, si dupa fiecare ploaie iese soarele.
Dar cui ii pasa? E normal sa fie asa!
Azi pierdem un prieten, maine castigam un iubit. Dar cui ii pasa?
Taci! Cum altfel am putea zambi?

Azi......

2009-05-12T09:05:00.012Z

Azi vreau sa fiu departe. Sa pretind ca aud linistea naturii si sa ma doara pustietatea unor locuri.

Azi vreau sa inchid ochii. Sa pretind ca exista o lume indecent de frumoasa, si departari incredibil de perfecte. Sa simt mirosul de curat, de liniste si de impacare, de vant, si de nori, de soare si de aer.
Si sa respir inca o data. Cu ochii inchisi de data asta.

Azi vreau cateva momente de liniste. Sa pretind ca nu exista ieri sau maine, ca trecutul nu lasa urme, ca ideile nu dor, ca spaima nu exista, ca lucrurile perfecte sunt cele mai simple cu putinta, ca de azi...

....Azi vreau sa bata vantul. Azi vreau sa simt momentul ciudat de liniste dinaintea furtunii. Care limpezeste tot. Chiar si gandurile....Si dupa, sa imi ramana doar clipa de racoare. Si momentul ciudat de pace dinaintea furtunii.

Azi vreau sa simt. Tot ce am uitat. Tot ce imi place. Tot ce imi doresc. Tot ce sper. Azi fara temeri, fara compromisuri si cai de mijloc.

Azi vreau sa cred tot. Fara sa pretind nimic.

De fapt azi vreau doar sa fiu departe. Restul...doar pretind ca....

Sursa foto: deviantart.com

Inghetata cu banane si pepene galben

2009-05-07T08:32:00.009Z

Pentru ca intotdeauna undeva exista soare. Pentru ca intotdeuna vei sti unde sa-l cauti.

Inghetata cu banane si pepene galben. Oriunde.

E racoare, e soare, si e placut. Zambete pe gratis. Doar nu costa nimic. Pentru ca exista unele lucruri pe care le vei pretui mereu. Pentru ca sunt unele lucruri pentru care nu exista varsta sau conditionari, pentru ca sunt oameni pentru care contezi mai mult decat orice. Pentru ca exista o persoana pe care o voi iubi mereu.

Inghetata cu banane si pepene galben. Oricand.

Strazi aglomerate, persoane impasibile si amintiri mai putin placute. Doar amintiri azi. Si zambesc.

Nici nu stiu cand a trecut timpul. E liniste si e viata, e soare si e aroma de inghetata cu banane si pepene galben. Savurata oriunde si oricand.

Pentru ca mereu undeva exista soare. Si pentru ca mereu voi sti unde sa-l caut.

Azi am recomandat cuiva inghetata. Oare o functiona?

In unele dimineti portocalii

2009-05-05T11:36:00.015Z

Lumina portocalie, prea multi nori si aerul rece al diminetilor tarzii. Miroase a sosele aglomerate, a oameni grabiti, si a picaturi de ploaie piedute prin aer. Ma supara vantul si imi incalceste parul.

Baiatul care mi-a vandut cafeaua cu lapte , imi ofera si zambete pe gratis. Ii ofer si eu unul. Tot pe gratis. In loc de multumesc.

Imi place mirosul de aer rece si ploaie, de soare, de vant si praf, de trotuare umede si de parcuri. Imi place zgomotul masinilor si al oamenilor, si forfota plina de viata a diminetilor tarzii. Si lucrurile banale de zi cu zi. Atat de banale ca ne tin in viata.

Imi plac vanzatorii de la metrou si tarabele lor cu suveniruri si momentele indelungate pe care le petrec uneori in fata acestor lucruri, in incercarea de a le gasi macar o utilitate, pentru a le putea lua, si totusi, intotdeuna plec fara a cumpara nimic.
Poate data viitoare voi gasi ce caut.

Imi plac zilele cu soare, cu cer senin si cu miros de ploaie in aer, si miros de iarba proaspata, si pamant ud, si oamenii grabiti, tristi sau fericiti, si unele lucuri simple si nelalocul lor din unele diminenti portocalii.

Imi place cand gasesc aer, culoare, si cativa stropi de ploaie in rutina de zi cu zi.

Si imi plac diminetiile tarzii si luminoase, cu trafic de nori si cu miros de aer rece...

...Imi plac diminetiile portocalii si reci...

....Cat de aproape pot fi de infinit? De ce miroase azi a inceput de vara?.....

Un pic mai mult decat libertate

2009-05-04T12:06:00.015Z

Intr-adevar, cel mai frumos sentiment este libertatea. Atunci cand nu esti singur.

Si fericirea. In doi.

Si o lectie de prietenie. O lectie de libertate, de gratie, de putere si eleganta.

Atunci cand el iti ofera libertate, tu daruieste-i iubirea ta. Atunci cand sunteti impreuna, sunteti doar unul. Atunci cand esti prea mic, si el prea mare, si totusi ca si tine. Si atunci pentru el, doar tu contezi...

Pentru toti cei care ii iubesc, si ii aleg ca si prieteni......pentru cei care stiu sa inchida ochii si sa zboare o data cu ei, pentru cei care nu exista limite, pentru cei care au pasiune si rabdare, pentru cei care ii admira si ii respecta. Doar pentru ei, exista cele mai frumoase minuni. Daruite de adevarati prieteni.
Si unu dintre cele mai frumoase sentimente. Libevertatea adevarata.

Si un pic mai mult decat atat....dincolo de limite!

100 sau 1000

2009-04-29T12:47:00.009Z

Stiam drumul pe de rost. Si ma plictisea monotonia lui. Nici caldura nu imi inspira buna dispozitie, ci mai degraba disconfort si oboseala. Acelasi decor, o singura directie si alte zile fara finalitate.

Si totusi, intr-un Bucuresti anost, din ce in ce mai impresonal, printre strazi si aglomeratie, printre oameni si cladiri vechi, 100 sau 1000 de usi, din trecut, prezent sau viitor, incep sa se deschida, asa, treptat, una cate una, catre 100 sau 1000 de posibilitati, aparute dintr-o data, si cu atata usurinta, rand pe rand...Pentru ca uneori o discutie, sau doar o simpla prezenta, atunci cand te astepti mai putin, valoreaza mai mult de cat as fi crezut. Pentru ca doar atunci intelegi atat de clar ca...trecand peste multe, si trecand peste toate, intr-un final va fi bine. Acum si mereu.

Si nu e vorba de nimic special, ci doar cateva momente de linsite, de reconstiinta si de impacare. Si de curaj.

Si intr-un Bucuresti anost, impresonal, printre strazi si aglomeratie, printre oameni si cladiri, aveam nevoie de doar de cele cateva momente ca sa pot vedea cum atatea usi, inchise pana acuma, incep sa se deschida una cate una: Spre viitor. Spre mine. Spre secunde sau minute de perfectine. Spre implinire.

Doar cateva momente de impacare si curaj. In numele celor 100 sau 1000 de posibiliati.

Cheia succesului si implinirii profesionale

2009-04-27T08:35:00.013Z

Ritm alert. Realitate obiectiva. Responsabilitati. Modele in viata. Ambitii. Eforturi. Si toate intr-o singura directie, cea a implinirii profesionale, si a oamenilor invincibili si importanti pe care ii admiram zi de zi.

Cafea bauta in graba, telefoane care suna mereu, relatii superficiale si de complezenta, monotonia fiecarei zi, in care difera doar stresul, gasca de birou sau o ferma de lighionae. Tot aia. Admiratia tinerilor entuziasti care, in necunostiinta de cauza, te vor lua drept model in viata, si isi vor dori sa fie in pielea ta.

Secrete "profesionale", standarde, tipare, agitatie, cafele amare si negre in fata calculatorului, sute de rapoarte, hartii, zeci de dosare, dead-line-uri , to-do-list, comezi, termene, facturi, sedinte...toate combinate cu fum de tigare si spatii prea stramte si prea impersonale.

Oboseala fizica si psihica, efortul de a parea amabil, efortul de a comunica, efortul de a ne aminti sa dam un telefon iubitei, mamei, prietenului, fratelui... zeci de post-it-uri pe care sunt notate exact aceleasi lucruri, efortul de a fi gata la timp si efortul de a fi excesiv de supus cu mai marii
companiei...pentru ca....stim deja... cei mai lingusitori vor fi cei dintai..conform legilor nescrise ale firmei.

Ani pierduti in fractiune de secunda, zile cu soare in care noi plecam la job inainte de rasarit si ajungem inapoi acasa dupa apus, week-end-uri in care nu are rost sa ne gandim la prieteni sau familie..pt ca, oricum, suntem foarte in urma cu somnul, si trebuie sa fim fresh pentru ziua de luni.

Si dupa cateva zeci de ani...gasim triumfatori cheia succesului pe care o transmitem si generatiilor viitoare: Multa munca pentru a reusi in viata!!!

Dar....

Cum ramane cu zilele cu soare, cu plimbarile in parc, cu mersul pe bicicleta, cu excursiile la munte, cu zilele pe plaja si noptile albe din vara. Cum ramane cu zambetul oferit necunoscutiilor de pe strada asa fara motiv, pentru ca pur si simplu esti fericit, cum ramane cu prietenii, cu familia, cu timpul pentru a iubi, a suferi sau pentru a trai?

Cum ramne cu noi?

Lost...I guess

2009-04-24T14:24:00.007Z

Sta de cateva minute. Si priveste in gol. E departe si totusi atat de aproape. Si mi-ar placea sa-i ghicesc gandurile. Sunt oameni atat de prezenti in fiecare zi, la aceeasi ora, in aceleasi locuri...si monotonia drumurilor banale din fiecare zi ma sperie.

Totusi, de ceva timp ma urmareste o imagine. Sau mai bine zis un chip. Fara expresie, impasibil, la metrou, pe acelasi peron, pierdut intr-o lume doar a lui, pe care o piveste atent... in gol.

Un alt om, cu alte probleme ca si noi, si totusi...student, facultate, si servici probabil...deceptie in dragoste...presupun...din cauza privirii pierdute..si muzica veche la casti, stilul meu. Fara strop de comunicare, si cu toate astea de unii oameni, te leaga atat de puternic, unele lucruri atat de banale... cum ar fi peronul de la metrou. Asociez chipul cu metroul..ca un fel se simbol , si am dezvoltat o placere in a ghici gandurile oamenilor, si imi place sa-i ascult sau sa tac o data cu ei.

Si totusi, unde este el de fiecare data?

Avem drum comun, aproape aceasi destinatie azi. Nu ma urmareste, e prea concentrat pe absenta lui, si e inghesuiala la metrou, si e agitatie si e galagie. Azi mai multa ca deobicei.
Si in toata forfota, doar un singur zambet....Sunt aici!

Si ce conteaza, oricum urmeaza ultima statie...cu peronul pe partea drepta.

sursa foto: deviantart.ro

Sarbatoari si lumina

2009-04-22T06:59:00.010Z

Diminetiile tarzii si somnul dulce de azi. Vremea friguroasa, ploaie, vant, si aceleasi zile cenusii. Tot azi. Si amintirea sarbatorilor. De ieri si de azi. Sarbatori care mereu au adus ceva special in casa si in suflet. De fiecare data. In fiecare an.

Si totusi, intotdeuna fara ploaie, fara vant si zile cenusii. Sarbatorile mereu au soare. Si caldura. Au promisiuni. Au obiceiuri neintelese dar respectate si pastrate. Au ciocolata, oua, cozonac si iepurasi. Si miros de prajituri. Au prieteni si familie. Au ganduri bune si urari pentru toata lumea. Au vacanta. Si in plus...au dimineti incepute devreme, au plimbari lungi si clipe de implinire, au cadouri frumoase si momente cand poti intelege intr-o secunda ce nu ai inteles in ani de zile. Momente cand esti fericit, si momente de care sti ca iti va fi dor, chiar din clipa in care se desfasoara.

....Dor de lucruri facute impreuna, dor de lucruri neterminate, de lucruri simple si lucruri perfecte.
Si sarbatorile aduc cu ele mereu atmosfera calda, soare, lumina, si nostalgia unui an trecut mult prea repede si prea usor. Si asteptarea altui an..cel putin la fel de frumos, cu cel putin atatea lucuri de inteles, de invatat, de uitat sau de iertat.

Asa ca..Iepurasului mereu i-au placut lumina, caldura, ciocolata, ouale, cozonacii si vacanta la munte...si amintirile calde pe care le lasa mereu in suflet, inainte de plecare, chiar si in zile ploioase si reci.
Si ce conteaza ca a plecat asa repede...oricum mi-a ramas sorele de ieri. Si cel de azi. Si poate si cel de maine...

sursa foto: deviantart.com

Jurnal de o zi...

2009-04-14T18:55:00.012Z

Ploua! Exact cand ma pregateam de zile calduroase, exact cand soarele aducea a optimism, exact cand lucrurile incepusera sa capete o alta perspectiva, mai colorata. Ploua! Din nou!

O zi tomnatica, secunde de intarziere, momente de absenta si acelasi frig. Cativa caini care nu ma cunosc, latra. Sunt pe teritoriul lor. Stiu. Nu ma supar. Nici eu nu stiu de ce am ajuns acolo.

O ora pierduta la intrarea unei cladiri. Si un sentiment apasator de zadarnicie. Din cauza asteptarii..Probabil. Sau din cauza ploii. Cainii aveau dreptate. Nu am ce cautata acolo. Pacat ca nu i-am inteles.

Discutii plictisitoare, monotone, atipice, fara sens sau logica, incerc sa fiu prezenta..macar fizic. Deobicei imi place ploaia...Nu si asta de acuma. Oare va veni caldura? Si vacanta? Si soarele... Si cainii ..si drumul la intoarcere e prea lung si e prea frig. Si nu eram pregatita. Nu pentru o alta zi fara soare. Si discursul asta care nu se mai termina, si domnisoara care incearca sa para "draguta" e doar un robotel, asa isi face ea meseria.
Iar nu am baut cafea de dimineata. De aia cred ca am inceput prost ziua. Si conversatia de acuma, doar alte tipare...

Frigul si ploaia de azi. Alte zile cenusii in calendar. O alta dimineata fara cafea. Timp pierdut. Cainii care nu mai latrau la intoarcere. Domnisoara robot. Si mai absenta decat mine. Chiar si in lumea ei.

Si in rest, doar o zi tipica fara soare.

Sursa foto: deviantart.com

My wishing list

2009-04-14T18:51:00.005Z

O camera cu vedere la mare

Plaja si soare

Par incalcit si nisip fierbinte

Sprite cu gheata si lamaie pe plaja

Holbatul la cer si la soare ore intregi

Inghetata, terase, muzica si pizza

Caldura si mult bronz

Nopti albe

Rasaritul pe plaja

Baie in mare, cu apa pana la gat si gust de sare. Balaceala de la 7 dimineata

Briza rece si plimbare pe faleza

Vacanta de vara!!

sursa foto: deviantart.ro

Morile de vant si alte mecanisme

2009-04-10T12:48:00.009Z

Azi ma gandeam ca trebuie sa existe un mecanism conform caruia lucrurile tind sa se aseze, sau sa ia o intorsatura neasteptata. Lucru bun sau mai putin bun. Numai ca mie nu imi place sa ma bazez pe mecanisme si nici pe hazard si nici pe ideea ca "cineva" hotaraste in locul meu ce mi se va intampla azi, unde voi ajunge, sau pe cine voi intalni.

Asa ca in urma catorva imbolduri , am hotarat sa incep o lupta impotriva morilor de vant. Nu de alta, dar mereu mi-a placut sa cred ca eu pot dirija lucrurile si nu altcineva cu mai multa experienta in locul meu.

Deci am hoatarat sa las la o parte felul meu de a fi de pana acuma, si mi-am propus sa nu mai ma las deranjata de oamenii sau de lucrurile care prin natura lor...nu aveau cum sa nu o faca. Sa nu mai fiu trista si nici dezamagita atunci cand ma lovesc de surprize neastepate, sa accept ca natura unora nu se poate schimba, si nici felul lor de a privi sau de a intelege anumite lucruri.
O sa aleg de acuma ca si companie indiferenta ca e mai comod asa, si pentru ca ea ma poate convinge usor ca viata e viata si oamenii sunt oameni si trebuiesc luati ca atare: fara suprize lor placute sau negative, fara trairile si sentimentele lor profunde, fara rugaminti si promisiuni ce nu pot fi tinute.

Am inteles ca surprizele vin de la cei ce te astepti mai putin, ca un strain poate fi mai mult decat un simplu trecator, ca un zambet la intamplare poate spune mai mult decat te-ai fi asteptat, ca planurile nu sunt facute decat pentru a fi date peste cap, ca ziua deobicei e mult prea scurta pentru ca nici timpul nu ma astepta de multe ori, si mai ales ca nu are rost sa ma chinui sa ghicesc ce gandeste fiecare pentru ca oricum nu am nici un premiu de luat.

Si cum nimic nu mai ma poate surprinde de la un timp la natura umana, mi-am propus sa nu mai pun intrebari, sa nu mai incerc sa inteleg, sa nu mai caut explicatii convenabile, sa nu mai fac compromisuri...La urma urmei, e vorba doar de morile de vant, nu?

Sursa foto:deviantart.com

Uneori

2009-04-07T15:57:00.005Z

Uneori rezonanta unei anumite intamplari se gaseste undeva intre modul subiectiv de a o privi si realitatea obiectiva in care se desfasoara.

Uneori alergam atata dupa anumite idealuri, atatea drumuri fara sens, atata timpul pierdut, atatea dorinte, atatea directii...si totusi toate drumurile, in cele din urma, duc undeva anume. Chiar daca ne mai si ratacim uneori.

Uneori, unii oamenii cu care ne intersectam fie doar pentru cateva secunde, ne marcheaza intrega zi intr-un mod neasteptat. O vorba, o privire, un zambet, o discutie, sensul zilei...Si totusi drumurile astea si timpul meu pierdut nu au fost degeaba.

Pentru unele incercari ne trebuie curaj. Nu ca sa reusim, ci doar ca sa incercam.

Pentru unii oameni ne trebuie doar rabdare. Pentru altii intelegere. Pentru unuii simpatie. Si pentru altii multa multa iubire.

Pentru unele lucruri, anumite intamplari cu care sa le asociem, si pentru unele zile doar un zambet.

Si pentru fiecare intamplare, cuvant, sau experienta cate un cufar in care sa le pastram.

Si pentru fiecare cufar, un pic de magie. Ca sa il putem deschide uneori.

O lectie de gratie

2009-04-03T18:34:00.006Z

Pe aripile unui vis cu......

..........Eleganta

...........Gratie

...........Salbaticie

...........Entuziasm

...........Prietenie

..........Devotament

Si mereu impreuna!

Doar un om

2009-04-03T06:46:00.004Z

Se agita pe langa mine la intrarea de la metrou. Ii dau din biscutii mei. Si nu ii plac. Latra si ma sperie.

E inghesuiala la metru si imi place sa-i ascult. Pe toti. Uneori e greu sa-ti gasesti un loc aici.
Si ma impinge si respira greu si ceva nu merge pentru ea azi. Soarele si aerul rece si curat au ramas afara. Si mi-e pofta de cafea.

Si ea e iritata. O priveste insistent pe fata de pe scaun, si tace zgomotos. S-au inchis usile. O senzatie de deja-vu, lipsa de aer, si prea multe povesti pe langa mine. Si soarele a ramas afara. Pacat.

E incordata, m-a inghesuit prea tare si ma intreb ce cara in sacosile alea mari. Ar trebuie sa ma deranjeze si sa-mi fie cald. Insa am invatat sa accept. O aud cum ofteaza. Cu ea timpul nu are rabdare. Spune ca e obosita. Nu stiu cu cine vorbeste.

Barbatul de langa ea o priveste absent, fata de pe scaun nici macar nu a observat-o, si o alta doamna are privrirea aceea de compatimire.

Spune ca e obosita. Repeta. Nu mai are mult pana acasa, dar pentru ea, drumul nu se mai sfarseste. Apoi spune despre familie, vecini, despre activitati neinsemnate si diverse lipsuri pe care le are. Toti le avem. Mi-ar placea sa stie si ea asta. Si vorbele ei sunt doar niste franturi, care se lovesc cu ecou de peretii metroului si se pierd in inghesuiala.

Ma impinge dar nu ma deranjeaza. Si eu as vrea sa am un loc al meu. Nu ii mai aud pe ceilalati, si imi place sa o ascult. Vorbeste despre familie, despre vecini, despre retete de care nu am auzit niciodata dar suna bine, si despre neajunsurile ei din viata. Toti le avem. Oare ea nu stie?
Ma inghesuie din ce in ce mai tare si si-a lasat sacosile aproape pe picioarele mele.

Si povesteste, si deodata incepe sa planga. Asa brusc. Si ramane un gol in metrou. Si in sufletul catorva oameni care au ascultat-o. Si o senzatie de neputinta si de lucruri netereminate. As fi vrut sa o pot ajuta cumva. Dar nu pot.

A aparut si soarele si aerul rece de afara si lumina. Dar mi-a ramas in minte imaginea ei. Unele lucruri dureaza o vesnicie. Unele lucruri trec mult prea repede. Altele nu stiu cat vor dura.

Musafirii de vineri dimineata

2009-03-27T06:31:00.012Z

Vineri. Dimineata devreme. Cafeaua. Momentele mele de liniste. Cerul incearaca sa fie senin, cativa nori agitati, care au ramasa in urma, si multa lumina.

Intotdeuna diminetiile de vineri au avut ceva special. O asteptare placuta, un pic de optimism, promisiuni si lucruri care se vor intampla.

Si brusc apare si ea. "Buna dimineata!". A venit ca de fiecare data pe pervazul de la balcon. La fel de agitata si neschimbata. Intotdeuna aduce zile frumoase si poate si vesti bune. Si azi a adus soare. A intrat in balcon. E prima oara. Doar cateva secunde. Se agita prea mult , cauta ceva, nu gaseste si isi ia zborul. Tot grabita a ramas. E aceeasi in fiecare zi. Si mie imi place de ea.

Imi place aerul rece de afara si mirosul asta de zi frumoasa, si oamenii grabiti, si zgomotele orasului.

Sunt unele zile care incep devreme. Sunt unele zile in care sti ca cineva se gandeste la tine. Sunt unele zile cand neprevazutul se va intamlpa. Sunt unele dimineti cand bem cafeau impreuna.

Si intotdeuna mi-au placut diminetile de vineri. Au ceva mai special. Poate musafiri grabiti in balcon. Sau poate de azi incepe primavara.

Sursa foto: deviantart.com

Caut Soare!

2009-03-24T08:46:00.007Z

In primavara tomnatica , in zile cenusii, printre stropii de ploaie, caut soare. Si nu neaparat pe cel de pe cer. Caut timp si cateva solutii pentru lista mea de dorinte si lucruri neterminate inca.

Asadar...

Spre stupoarea mea constat ca mi-e dor de atmosfera comico-mondena de la sala de sport, intretinuta de cativa papagali colorati ( nu cei din colivia de la receptie), de don'soara Gasca care tot timpul stie ce mai e nou in life, si de domnul Hamsteras ( niciodata nu i-am aflat numele) cu eternele lui sfaturi de sportiv profi.
Deci mi-ar placea sa mai ma duc la sala de fitness. Nu pentru silueta, ci doar pentru prietenii mei necuvantatoarele.

Mi-e dor de serile de marti si joi din vara. Cum care seri? Alea de la cursul de dans.
Mi-ar placea sa le mai reiau, pentru atmosfera ritmata, pentru miscarile in ton cu muzica, pentru Bachata, pentru lispsa mea totala de coordonare, pentru miscarile imposibile de tango, pentru valsul vienez si de dragul melodiei " Once upon a december" care m-a chinuit atata.

Mi-e dor de cele cateva sedinte de calarie, in care nu am reusit decat sa invatat sa stau nemiscata, sa imi inving un pic teama (doar un pic), si numele catorva cai.

Mi-e dor de mare si de soare. De cafeaua din benziariile de pe autostrada, de stat la plaja, de nisip fierbinte pe picioare, de balacit, de par incalcit, de seri la terase cu muzica, de cautat scoici desi nicidata nu le gasesc (dar speranta e ultima care moare). De unele dimineti cu rasarit pe plaja, de unele nopti cu muzica, de unele zile cu bronz, de unele seri pe faleza.

Nu sunt o persoana practica si nici organizata, dar uneori ma caracterizeaza un elan pe care nici eu nu mi-l explic si pe care il parasesc intodeuna.

Viata e tare ciudata. Ne lasa sa ne bucuram doar un pic de unele lucruri, si apoi, cu acceasi bunavointa ne lasa sa ne amagim ca poate intr-o zi ne vom intoarce la ele cu acelasi elan. Lucru care nu o sa se intample...pentru ca fiecare tren are statia lui in viata.

Asadar, intr-o primavara tomnatica, cu zile cenusii, printre stropii de ploaie , eu caut soare!

De ce iubim femeile

2009-03-21T09:55:00.004Z

Pentru ca au sanii rotunzi, pentru ca au fundul mare si grasut, pentru ca au fete cu trasaturi dulci ca ale copiilor.Pentru ca le zambesc tuturor copiilor mici care trec pe langa ele. Pentru ca merg pe strada drepte, cu capul in sus, cu umerii trasi inapoi, si nu raspund privirii tale cand le fixezi ca un maniac.Pentru ca in pat sunt indraznete si inventive, nu din perversitate, ci ca sa-ti arate ca te iubesc.
Pentru ca fac toate treburile sacaitoare si marunte din casa fara sa se laude cu asta si fara sa ceara recunostiinta. Pentru ca nu citesc reviste porno si nu navigeaza pe situri porno.
Pentru ca poarta tot soiul de zdranganele pe care le asorteaza la imbracamine dupa reguli complicate si de neinteles.Pentru ca isi desenaza si-si picteaza fetele cu atentia concentrata a unui artist inspirat.
Pentru ca sofeaza prudent in masini lustruite ca niste bomboane, asteptand sa le admiri cand sunt oprite la stop. Pentru ca au un fel de a gandi si de a rezolva problemele care te scoate din minti. Pentru ca spun "te iubesc" cand te astepti mai putin, ca un fel de compensatie.
Pentru ca scriu fie extrem de delicat, fie brutal ca nu cumva sa fie suspectate de literatura feminina. Pentru ca sunt extraordinare cititoare, pentru ca scriu 3 sferturi din poezia si proza lumii.
Pentru ca poarta un razboi total si inexplicabil contra gandacilor de bucatarie. Pentru ca si cea mai dura buisness woaman poarta chiloti cu induiosetoare floricele si dantelute.
Pentru ca in filme nu fac niciodata dus inainte de a face dragoste, doar in filme. Pentru ca niciodata nu ajungi cu ele la un acord in vederea frumusetii unei femei sau unui barbat. Pentru ca iau viata in serios, pentru ca par sa creada cu adevarat in realitate, pentru ca le intereseaza cu adevarat cine cu cine s-a mai cuplat dintre vedetele de televiziune.
Pentru ca daca nu e supus nici unei hormonizari embrionul se dezvlota intodeuna intr-o femeie.
Pentru ca nu se gandesc cum sa i-o traga tipului dragut din trolebuz. Pentru ca beau porcarii ca Martini Orange, Gin tonic, sau Vanilla Cocke.
Pentru ca sunt blonde, brunete, roscate, dulci, calde , dragalase.
Pentru ca cel mai frumos moment al zilei e cafeaua de dimineata, cand timp de 1 ora rotaiti biscuiti si puneti tara la cale.
Pentru ca sunt femei, pentru ca nu sunt barbati, nici altceva.

Sursa: Mircea Cartarescu

Cafeaua cu intarziere

2009-03-21T09:20:00.009Z

Cafeaua cu intarziere imi poarta ghinion.

Urmeaza aglomeratia de la "cariere de succes si vise indraznete". Doar vise in esenta.

Sosele aglomerate. Haos. Lipsa de rabdare si stres. Graba. Sper sa nu ne pierdem azi.

Planuri de vacanta. Suna bine. Destinatii de vis si exotice. Tot vise in principiu.

Bucurestiul. O zi fara soare. Idei catre 1000 de directii. Oare unde ajungem acuma?!

Unirii.Caldura mi se pare cel mai greu de suportat.
Cele mai bune solutii pentru unele dorinte sunt cele de compromis. Maine poate cautam si implinirea.

Drumul spre casa..il cunoastem si ne ratacim. O noapte cu vise incalcite. Iarasi vise!

E sambata dimineata. Am reusit sa beau cafeaua la timp. Ii admir pe cei ce nu au ajuns sa ma urasca inca!

sursa foto: deviantart.com

Zambesc

2009-03-19T10:39:00.011Z

Imi place sa zambesc....

.... cand port discutii cu persoane pentru care e mai important ce scrie pe eticheta de la bluza decat ce au in cap

....cand ma detasez de viata mondena a don'soarei Gasca si a Armasarilor de la sala de sport

....ca luna viitoare nu o sa mai vin la sala si nu mai e nevoie ascult pledoariile si sfaturile profi ale domnului Hamsteras plin de bune intentii, pentru ca oricum imi este mai simpatica porcusoara mea de guineea

....cand nu trebuie sa zambesc cuiva doar ca "asa e frumos" si "asa se face"

...cand nu trebuie sa par interesata de o dicutie, daca nu sunt

...cand constat ca nu sunt fericita posesoare a standardelor actuale de perfectine 90 60 90, si nici nu am un motiv pentru care mi-as dori sa fiu

....cand nu e necesar sa ma abtin de la cafeaua mea cu lapte si de la tartuza cu struguri in favoarea unei salate de fitze dintr-o terasa mondena

...cand afirm ca nu am fost niciodata in Bamboo sau Kristal club si altii sunt mirati de "cum e posibil asa ceva..."

....cand altii vorbesc si eu las impresia ca ii ascult

...cand nu sunt nevoita sa port o discutie atunci cand tacerea devine apasatoare

Deobicei zambesc!

Sursa foto: deviantart.com

California

2009-03-18T18:33:00.002Z

Miercuri

2009-03-18T08:34:00.007Z

In zilele cenusii realitate dispare. Perfect normal.

Zilelor cenusii le lipseste bucuria si acel strop de entuziasm care te face sa iesi afara si sa constati ca ai o doza in plus de optimism fara sa stii de ce.

Zilele cenusii din mijlocul saptamanii nu au finalitate si nici realitate. Te conduc pe drumuri obositoare, si desi populate, incredibil de pustii.

Si te fac sa percepi fara sa sti secunda de liniste dinaintea ploii.
Dar azi nu imi lipesc nasul de geam, si nici nu pot numara picaturile de ploaie, si nici nu miroase a racoare. De data asta nu astept soarele de dupa ploaie si nici mirosul de curat. Maine poate. Sau altadata.

Zilele cenusii nu incep cu dimineti, ci doar cu o cafea amara, care nu imi iese, si nu stiu de ce. E o liniste absurda desi toti vorbesc, e frig si mi-e cald, e tarziu si nu am ce face, e miercuri si e mijlocul sapatamanii. Si sunt nori in loc sa fie soare.

Si nimic nu are finalitate. Perfect anormal.

Despre principii, valori si alti demoni

2009-03-17T07:31:00.012Z

Planurile de viitor. Pentru ca reprezinta o dorinta si multa pasiune canalizata pentru atingerea acelei dorinte. De cele mai multe ori nu se vor realiza, si atunci realitatea e foarte dureroasa.Pierdem foarte mult, mai ales o parte din sufletul nostru.
Atunci apare un demon numit resemnarea, si atingem un punct zero absolut, in care impietrim si suntem inerti la tot ce se intampla in jurul nostru. Pentru ca oricum, din acel punct, nimic nu mai conteaza pentru noi.

Dorintele. Pentru ca sunt doar niste iluzii. Ne dorim ce nu putem avea. Ne dorim ce nu putem fi. Ne dorim ce nu putem realiza. Si atunci vine demonul numit dezamagire. O data cu el, vei inceta sa iti mai doresti ceva, pentru ca iti vei asocia dorintele cu inutilitate si frustrare.

Increderea. In cei din jur. In cei apropiati. In cei iubiti. In ziua de maine. In viitor. Este cel mai inselator demon. Si daca am investit si suflet.. pleaca cu el, o data pentru totdeuna!

Promisiunile. Nu le putem tine, pentru ca nu avem certitudinea ca vom fi in stare. Dar le facem. Doar ca sa amagim. Si ne place sa credem in ele, si ii apreciem pe cei ce le fac. False incurajari.
Si atunci apare cel mai rau demon.... Speranta...pentru ca e ultimul care moare...!

Sursa foto: deviantart.com

O lectie de viata!

2009-03-15T06:30:00.002Z

In cautarea timpului pierdut

2009-03-12T10:39:00.009Z

Romeo este in cautarea timpului piedut. Si de cele mai multe ori merge cu mine pana la sala de sport. Dupa cum spuneam. Timp pierdut. Cam asa l-am cunoscut.

E nepasator, se misca incet, ramane mereu in urma si este enervant de curios.

-Ma astepti la iesire?
-Nu, dar ma gasesti pe aici, ca oricum nu am ce face.

Si il gasesc cam de fiecare data. La fel cum il las...cutreierand zona. Un gentelman fara stofa...nici nu-i trebuie mai mult. Asta e farmecul lui.

De cateva zile insa m-a ignorat. Pierde vremea cu niste paznici din parc, si a devenit apatic. Nu m-a vazut cand am trecut pe langa el, nici nu a observat ca i-am cumparat pateuri. Stiam ca-i plac. Si ma trateaza cu indiferenta...relatie fara viitor din punctul lui de vedere. Cred.

Si totusi, culmea, azi il gasesc la iesirea de la sala de sport. Cine ar fi crezut.

-Ma ierti. Am vazut ca aveai pateuri..le mai ai? Te conduc daca vrei
-Da te iert. Oricum pentru tine le luasem. Taci si hai sa mergem!

Nu stiam ca am devenit asa permisiva...

Asa e Romeo, pe interes, se agata de ce prinde, si iubeste pe oricine il baga in seama.

La iesirea din parc ma lasa sa il mangai, ma prinde cu dintii de maneca, si incearca sa ma darame cu labutele. Noroc ca e mic si nu are putere. Momentul lui de tandrete. Si latra usor in urma mea.

Eu nu trec in fiecare zi prin parc, dar pe el il puteti gasi mereu acolo, visator, uneori indiferent, intins pe iarba..si mereu in cautarea timpului piedut...!

Sursa foto: animale.ro

Lucruri perfecte

2009-03-11T08:57:00.008Z

Pentru cei care m-au acuzat de pesimism...

In unele zile e atat de multa liniste si atat de multa lumina afara.
O senzatie de perfectiune.

In unele zile soarele aduce a primavara, a viata si a vesti bune.
O asteptare placuta.

In unele zile orasul pare trezit la viata si oamenii mai binevoitori.
O speranta in plus.

In unele zile constanti ca, in ciuda temerilor tale, unele lucruri isi urmeaza firul natural si viata le aseaza pe toate. Momente surprinzatoare.

Si atunci nu mai e vorba nici de planuri, nici de temeri, nici de oboseala sau de lucruri zadarnice. E vorba doar de acele lucruri marunte din viata de zi cu zi. Acele lucruri care te fac sa pierzi, sa te pierzi, sau sa gresesti, pentru ca uneori trebuie doar sa incerci. Nu sa si castigi.
Sunt acele motive care te fac sa te trezesti in unele dimineti cu senzatia neasteptata de perfectiune, si apoi sa constati ca fiecare asteptare inseama o speranta in plus.

Si unele zile sunt pur si simplu mai linsitite si mai luminoase.

Sursa foto: deviantart.com

9 martie!

2009-03-09T08:32:00.012Z

Se zice ca pe masura ce te maturizezi devi mai intelept.

Eu la 24 de ani, am constatat ca singura intelepciune de care dau dovada este autocritica. Asa ca daca tot ma aflu la capitolul marturisiri recunosc ca nu sunt un exemplu de urmat. Nici macar pentru mine. Nu pot lasa resentimentele la o parte. Nici macar azi. Si nu ma pot resemna. Deloc. Asa ca din pacate, constat ca, nici macar intr-o zi speciala ca asta, unele urari nu reusesc sa imi ajunga la suflet, chiar daca poate sunt spuse din suflet...
Deci.. de ziua mea imi doresc sa fiu mai intelepta cand altii nu pot fi, sa accept mai usor imposibilitatea unor lucruri, sa iau lucrurile negative ca pe niste experiente in plus, sa incep sa vad viata in mai mult de 2 culori, sa nu imi mai doresc mai mult decat am deja. Pentru ca uneori ce am este mai mult decat suficient.
Si in scurtele mele momente de luciditate, constat ca nici nu imi trebuie mai mult decat am deja, ca sa pot fi cu adevarat fericita. Pentru ca, in cele din urma, fericirea mea nu inseamna un viitor lipsit de griji si cu multe conturi in banca, fericirea mea inseamna defapt o singura persoana. Persoana cu care am ales sa imi impart viata.

....Si pentru viitorul mai apropiat probabil un blog mai vesel!

Despartire...

2009-03-06T07:00:00.015Z

Motto: Se zice ca servirea mesei cu partenerul/partenera e unul din primele lucruri pe care le faci la inceputul unei relatii.

Asa am inceput si noi, la masa....

De maine nu te mai vreau. Sunt hotarata sa renunt la tine. Dupa atatea momente dulci vom lua o pauza. Mai bine asa. Ma gandesc la asta de ceva timp dar nu am avut curaj sa iau hotararea asta pana acuma.
In ultima vreme m-am dedicat efortului fizic si moral ca sa te uit , sa trec peste amintirea ta dulce, si peste urmele lasate de tine.... si nu e deloc usor!

De maine nu te mai vreu. De maine imi va fi dor. De maine ma voi gandi la tine, voi avea momente de nostalgie, imi va fi greu. Cafeau mea cu lapte de dimineata nu va mai avea acelasi gust in absenta ta. Nici pranzul, nici cina. Creezi dependenta si nu imi place.

De maine voi fi multumita ca nu mai esti in viata mea. Voi trece pe langa tine aparent indiferenta, si voi zambi amar la amintirea ta dulce. Chiar daca imi va fi pofta. De maine voi fi alt om, la fel de dependent de tine, dar cu mai multa vointa. Nu te voi evita. Voi intra acelasi magazin si te voi ignora, te voi lasa sa stai acolo in vitrina , draga mea tartutza cu fructe!

.......Totusi, poti ramane prin pareajma. Poate cine stie, intr-o zi voi intra in acelasi magazin, si de voi lua acasa cu mine. De dragul clipelor noastre dulci. Doar asa de pofta...

Sursa foto: mayra.ro; gustos.ro

Wrong Turn

2009-03-05T07:36:00.008Z

Drumul din dimineata asta nu e cel bun, chiar daca il stiu pe de rost.

Si batranelul care vine in parc, in fiecare zi la aceeasi ora parca a oprit timpul in loc. Sta pe un scaunel linistit, in haine asa de simple si pare ca cerseste. Dar nu cerseste. Vine cu un cantar si cateva nimicuri de vanzare si astepta clienti. Si se uita lung cand trece cineva, poate poate se opreste careva si la el. Si are o privire senina si calda.
Nu l-am auzit niciodata vorbind, dar are cel mai curat si sincer zambet pe care l-am vazut vreodata. Stie sa zambeasca celor care il privesc macar pentru cateva secunde in treacat.Asa ca de "buna dimineata", chiar daca stie ca nu i se va raspunde. Un "buna dimineata"simplu spus din suflet.
De fiecare data in acelasi loc. La aceasi ora si cu aceasi privire senina si un zambet din suflet pentru toata lumea.

In dimineata asta insa nu era acolo..si drumul asta care il stiam pe de rost..nu e drumul meu cel bun.

Relativitate?

2009-03-03T09:10:00.015Z

Statea la Unirii la o cafea. Blonda cu par lung, cu haine colorate si asortate si un machiaj perfect. Vorbea la telefon, radea , tacea, zambea si iar vorbea. Era privita si ii placea. Stia ca este admirata si era obisnuita sa fie. Si ma gandeam...pentru unii fericirea costa.

Pe peronul de la metrou un grup de studenti.Vorbesc tare. Povestesc diverse intamplari, ironizeaza viata in general, rad si fac glume. Stiu ca ii aude multa lume dar nu le pasa, stiu ca au examene dar nu au avut chef sa invete, stiu ca nu au bani dar oricum nu conteaza.
Pentru unii fericirea e relativa.

Sta in statia de trolebuz. Are doar cateva haine. Aceleasi de ani de zile, aceleasi in fiecare zi. Vorbeste tare, povesteste, rade sau se cearta cu personaje imaginare. E prezent acolo si totusi plecat atat de departe. Starneste zambete si compatimire si senzatia de neputinta.
Pentru unii fericirea nu exista.

Probleme de silueta

2009-02-27T12:56:00.027Z

Don'soara Gasca are corp frumos. Si vine sa faca sport cu o tona de machiaj si echipament in multe culori. Se coloreaza ca nu cumva sa fie confundata cu o pasarica de rand, si macane strident daca e bagata in seama. O atrag papagalii, ca sunt colorati ca si ea, si stiu cum sa ciripeasca pe intelesul ei.

Noroc ca nu sunt multi.

Restul, sunt Tauri si Armasari (asa cred ei), trecuti de primele tinereti, carora le place sa creada ca au charm. De aia depun ei atata efort fizic de fiecare data, transpira mai mult decat e normal, si sunt obsedati de silueta si pectorali. Exagerari bineinteles. Dupa un asemenea antrenament zilnic, ies in fiecare sambata seara in cluburi si discoteci..ca acolo stiu ei ca se aduna elita lighioanelor mondene...si pozeaza in postura de masculi feroce.
Noroc cu vitele din aceeasi specie, care sunt pe masura lor.

Si mai sunt si Porcusoarele, care alearga aiurea pe banda aia rulanta, si dupa, la vestiare, guita ca vor ciocolata. Si intra in panica daca se scotocesc prin geanta si nu gasesc macar o bucatica. Au uitat sa cumpere. Pacat. S-ar mai fi destins si ele un pic dupa cele 30 de minute epuizante de fitness. Oricum, in ceea ce priveste silueta...la ele intentia conteaza!
In cateva luni si-au propus sa arate ca si Don'soara Gasca, ca se straduiesc si o admira. Si poate gasesc si ele papagali asa colorati.

Si mie imi plac papagalii. Aia 2 din colivia de la receptie.

Sursa foto: deviantart.com

Nehotarat, prin parc

2009-02-26T10:08:00.009Z

A aparut asa brusc, dintr-o data. Chiar in fata mea pe drumul din parc.
La inceput nu l-am bagat in seama. Sunt obisnuita sa apara si sa dispara cand vrea el. Azi insa a fost insistent tot drumul.
Si nu m-am incalzit din cauza lui, eram oricum obosita de la sport, de dimineata. Nici nu l-am bagat in seama, nici nu m-am entuziasmat. Chiar daca imi era dor de el, sunt obisnuita sa-l astept mai mult decat trebuie.De fiecare data.

Azi ma pergatisem sa stau in casa, sa imi beau cafeaua cu lapte ca sa ma incalzesc un pic, sa fiu nostalgica si melancolica din cauza vremii, sa pot sa scriu despre picaturile de ploaie de la geam sau ma uit aiurea pe cer si sa numar norii, sau secundele pana incepe sa ploua. Sau sa ninga. Si chiar atunci a aparut si el.

Ma intreb, de data asta chiar o sa ramana?

Oricum, azi nu vreau sa fiu nostalgica si nici melancolica, mai bine sa ma bucur de el, de soarele asta cald de inceput de martie!

Sursa foto: deviantart.com

Barbatii si Sauna

2009-02-24T08:32:00.014Z

- Te deranjez?

Da, deranjezi..dar daca tot ai venit...

-Nu.

-Pot sa intru?

-Da.

-E foarte cald..esti de mult aici?

-Da, dinaintea ta.

Acuma nu trebuie sa te simti obligat sa faci conversatie, oricum eram preocupata de problemele mele existentiale, aveam niste dileme, voiam sa ajung la niste concluzii, si tocmai atunci ai aparut tu!

-Cati ani ai?

Offff...!!!

-23

-Nu pari.

Da stiu, mi s-a mai spus. Acuma ca ai aflat cati ani am, poti sa taci te rog.

-Esti studenta?

-Nu, am terminat anul trecut, din fericire.

-Da? Ce ai terminat?

-Turismul

-Frumos domeniu!

Totusi, chiar nu poti sa stai in liniste,... nu mai ma pot auzi gandind...

- Eu am 22.

-Multi inainte.

Acuma ca ai aflat cu cine stai la sauna..poti sa ma lasi sa ma sufoc in liniste. Oricum ideile mi-au disparut, si din cauza ta o sa ies de aici cu aceleasi probleme existentiale cu care am venit!

-Ai fost si la sala. Vi des?

-Nu, ocazional, pentru silueta fizica si psihica mai mult.

Nu, nu cochetez cu tine, chiar asta e adevarul, asa ca te rog nu mai zambi asa. Sunt o persoana mai complexa, nu ai tu de unde sa sti asta!

-Eu fac sport de mic.

-Bravo, sportul inseamna sanatate.

Pauza. Probabil astepta sa-l intreb ce sport practica

-Ok, ei o sa plec ca nu mai rezist. Am transpirat destul azi.

-Ai grija sa nu racesti!

Acuma nu te mai simti stanjenit, si nici obligat sa faci conversatie ca plec. Si nu mai zambi asa. Si te rog, data viitoare nu ma mai intreba ce fac, si nici cum e vremea afara, si nu mai imi da indicatii cum sa lucrez corect la aparate!

-Nu o sa racesc. Virusii nu ma plac. Sauna placuta in continuare!

Ma reintorc la conversatia cu mine insami la o cafea, acasa. Poate ajung la concluziile pe care le cautam mai devreme.

Despre ce vorbeam????

Devenire si Definire

2009-02-23T08:31:00.021Z

Intodeuna m-am considerat un bun privitor. Desi nu reusesc sa ma integrez in anumite lumi, imi place sa le privesc, sa le observ diferentele, sa incerc sa inteleg, apoi sa le transform in experiente personale, si la fel ca la o piesa de teatru, sa plec cu o alta perspectiva. Atunci cand e cazul, bineinteles.

Asa ca aseara am fost la un concert rock, intr-un club din Bucuresti, ocazie cu care mi-am aprofundat si mai bine statutul de observator. Mi-a placut senzatia pe care muzica mi-a provoca in stomac, chiar daca nu puteam deosebi melodiile sau stilul celor doua formatii...oricum ce mai conta, cand eu deja simteam muzica!
In rest adolescenti, cu stil vestimentar aflat la granita dintre "new fashion", "old fashion" si "junk fashion", ce aprofundau daruiti rimurile rock-ului, lasand sa iasa la iveala o "suferita dorita", in perioada lor de inceput de adolescenta, cu scopul de a putea defini propriul "ego" sau mai bine zis cuvantul "cool" sau "deep"... moment in care am ajuns la concluzia ca acest cuvant este unul atat de relativ pentru noi toti : pentru tinerii cu stilul in devenire sau definire, pentru barbatul ce privea nemiscat in pantaloni de piele si palarie de cawboy, pentru fetele care se imbratisau ostentativ in ritmuri de rock, pentru cuplul care se saruta, excitati probabil de aceeasi melodie, pentru fata care facea poze...Si totusi, peste toatea astea, o atmosfera lipsita de frustrari.
Si cum toti aveau nevoie de un model, ii admir pe baietii care cantau, pentru ca stiau ce faceau si pentru ca ii ajuta pe tinerii de mai devreme sa poata aluneca spre o stare de extaz si nepasare si poate un inceput de agonie.
Eu inca nu reuseam....

Totusi, lumea plina de simboluri, de extaz, de rebeliune si independenta, se indrepta alert, pe aceleasi ritmuri de rock, spre sticle de bere, alcool, mult fum, si spre o stare din ce in ce mai ciudata care ma face sa constat subit ca eu sunt singura persoana care nu are nici o treaba cu tot ce se intampla in jurul ei. Deci am trecut fara sa-mi dau seama de la statutul meu de observator profund la unul absent.

Omenii de acolo, sticlele de alcool, fumul, vibratiile muzicii, cei rebeli si independenti, cei cu stiluri in devenire si definire, un efort de intelegere, nepsare, absenta mea si in final concluzionez: what the fuck!

Sursa foto: deviantart.com

Locuri cu Povesti

2009-02-19T07:19:00.034Z

Se spune ca fiecare loc are povestea lui si fiecare moment nemurirea lui.

Asa cum fiecare dimineata incepe cu propria ei povestea. Dimineti pe autostrada, cu viteza, cu muzica tare si vajaitul vantului la geam. Atunci intotdeuna miroase a cafea cumparata din benzinarie, a mare, a vara, a nispit si a vacanta. Sunt dimineti incepute tarziu sau prea devreme, dar cu aceasi senzatie de perfectiune de fiecare data.

Momentele in care ne hotaram spontan " hai la munte" si timpul se dilata in sutele de kilometrii,traversand cele 4 anotimpuri, oriunde puteam ajunge, si oricate locuri puteam vizita. Atunci mirosea a frig si a povesti, spuse intr-o alta lume colorata in verde, sau in aramiu, cu aer curat si rece, cu locuri rurale smulse din trecut, care aduc a certitudine si a senzatia de timp oprit in loc, doar in numele acelor istorii de care stiam ca ne va fi dor, chiar din clipa in care se desfasurau.

Clipele in care ma speriam prea repde si prea usor, locuri in care ma simteam inca prea mica, locuri care ma impietreau, locuri in care mirosea a vacanta, a dimineti devreme, a trecut , a povesti, a restaorante, a iubire, a lipsa de griji, a discutii marunte, a drum, a obiective de vizitat, de fiecare data spontan, de fiecare data altele, a sute de poze, a plimbari lungi, si a entuziasm. Si un parfum de viitor si lucruri inca neincepute.

Si daca timpul ar vorbi, probabil ar spune povesti despre locuri simple, cu o miros de departare si despre drumuri infinit de lungi, si de fiecate data cu tine.

Fara raspuns

2009-02-19T06:52:00.007Z

De ce in viata doar drumurile gresite, te conduc in directia corecta?

De ce doar momentele de tristete, te fac sa intelegi adevarata fericire?

De ce sunt iubiri trecatoare, care se transforma in umbre, si dispar treptat?

De ce uneori cel mai simplu gest, cand te astepti mai putin, face cat 1000 de cuvinte?

De ce sunt ani de zile, care se pierd in fractiuni de secunda?

De ce inchidem ochii asa usor, si apoi nu ne mai putem trezi?

De ce uneori eu sunt asa..?

Oamenii si orasul

2009-02-17T13:08:00.011Z

Aglomeratia de dimineata din metrou, pe fundalul muzicii lautaresti. O muzica cu versuri banale si de prost gust, de la un telefon mobil. Suna tare, prea tare, si cu toate astea nimeni nu aude. Toti privesc in puncte fixe, pierduti intr-un trecut sau viitor inca imaginar. Sau pur si simplu gandesc gol in prezent, resemnati, tacuti, cu capul in jos. Prezentul lor.
Doar cativa se uita in cele din urma inspre locul din care se aude muzica, dar raman la fel de impasibili. Oricum timpul inghite muzica aia. Mai bine.

Si aglomeratia din autobuzul 300.
Cretinii voteaza criminali ! Tinerii din ziua de azi inca nu isi dau seama...
Aceeasi liniste si nepasare pe fetele tuturor. Aceleasi momente din trecut si viitor, si un deja-vu pentru toti. Prezentul e iarsi absent.
Au impartit mii de fluturase prin care indemnau la vot, si cu toate acestea 70% nu au votat, ca nu aveau pe cine...
Inghesuiala, si vocea batranului care vorbea tare, sperand totusi ca cineva ii va da dreptate
Cretinii voteaza criminalii !
Si nepasare, indiferenta, oboseala si aceasi oameni care privesc in gol, spre locuri de nicaieri. Aceasi absenti din totdeauna.

Si timpul...iar timpul!

Muzica lautareasca de la un telefon mobil si monologuri despre politica si hoti, pe fundalul nepasarii unui auditoriu absesnt. Mereu acelasi.
Si mereu aceleasi drumuri aglomerate, si obositoare in banalitatea lor.

Jurnal de vacanta

2009-02-16T08:16:00.010Z

Sub influenta ultimilor zile care aduceau a primavara si soare, am constatat ca am devenit nostalgica. Mi-e dor de marea albastra si prea curata, de nisipul alb, de excursii epuizante, de stilul de arhitectura aflat la imbinarea lumii arabe orientale si stilului inconfundabil italian.
Vacanta pe care o traiesti din plin, in care te agati de fiecare secunda, pentru ca fiecare secunda inseamna o ocazie...si inca o lectie invatata...
Aerul acela ce aducea a mare, a nisip si a liniste, in fiecare plimbare de seara si senzatia de departare placuta.
Italienii, Vulcanul Etna, chiar deasupra norilor si specialitati locale ( fiecare in cate un "borcanel"), catedralele facatoate de minuni, atmosfera prea gri si apasatoare cu care am plecat din marele oras sicilian, imbinata cu lumea de vis de pe varful stancilor din Taormina
Si insula mica, cu strazi prea inguste si prea vechi cu un singur semafor. Locuri aflate la inaltime, locuri ferite in care se ascundea cu mult timp in urma nimfa Calypso.
Avionul, fairyboat-ul, catamaranul si barcutele, acelasi aer uscat si proaspat si din nou marea, imbinarea ciudata a linistei cu zgomotul, si senzatia de perfectiune dupa atata timp.

To be continued...

Reteta pentru sambata

2009-02-13T05:53:00.007Z

Pentru ca sunt o persoana care se bucura de lucruri banale si inutile, care aduc satisfactii de moment, imi place sa imi incep ziua cu o cafea cu lapte. Sa primesc ca desert o tartutza cu struguri sau visine , pentru ca sti ca e preferata mea . Sa enumar posibilitatiile pe care le avem azi sa piedem timpul si diseara film. Genul fantasy.

Si pentru ca tot sunt la capitolu lucruri inutile vreau un cactus. Pentru ca imi plac florile, dar nu pot avea grija de ele si pentru Valentine's day. Nu orice cactus.Unul haios si cu personalitate. Cu ochi falsi si caciulita.
O sa ma chinui sa-i gasesc si un nume.
Bineinteles nu va fi primul meu cactus. Dar il voi asorta cu cafeaua de dimineata, cu tartutza si cu stilul fantasy

Sursa foto: deviantart.com

Realitate distorsionata

2009-02-12T05:47:00.002Z

Noaptea. Mai neagra ca deobicei. Si genul acela de ploaie care imi provoaca vise ciudate. Reprize de somn si picaturi zgmotoase la geam. E acea ploaie de care vor sa se ascunda tot felul de fiinte ciudate, care prind viata la granita dintre somn si realitate, si bat zgomotos la geam, si reusesc sa faca galagie si inauntrul camerei. O realitate distorsionata , zogomot si multa apa.

Dimineata gri. Oameni grabiti, care se deplazeaza intr-o tacere absoluta, cu fetele acoperite, pe strazi pline de apa. Cerul nu mai exista. Femeia de la florarie, cativa tineri ce dau ziare gartuite la metrou si cei cativa comerciati care inca incearca sa vanda maruntisuri la tarabe acopertite, sunt singurii care inca traiesc. Aceiasi din fiecare zi si in aceleasi locuri.

Blocuri gri. Arse de nenumarate ori in realitati imaginare... stinse de timp.
Si aceeasi ploaie care imi provoaca vise ciudate si o alta perceptie a realitatii.

Sursa foto: deviantart.com

Tinerii din totdeuna

2009-02-11T13:44:00.001Z

Autobuzul 783. S-a urcat de la aeroport. Are ochii albastrii si tinuta eleganta. Ea e mai simpla. Cu toate astea a remarcat-o si o priveste insistent. Ea intoarce capu si el ii zambeste. Apoi isi intoarce privirea indiferenta , dar inima ii bate mai tare ca deobicei.
El o priveste de cate ori are ocazia.O place, si nu se sfieste sa ii arate, iar ea inceraca sa para impasibila.

Piata Presel Libere. Locul de langa el s-a eliberat.Ea se aseaza acolo, si el zambeste mai mult ca pana acuma, cu subinteles. Chiar daca incerca sa-i evite privirea, ceva la ea e schimbat.Mai mult curaj, sau poate mai multa importanta, oricum nu conteaza, era ce avea nevoie sa-i faca ziua un pic mai frumoasa.

Si nu mai e nevoie si de cuvinte. Au tacut.

Autobuzul continua sa mearga. Timpul trece, oamenii de schimba, doar ei sunt cei care raman aceeasi.

Tipare

2009-02-10T08:14:00.000Z

Le place sa imi puna intrebari. Si eu stiu ce sa le raspund. Stiu exact ce vor sa auda.
Dar de cele mai multe ori sunt eu si atat. Daca sunt inteligenti isi vor da seama daca am sau nu potential, daca nu vor cauta doar tipare.
Nu e greu deloc sa fi cum vor ei "tipare ideale" in limite si standarde, incadrate de discutii banale si prototipice. Dupa cum a spus cineva " trebuie sa sti cum sa te vinzi".
Am obosit.
Chiar daca am un rapsuns pentru toate intrebarile..vreau sa fiu eu si atat. Si de aia nu imi place sa le mai raspund.Pentru ca eu nu tind spre perfectiune deoarece ea nu exista, iar lor le place sa creada ca o pot gasi ..

Sunt eu mai deosebita?

2009-02-10T07:26:00.001Z

Azi m-a urmarit. A mers in spatele meu tot drumul, chiar de cand am iesit de la metrou. Curios, nu mi-a inspirat frica. Doar mergea in spatele meu si atat. Am tot intors capul spre el si i-am zambit de cateva ori. Nu m-am putut abtine. Nu imi era frica de el, si el ma privea lung. As fi vrut sa stiu ce gandeste.

De ce tot mergi dupa mine?

Cand am iesit din magazin era acolo, langa usa. Curios. Oare ma place?

Sunt eu mai deosebita?

E prietenos, stie sa zambeasca in felul lui, si m-a ales pe mine azi. Oricum nu se apropie prea mult ca e timid. Nici eu nu ma apropii de el. Nu ma lasa. Doar el m-a ales pe mine , nu eu pe el :)
Inca nu stiu de ce a mers cu mine tot drumul.Chiar il plac. S-a uitat lung si ciudat cand am intrat in bloc. Cred ca tocmai se hotarase sa ne imprietenim. De aia a si latrat!

Au venit si acuma!

2009-02-09T11:58:00.003Z

Au aparut prin Bucuresti de cateva zile. I-am vazut la fiecare statie de metrou. Au aparut o data cu soarele de inceput de februarie. Multi i-au privit si au zambit. Intodeauna reusesc sa aduca zambete. Primele zambete sincere din anul acesta.

Si mie mi-a fost dor de ei. De fiecare data in perioada asta ma gandesc la ei. Imi amintesc de zile de duminica, de plimbari cu bicicleta, de frunze, de aer rece si de primavara.

Mergem la padure week-end-ul asta?

Dar am fost ocupati si nu a mai fost acel soare si nu am mai mers.

Si mie inca mi-e dor...si uneori imi doresc sa nu ii mai vad..pentru ca imi este incredibil de dor de ghioceii din trecut..

sursa foto: deviantart.com